Cartierul Ţiglina I - centru sau mahala? (FOTO)
Foto: Foto Bogdan Codrescu

Cartierul Ţiglina I - centru sau mahala? (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* E de ajuns să te plimbi o singură dată pe străduţele din Ţiglina I pentru a vedea cum arată, de fapt, un cartier celebru al oraşului * La fiecare pas, gunoaiele, mizeria lăsată de câini, indiferent dacă au sau nu stăpân, gropile din asfalt şi trotuarele sparte pun integritatea corporală a oricui în pericol


În anii ’60, cartierul Ţiglina I era recunoscut drept cea mai frumoasă zonă a oraşului. Parcurile arătau impecabil, zona era foarte aerisită, iar oamenii erau mândri. Dar, pe atunci, şi oraşul era în creştere, era înfloritor, iar mâna omului gospodar se vedea peste tot.

Ţiglina I pare acum un loc uitat de lume, chiar dacă este circulat de mii de gălăţeni care se duc fie în piaţă, fie în Grădina Botanică, fie în Orăşelul Copiilor sau în Parcul Şahiştilor. Slalomul printre gropi, chioşcuri părăsite şi străzi pline de noroi a devenit unul dintre cele mai practicate sporturi la nivel local, iar cei din zonă spun că s-au cam săturat. La întâlnirea cu cititorii au venit, încă de la prima oră, destui cetăţeni nemulţumiţi de starea deplorabilă în care a ajuns cartierul lor.

George Nica, un pensionar de 78 de ani, spune că, deşi nu are foarte mult timp de când locuieşte în cartier, a apucat să-l vadă şi în perioada de glorie. "Când eram mai tânăr, era altă treabă. Exista mai mult interes şi din partea Primăriei, dar şi din partea oamenilor. Acum, toţi spun că vor o schimbare, dar aruncă gunoaiele pe stradă sau nu strâng după câinii lor", povesteşte gălăţeanul. "Dacă acum 20-30 de ani, era o mândrie să ieşi la plimbare prin Ţiglina I, să vii să te relaxezi într-un parc de aici sau chiar să vezi un film, acum nici nu mai poate fi vorba de aşa ceva. Cinematograf nu mai avem, iar pe băncuţele din parcuri nu ai cum să stai pentru că ori îngheţi, ori rişti să se rupă cu tine", mai spune omul.

Dintr-un cartier plin de locuri de relaxare, acum nu a mai rămas aproape nimic. Fostele cofetării s-au transformat în restaurante sau bodegi, cinematograful Ţiglina, unul dintre punctele de reper ale oraşului pe vremuri, şi-a închis porţile, iar mirosul este, pe alocuri, insuportabil. Printre nemulţumiţi se află şi mare parte a tinerilor din cartier, care spun că oamenii străzii, câinii vagabonzi, dar şi oamenii de rând contribuie la mizeria din zonă. "Nu văd pe nimeni să dea exemplu pentru înfrumuseţarea zonei. De 13 ani, de când locuiesc aici, nu am văzut prea multă lume să ducă gunoiul la coş, să strângă după căţel cu punguţa şi făraşul. În schimb, toţi aruncă mucuri de ţigară şi ambalaje la voia întâmplării şi apoi se plâng că nu e curăţenie", ne spune o tânără.

Boschetarii şi şobolanii au luat în stăpânire clădirea fostului Centru de transfuzii

E suficient să te apropii la 20-30 de metri de fostul Centru de transfuzii din Ţiglina I pentru ca mirosul să te doboare. Acolo, spun oamenii, îşi fac veacul cam toţi boschetarii şi beţivii din cartier, iar de cele mai multe ori se lasă cu scandal sau bătaie.

"Mai sunt, de asemenea, şi copii teribilişti care se duc acolo şi se cred în filmele de groază, probabil. Asta pentru că îi provoacă pe oamenii străzii care dorm în acea clădire", ne spune Sterian Cojocaru.

Clădirea se află între blocurile B2, D1 şi C1, iar mizeria este de nedescris. Încă de când a fost desfiinţat Centrul de transfuzii de acolo, oamenii străzii şi şobolanii au devenit noii locatari ai clădirii, iar gunoaiele amestecate cu fecale şi urină produc un miros care le taie respiraţia celor care trec prin zonă, în special când este cald afară. De mult timp, situaţia de acolo a tot fost semnalată, şi de oamenii din zonă, şi de reporterii "Vieţii libere", însă nu s-a schimbat nimic, fie din lipsă de fonduri, fie din nepăsare. "În clădirea aia se putea face ceva. Sau, dacă nu, să o dărâme şi să o facă un loc de joacă, o parcare, orice. Numai să nu mai avem de-a face cu un aşa miros groaznic", ne mai spune Sterian Cojocaru.

În preajma clădirii, saci menajeri sfâşiaţi de câini tronează pe spaţiul cândva verde. Oamenii se tem nu doar pentru siguranţa lor, ci şi pentru sănătate. "De la atâta mizerie sunt foarte mulţi microbi în aer pe-acolo. Parcă îţi e şi frică să respiri. De ce nu intervine nimeni?", ne întreabă retoric o femeie în vârstă.

Siguranţa cetăţenilor - ignorată

"De fiecare dată când ies pe stradă, trebuie să fiu atentă la gropile din trotuar, să nu cumva să îmi sucesc vreo gleznă sau să cad. În ulima vreme, trebuie să fiu atentă şi la tâlhari, că s-au mai întâmplat cazuri, iar eu sunt femeie bătrână", ne-a spus Lucica Gheonea, în vârstă de 71 de ani.

La prima vedere, strada Saturn pare una normală, sufocată de maşini şi de oameni. La o privire mai atentă, însă, se pot vedea craterele din trotuare, dalele ridicate sau sparte din faţa Parcului şahiştilor, precum şi gunoaiele aruncate la întâmplare. "Pe timp de iarnă e cel mai greu pe aici. Rar vine cineva să cureţe zăpada de pe trotuare, aşa că patinăm de-a binelea. Mai ales pe dalele din faţa parcului", ne spune doamna Gheonea.

 

 

Iar asta nu e singura problemă. În unele porţiuni, trotuarul este atât de îngust, încât majoritatea trecătorilor aleg să circule pe carosabil, printre maşini. Cel mai greu le este celor cu handicap, nevoiţi să meargă în cârje sau în scaunul cu rotile. "Trotuarul de vizavi de benzinărie e foarte îngust şi mereu e câte o maşină parcată acolo. Ca să traversez, trebuie să mă întorc câteva zeci de metri înapoi. Chiar nu poate face nimeni nimic pentru siguranţa noastră?", reclamă un domn mai în vârstă.

Furia împotriva celor care ar trebui să-i protejeze pe cei din zonă este în creştere, mai ales că problema oamenilor străzii nu a fost rezolvată nici acum. "Beau, se droghează sau ce mai fac ei şi apoi ne atacă pe noi, oamenii bătrâni. Ne cer bani, iar dacă nu le dăm, ne lovesc, ne scuipă, ne înjură. Sunt atâtea bodegi prin cartier, pe unde îşi fac veacul cerşetorii şi hoţii. De ce lor nu le face nimeni nimic? Îmi e frică să mai ies singură pe stradă!", ne spune o locuitoare din cartier.

"Lăbuş" - cel mai cunoscut din zonă

Fie că stă în faţa scărilor de bloc, în preajma containerelor, în parcare, sub maşini sau în grădinile blocurilor, câinele comunitar este peste tot în cartier. Cei care locuiesc aici spun că s-au obişnuit cu patrupedele care caută, toată ziua, de mâncare. Unele sunt chiar jucăuşe şi iubitoare.

Există, însă, şi reversul medaliei. "Ziua nu are niciun câine treabă cu noi, chiar dacă mai latră din când în când. Dar pe întuneric e foarte periculos să te plimbi printre blocuri. Câinii umblă în haite şi îşi fac veacul prin preajma oamenilor străzii, care îi hrănesc. Da, se mai reped şi la lume...", spune un domn care a dorit să rămână anonim.

Cu toate astea, majoritatea bătrânilor din cartier îndrăgesc animalele, iar unii chiar au luat câini de pe stradă. "Am adoptat doi căţei, că i-am găsit în frig. Sunt şi ei suflete şi nu trebuie să sufere din cauza inconştienţei oamenilor care îi aruncă în stradă", ne spune Vasile Bica, în vârstă de 45 de ani.

Momentan, autorităţile nu au găsit nici o soluţie viabilă pentru a reduce numărul maidanezilor de pe străzi fără a provoca o revoltă din partea iubitorilor de animale.

Mirosul de urină a umplut cartierul

Într-un cartier cu atâtea restaurante, este aproape un paradox că toaletele publice lipsesc. Astfel, mulţi dintre cei care îşi fac veacul prin bodegi şi baruri cu băutură ieftină sfârşesc prin a-şi face nevoile direct la baza stâlpilor de iluminat, în parcări sau pe spaţiul verde. Singurele WC-uri publice din cartier nu sunt prea vizitate, pentru că mirosul este îngrozitor pentru oricine. Parcă nici câinii nu au curaj să se apropie de ele. "În zona asta avem parcuri, piaţă, atâtea magazine şi, cu toate astea, doar două toalete ecologice, în staţia de taxi. Dar ca să intri în ele trebuie să nu ai nas sau să îl prinzi cu cârlige, atât de rău miroase", ne spune Florin Foitu, în vârstă de 59 de ani.

Maşini lăsate la voia întâmplării

În zona blocurilor I, de pe strada Saturn, dar nu numai, locurile de parcare sunt foarte puţine, astfel că majoritatea şoferilor îşi lasă maşinile fiecare pe unde apucă, indiferent dacă este vorba despre trotuare sau despre spaţiile verzi. Cel mai greu este pe timp de iarnă, când, din cauza maşinilor parcate aiurea, riveranii sunt nevoiţi să treacă prin noroi.

Grădina Botanică - Cel mai frumos parc din oraş

Cei care locuiesc în Ţiglina I, dar nu numai, spun că bijuteria acestei zone este Grădina Botanică. Frumoasă şi pe timp de iarnă, dar mai ales primăvara şi vara, grădina găzduieşte şi Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, dar şi un iaz plin de ţestoase, pe care cei mici le adoră. Liniştea şi florile din acest parc "aruncă" pe oricine într-o altă lume, diferită de cea a cartierului.

Orăşelul copiilor - un pericol pentru cei mici

De la distanţă, Orăşelul copiilor pare un parc normal, cu leagăne, balansoare, bănci şi alei de promenadă. De aproape, însă, situaţia este complet diferită. Aleile sunt pline de gropi, unele adânci de peste 20 de centimetri, balansoarele sunt ruginite, scândurile acestora fiind, în mare parte, putrezite sau chiar rupte, iar leagănele stau să cadă. Mai mult decât atât, una dintre căsuţele de joacă pentru cei mici este aproape dispărută, din ea mai rămânând doar câteva lemne şi o platformă care se poate rupe cu primul copil care calcă pe ea.

Părinţii şi bunicii din zonă spun că le este teamă să îi mai ducă pe cei mici acolo, chiar dacă aceştia sunt dornici de joacă. "Prefer să îi duc pe faleză, undeva mai departe, ca să stau liniştită. Aici trebuie să fiu mereu cu ochii în patru, ca nu cumva să cadă într-o groapă sau să se rupă leagănul cu el", ne spune Lucica Gheonea, o pensionară în vârstă de 71 de ani. Nici băncile nu sunt într-o stare prea bună, având în vedere că vopseaua albă s-a scorojit, lăsând rugina să îi ia locul. "Trebuie să se rănească cineva pentru ca parcul ăsta să fie refăcut? Măcar un minim necesar să se facă", mai spune doamna Gheonea.

 

 

Şi câinii sunt o problemă, mai ales că în parc sunt câţiva destul de mari. "Copiii sunt curioşi, mai ales când sunt mici, şi se apropie de animale. Nu ştiu dacă muşcă, dar mă tem. E normal. Plus că, dacă mie nu mi se permite să vin cu câinele în parc, că face mizerie, de ce sunt maidanezi aici?", mai spune o femeie.

Există, însă, şi veşti bune din partea municipalităţii. "Avem un proiect de reabilitare şi modernizare a Orăşelului copiilor în curs, iar anul acesta vom începe lucrările", ne-a transmis Emanuela Turcu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Galaţi.

Ce schimbări îşi doresc oamenii

Florin Foitu, 59 de ani: "Vreau să se facă ceva cu mizeria din cartier. Oriunde calci, numai gunoaie, ambalaje, mucuri de ţigară, rahat de câine. Înţeleg că Ecosalul nu poate sta numai la cheremul nostru, dar atunci să facă poliţia ceva. Să le dea amenzi celor care aruncă gunoaie la întâmplare."

Lucica Gheonea, 71 de ani: "Noi semnalăm foarte des ce se întâmplă în cartier, dar nu ne bagă nimeni în seamă. Nepăsarea în Galaţi e foarte mare. Copacii ar trebui văruiţi, ca să reziste. Băncile din parcuri sunt ruginite, aşa că ori să le schimbe Primăria, ori să le vopsească, să acopere cumva rugina. Şi cu câinii aş vrea să se facă ceva, dacă se poate. Să se facă un padoc sau să fie adoptaţi, orice, numai să fim în siguranţă. Şi multe altele, măcar să vedem că ne bagă şi pe noi cineva în seamă."

Sterian Cojocaru, pensionar: "Cu fostul centru de colectare când se mai face ceva? Miroase urât, se aud zgomote de tot felul de acolo. Ţi-e frică să treci şi ziua prin zonă, darămite noaptea. Ce să mai zic de curăţenia din cartier? Nici oamenii nu vor, atât timp cât unora le e lene să ducă gunoiul la container şi îl aruncă de la etaj."

George Nica, 78  de ani: "Nu locuiesc de mult aici, dar aş vrea ca oamenii să aibă mai mult bun simţ. Astfel, nu ar mai fi nici gunoaie pe străzi, nici pereţi de blocuri murdari, nici bătăi, nici furturi... Nu s-a mai făcut nimic de mult timp în acest cartier, poate ar fi timpul, pentru că este o zonă destul de circulată de toţi cei care vin în Galaţi. Să se refacă trotuarele, pavajele, chiar şi străzile."

Citeşte şi: În ce hal a ajuns CARTIERUL PORT, fosta zonă etalon a oraşului

Citit 9094 ori Ultima modificare Marți, 03 Februarie 2015 15:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.