* Cartierul Bădălan este prima imagine pe care o au cei care ne vizitează dinspre vama Giurgiuleşti * Blocuri cu fundaţii instabile, străzi inundate şi mult, mult noroi * Oraşul alunecă spre Dunăre cu doi centimetri pe an, dar străzile din Bădălan se scufundă la fiecare ploaie
Mocirlă! Am căutat, preţ de câteva ore, un cuvânt care să definească starea în care se află cele mai multe străzi din cartierul Bădălan şi "mocirlă" este singurul care are sens. Încă de la casele din preajma Şantierului Naval şi până la cartierul agricultorilor, situat pe Drumul European E87, spre vama Giurgiuleşti, situaţia este aceeaşi. Drumurile care au prea puţin sau deloc asfalt erau acoperite, joia trecută, aproape în întregime cu apă şi gheaţă, pe alocuri fiind aproape imposibilă deplasarea fără o maşină înaltă sau cizme de cauciuc până deasupra genunchilor. De altfel, în tot cartierul nu am văzut ţipenie de om, care să fi ieşit din casă pentru altceva decât pentru a merge la serviciu.
Multe dintre casele din zonă par a fi construite din resturi de uşi şi geamuri, găsite aruncate pe ici, colo, ceea ce arată că oamenii de aici nu au o situaţie financiară extraordinară, însă pe partea stângă, sensul de mers spre Giurgiuleşti, a mai răsărit câte o vilă. La nici doi kilometri de panoul care anunţă ieşirea din Galaţi, un ultim cartier stă martor trecerii vremii. Bădălanul de astăzi este atât intrarea în estul Europei, cât şi ieşirea, iar acest lucru ar trebui, cel puţin teoretic, să facă din cartier un punct de reper. Adevărul este că oamenii au cam uitat de existenţa zonei şi prea puţini mai ştiu că acolo încă locuiesc zeci de familii.
Reabilitarea nu va veni prea curând
De altfel, despre zona de blocuri de la marginea oraşului s-a scris în multe rânduri, iar câţiva dintre cei care locuiesc acolo ne calcă destul de des pragul, pentru a se plânge de situaţia grea în care îşi duc traiul. Terenul pe care sunt construite blocurile aparţine, însă, unei societăţi private, Agrogal, care încearcă de ani buni să îi convingă pe oameni să se mute din zonă pentru a nu mai fi în pericol.
Preşedintele asociaţiei de locatari din cartierul de blocuri situat pe terenul societăţii Agrogal, Vasile Stratula, are multe nemulţumiri cu privire la felul în care arată cartierul şi dă vina pe societatea care deţine terenul, pentru situaţia în care s-a ajuns. "Sunt acolo atâtea clădiri dărâmate, părăsite, vai de ele, care ar putea fi transformate în orice, fie că este vorba despre un cabinet stomatologic, un punct farmaceutic sau o grădiniţă pentru cei mici. Gunoaiele se adună, bălăriile la fel. E un cartier dezastruos", ne explică omul, de fiecare dată când vine la redacţie.
Iar Vasile Stratula nu este singurul care se plânge. În aceeaşi situaţie se află şi Paul Tănase, administratorul asociaţiei de locatari, care ne-a spus că nu mai ştie cum să facă pentru ca situaţia să se rezolve. "Tot ce îmi doresc este să locuiesc în condiţii normale, în civilizaţie. Trăiesc în Bădălan de când m-am născut, dar situaţia e mai grea ca oricând. La fiecare ploaie, se adună noroiul şi se face o mocirlă de nedescris în tot cartierul. Lipsa de interes a celor care, poate, ar trebui să se implice este foarte mare. Agrogal deţine terenul, dar nu face nimic pentru a ne ajuta", ne-a spus localnicul.
Oamenii şi-ar dori ca în zonă să existe o farmacie, un cabinet stomatologic, o minigrădină zoologică, poate chiar şi un parc sau o discotecă, pentru cei mai tineri. Aceste doleanţe, însă, nu sunt deloc noi, iar reprezentanţii Agrogal le ştiu prea bine.
"Încă din 2004, de când ocup această funcţie, le-am trimis înştiinţare acelor oameni că trebuie să părăsească zona, pentru că nu e de locuit. Să fim serioşi, e la marginea oraşului, au un singur mijloc de transport şi nimic altceva, iar blocurile alea nu ştiu cum de mai stau în picioare. Cantina şi grajdurile, care sunt dezafectate, sunt în această situaţie pentru că solul pe care au fost construite nu este deloc solid. Ţin minte că am fost să mănânc la cantină şi se mişca podeaua pe stratul de noroi de dedesubt", a explicat pentru "Viaţa liberă", în luna august 2015, directorul SC Agrogal SA, Dragomir Dumitrache.
Cine are dreptate? Conform legii, SC Agrogal SA, proprietarul de drept al terenului respectiv, are tot dreptul să îi forţeze pe acei oameni să plece de acolo, însă lucrurile se tărăgănează de fiecare dată. O intervenţie în forţă, cu buldozerele, ar duce la situaţii inumane, în care locuitorii cartierului ar fi lăsaţi, la propriu, în stradă, fără să aibă încotro să o apuce, ceea ce înseamnă că şi Primăria ar putea şi ar trebui să le dea o mână de ajutor celor de acolo, prin oferirea de locuinţe sociale, în cartierele nou-construite.
Ba chiar s-a şi încercat o negociere cu autorităţile locale gălăţene, pe vremea când edil era Dumitru Nicolae, însă Primăria nu a vrut să audă. "Le-am oferit acel teren, pentru a-l gospodări şi a-l transforma într-un cartier adevărat. Sunt aproximativ şase hectare de teren, iar pentru asta noi voiam la schimb clădirea în care funcţionează atât sediul nostru, cât şi filiala unui partid politic. Din păcate, reprezentanţii autorităţilor locale au refuzat, la acea vreme, acest schimb", ne-a mai spus directorul Agrogal, în cadrul discuţiei pe care am purtat-o vara trecută.
Peisaj demn de Hitchcock - Vagoane ruginite şi monştri înaripaţi
Pe oricare dintre cele două drumuri de acces am apuca-o, nimic nu diferă. Fără o maşină înaltă, corect echipată, trecerea printre gropile din zonă, pline cu apă şi gheaţă de la zăpezile scurte care au ajuns în Galaţi la acest început de an, este aproape imposibilă. Cumva, nu poţi să nu te întrebi cum reuşesc cei care locuiesc pe Aleea Nordului şi pe străzile din jur să iasă din case în timpul iernii. Ba mai mult, pe una dintre străduţele de după liniile de tren nici măcar gheaţa nu s-a topit, iar ploaia de joia trecută nu făcea altceva decât să înlesnească deplasarea oricui, fie pe jos, fie cu maşina. Până şi un câine cu care ne-am întâlnit în cartier avea probleme, mergând împleticit spre maşina noastră.
Peisaj de film noir
La intrarea în cartier, pe o movilă de pământ, vreo 50 de ciori trăgeau de zor de nişte gunoaie, croncănind zgomotos. Dacă nu am şti mai bine, am crede că suntem în filmul "Păsările" al lui Alfred Hitchcock şi că, în orice moment, va trebui să facem cale întoarsă şi să o luăm la sănătoasa, pentru a evita să fim sfâşiaţi de monştrii înaripaţi, veşnic flămânzi. Este, însă, doar un peisaj dintr-un cartier mărginaş al Galaţiului, în care autorităţile locale au avut, de-a lungul anilor, prea puţină sau chiar deloc implicare pozitivă. Cândva, acum nu mai mult de 20 de ani, în Bădălan ajungea mai multă lume, iar barul de la capătul tramvaiului era mai mereu plin. Joia trecută, nici măcar acolo nu era lume. A rămas doar un cartier trist, plin de amintiri scufundate în noroi şi în gropile apărute peste tot, unele atât de mari încât par că ar putea înghiţi o maşină pe de-a întregul.
Iar ciorile şi străzile noroioase nu sunt singurele aspecte pe cât de urâte pe atât de fascinante ale cartierului. Iluzia că aici nu se mai mişcă nimic este dată şi de vagoanele ruginite ale marfarelor, care stau pe loc de ani buni, rareori fiind puse în mişcare. După pod, spre vama Giurgiuleşti sunt astfel de monumente ruginite ale unei epoci apuse pe o distanţă de cel puţin un kilometru. Dispuse pe trei linii, vechile marfare mai au din strălucirea de altădată doar tabla, roşiatică, ruginită, pe alocuri spartă. În rest, doar câte un câine le mai acordă atenţie, căutând ceva de mâncare.
Fiind primul lucru pe care îl văd toţi cei care vin din Republica Moldova în Galaţi, am crede că acest cartier ar trebui să arate bine, cu străzi line, fără gropi, fără noroi, fără case construite din uşi aruncate de alţii la gunoi, fără adevărate mlaştini. La urma urmei, cartierul Bădălan este una dintre porţile estice ale Uniunii Europene. Se pare, însă, că nimănui nu îi pasă de acest lucru. Poate doar câtorva dintre cei care locuiesc acolo şi îşi doresc, dacă nu pentru ei, măcar pentru copiii lor, un trai mai bun.
În cartierul Bădălan, una dintre principalele probleme este numărul mare de câini maidanezi din zonă. Aproape că nu există străduţă pe care să nu fie cel puţin două astfel de animale, iar printre liniile dezafectate de tren acestea caută zilnic câte ceva de mâncare. Oamenii zonei s-au obişnuit cu prezenţa lor, însă nu s-ar supăra dacă ar fi strânşi de pe străzi.
Staţie de maxi-taxi în pustiu. Până la Damen, sunt opriri la... calea ferată
Mulţi dintre cei care pleacă de la Şantierul Naval Damen sau de la una dintre casele construite în apropierea podului folosesc microbuzele pentru a ajunge în oraş, atunci când scapă tramvaiul sau autobuzul. Staţiile sunt, însă, în pustiu, având în vedere că nu e decât calea ferată în zonă, nici o altă casă. Iar pe o ploaie precum cea de joi, să stai în frig pentru o maşină e chiar inuman.
Parohie cu doar treizeci de familii
Biserica Sfântul Dimitrie "Izvorâtorul de Mir" a renăscut, în primul rând, pentru că până şi o mână de oameni pierduţi în pustia Bădălanului au nevoie de o poartă deschisă spre Cer. Dacă astăzi nu se mai slujeşte, în sfântul lăcaş, pe paleţi de lemn aşezaţi pe podeaua umedă - aşa cum se întâmpla în urmă cu mai mulţi ani - e pentru că s-au găsit, în eparhia noastră, slujitori ai altarului care au înţeles că trebuia dusă învăţătura ortodoxă peste tot unde e nevoie de ea. Câţi credincioşi are parohia "Sfântul Dimitrie" în prezent? Treizeci de familii de creştini din Bădălan. Atât.
În 2009, la redeschiderea sfântului lăcaş, s-a spus că "Dumnezeu s-a întors acasă", dat fiind că înainte de redeschidere, biserica devenise o ruină. Renovările au început în 2007, după 19 ani în care fusese uitată. Dacă nu s-ar fi intervenit în timp util, probabil că astăzi locuitorii din Bădălan s-ar fi rugat în alt cartier.
Că slujitorii altarului ştiu să se gospodărească fără mari finanţări se vede, la Sfântul Dimitrie "Izvorâtorul de Mir". Curtea e curată, cu flori pe lângă aleile betonate. Nu e nimic luxos, dar totul e în spiritul locului. Pentru că suntem oameni simpli, trăim simplu, ne închinăm simplu şi autentic, asta îţi spune biserica de lângă Damen, prima dată când îi treci pragul. E un loc aşezat şi în curs de renaştere. Nevoile bisericii sunt nenumărate pentru că, pe măsură ce se înfăptuiesc lucrările coordonate de părintele paroh Costică Cimpoieşu, apar alte şi alte nevoi. Dar poate mai acută decât toate celelalte e nevoia bisericii de enoriaşi, care să vină să o redescopere. Numai că oamenii Galaţiului fug de cartierul mărginaj, nu spre el.
Evacuarea oamenilor, singura soluţie
Până acum trei-patru ani, oamenii din zonă nu aveau nici un mijloc de transport până în oraş. Cel mai greu le era copiilor, care trebuiau să meargă pe jos, indiferent de vreme, doi kilometri pe şosea, atenţi la maşini, pentru a lua autobuzul de la capătul liniei de tramvai din Bădălan. ”Acum, avem un autobuz care ajunge până în zona noastră, chiar dacă este drumul foarte greu aici. Şi suntem recunoscători pentru asta. Trece autobuzul din oră în oră şi putem merge să facem piaţa. Am crescut aici, în cartier, şi ştiu cât de greu era să înfrunt viscolul pe şosea, până la tramvai. Plecam cu o oră şi jumătate mai devreme în fiecare dimineaţă, ca să ajung la timp la şcoală”, ne explica, în urmă cu ceva timp, o femeie. Cu toate astea, oamenii nu sunt mulţumiţi pe deplin de situaţie. Îşi doresc o refacere completă a cartierului şi speră ca cei de la Agrogal să le acorde atenţie.
Cine este vinovat de starea cartierului?
În discuţia pe care am avut-o vara trecută cu directorul SC. Agrogal SA, Dragomir Dumitrache, acesta şi-a "turnat cenuşă în cap", admiţând că vina aparţine în întregime societăţii. "Singurii vinovaţi suntem tot noi, societatea, pentru că i-am lăsat să stea atât timp acolo. I-am înştiinţat în 2004 că trebuie să plece şi iată că după atâţia ani ei sunt tot acolo. Până la urmă, soluţia va fi evacuarea forţată, ei neavând contracte de chirie acolo. Unii sunt proprietari, cică, dar numai pe apartament, nu şi pe teren. Terenul aparţine Agrogal, iar acele clădiri vor fi demolate, pentru a putea întări solul. Din păcate, oamenii de acolo nu se gospodăresc singuri. Nu mă duc eu să arunc gunoiul şi să fac mizerie. Spun că nu au o groapă de gunoi, dar le-am pus la dispoziţie containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Le luăm 10 lei pe lună chirie şi banii pe utilităţi, iar unii nici pe aceştia nu vor să îî plătească. E o situaţie care durează de prea mult timp şi trebuie să punem stop. Nu e o soluţie umană, cea cu evacuarea, dar e singura rămasă", ne-a mai explicat directorul Agrogal.
Oamenii de aici nu au prea multe bucurii. Zona e dominată de vegetaţie înaltă, crescută necontrolat, de câini maidanezi aduşi, cum spun oamenii, din oraş şi de clădiri care stau să cadă. Un cartier fantomă, de existenţa căruia au uitat aproape toţi cei din oraş. Singurii care mai vizitează micul cartier sunt rudele sau prietenii celor din zonă. Însă şi ei vin rar...
Foto Florin Răvdan
