REABILITARE aşteptată de ani buni. PARCUL ”Corneliu Coposu” se DEGRADEAZĂ pe zi ce trece (FOTO)

REABILITARE aşteptată de ani buni. PARCUL ”Corneliu Coposu” se DEGRADEAZĂ pe zi ce trece (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

"S-au tăiat balustradele la trecerea peste râpa din Parcul Cloşca şi iluminatul în parc nu mai funcţionează aproape deloc" - aşa a sunat începutul sesizării pe care domnul Florin Aramă ne-a făcut-o pe adresa redacţiei zilele trecute, cu privire la parcul din zona Ultimul Leu. Deşi situat într-o zonă tranzitată de toţi gălăţenii, dar şi de cei care ne calcă oraşul ca vizitatori, parcul Corneliu Coposu (cunoscut şi sub numele de Cloşca, parcul Ultimul Leu sau Parcul lui Durbacă) arată de parcă ar fi părăsit de ani buni, nicidecum ca un loc de relaxare şi de joacă.

Buruienile înalte, băncile ruginite, monumentele mâzgâlite şi pline de mizerii, precum şi lipsa iluminatului nocturn contribuie la aspectul dezolant al unui parc prin care, cândva, se perindau sute de copii în fiecare zi. "Am făcut zeci de sesizări, şi pe la primărie, şi pe la Consiliul Local. Nu se mai poate. Noi, cei care locuim în zonă, nu putem ieşi la aer curat că parcul ăsta arată cum arată. Scările care duc în partea de jos, spre pădurice, mai au un pic şi se rup, ca să nu mai zic că ultima treaptă este lipsă, şi trebuie să faci un pas de vreo jumătate de metru, lucru foarte greu pentru cineva cu probleme la mers. Lumină este doar în partea dinspre stadion a parcului, acolo unde, paradoxal, nu există bănci. E posibil aşa ceva? În rest, e beznă. Cui să ne mai adresăm?", ne-a întrebat Florin Aramă, autorul sesizării către redacţia noastră.

De altfel, nu este prima dată când reporterii "Vieţii libere" ajung în parcul Corneliu Coposu. De la ultima noastră vizită, în iarna lui 2015, nu s-a schimbat nimic în bine. Ba mai mult, unele lucruri s-au mai şi stricat.

Podeţ fără balustradă, scări aproape rupte

În partea de jos a parcului, spre păduricea şi râpa care fac legătură între parcul Coposu şi strada Brăilei, este de ani buni un podeţ pe care oamenii din zonă îl folosesc ca scurtătură. Acum, însă, acesta a devenit teren cu pericole, dat fiind că scările de coborâre spre podeţ sunt vai de capul lor şi pe o parte, şi pe alta, dar şi din cauză că balustrada a fost tăiată şi pusă la pământ pe podeţ. "Nu ştiu cine a venit şi a tăiat-o. Bănuiesc că nişte hoţi de fier vechi. Nu m-ar mira, că na, balustrada e grea, şi se pot face bani frumoşi. Dacă administraţia locală nu vrea să facă nimic pentru înfrumuseţarea parcului, cum tot zice de ani buni, de ce nu îl dă unui privat? Are potenţial, la urma urmei. În păduricea de jos se poate face un parc tematic, iar sus o oază de relaxare şi de joacă. Idei ar fi, fonduri cred că se găsesc, aşa că de ce nu se vrea?", ne-a mai explicat domnul Aramă.

Monumente folosite pe post de tomberon

Dacă toate coşurile de gunoi din parc erau la locul lor şi destul de curate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre monumentele metalice. Mai exact, opinca de fier din mijlocul parcului Coposu era plină de gunoaie, aruncate acolo de oameni cărora, probabil, coşul de gunoi sau tomberonul le este total necunoscut. "E păcat de lipsa asta de simţ civic. Nici pază nu este în parc, aşa că fiecare face ce vrea. Eu vin aici, în parcul ăsta, de ani buni, zilnic. Mă plimb mereu şi văd cât de urât s-a făcut", ne-a explicat un cetăţean.

Prin comparaţie, păduricea din partea de jos a parcului era complet curată, cu doar câte un pet pe ici şi pe colo aruncat. 

Primăria ne spunea, iarna trecută, că vina aparţine Consiliului Local, care nu aprobase fondurile necesare reabilitării. Nici până acum nu au fost găsiţi banii necesari pentru reconstrucţia parcului, astfel că gălăţenii din zonă trebuie să se plimbe, în continuare, prin munţii de nepăsare.

Citit 7171 ori Ultima modificare Joi, 09 Iunie 2016 00:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.