REPORTAJ în Micro 39, cartierul gălățean în care autorităţile nu mai vin (FOTO)

REPORTAJ în Micro 39, cartierul gălățean în care autorităţile nu mai vin (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

"Cândva, se spunea despre Micro 40 că este cel mai urât cartier din Galaţi. Acum, din păcate, titulatura asta i se potriveşte mai degrabă cartierului nostru". Aşa şi-a început seria de nemulţumiri o cetăţeană care a locuit aproape toată viaţa într-un bloc din apropierea Aleii Comerţului din Micro 39. 

Mizerie, mirosuri urâte, haite de câini, ţipete şi hăhăieli târziu în noapte, de toate astea au parte cetăţenii care locuiesc în cartierul Micro 39 şi, potrivit acestora, poliţia locală nu ia nicio măsură. "Domnule, nu se poate face nimic dacă ei se plimbă doar cu maşina, constată şi merg mai departe. Din păcate, dacă sun la poliţie, ei sunt mai interesaţi de adresa mea, de cum mă cheamă, de toate datele mele personale, nicidecum de incidentul pe care vreau să îl reclam. Vi se pare normal? Eu cred că şi agenţilor le este frică de toţi scandalagiii ăştia, de asta nici nu îi bagă în seamă", ne-a mai explicat un cetăţean.

De altfel, vizita de joia trecută din cartier a fost exact ca toate celelalte. Mulţi cetăţeni nemulţumiţi, multe soluţii propuse pentru autorităţi, însă nicio îmbunătăţire a calităţii vieţii. Piaţa arată, în mare, la fel ca data trecută: plină de gropi, înghesuită, cu zeci de comercianţi care îşi întind marfa pe aleea unde, în mod normal, ar trebui să circule doar oamenii, câinii care dorm sau rod câte un os în faţa unui supermarket, dar şi mulţi oameni ai străzii, care fie îşi fac nevoile pe unde apucă, fie se apucă de scandaluri cu diverşi trecători. "Consilierii locali, din păcate, au urechile şi ochii astupaţi când vine vorba despre cartierul nostru. Nici măcar înainte de alegeri nu ne mai vizitează, că ştiu oricum că vor ajunge în poziţia dorită. Nu se poate ca o zonă unde există sute de familii care îşi plătesc toate taxele să arate atât de urât", ne-a spus Tudorache Catrina. 

Lista nemulţumirilor cetăţenilor este una extrem de lungă, însă din vorbele celor 11 cetăţeni cu care am stat de vorbă la chioşcul de ziare de pe Aleea Comerţului am putut extrage şi câteva puncte comune. Concret, cei mai mulţi dintre cei care locuiesc în Micro 39 îşi doresc un cartier curat, un parc la standarde moderne, o alee a comerţului degajată, unde să poată circula în voie, mai multe locuri de parcare şi mai multă disciplină impusă de forţele de ordine.

Trotuar asfaltat, moloz lăsat de izbelişte

În zona blocului Z2, din partea stângă a Aleii Comerţului, unul dintre trotuarele din faţa blocurilor a fost asfaltat de curând, însă oamenii arată cu degetul spre firma care a realizat lucrarea. "Au venit, au decopertat, au asfaltat, şi molozul l-au lăsat pe locurile de parcare, aşa, aruncat. Le-am zis că nu e normal, că trebuie să mute de acolo molozul, dar au zis că nu e treaba lor. A cui e treaba? Am fost şi la primărie şi degeaba. Nu e treaba nimănui? Toţi ne plângem că nu există locuri de parcare în zonă. Păi, molozul ocupă două locuri. Plus că o grămadă este chiar lângă bara unde batem noi covoarele, deci când va da ploaia sau vremea mai rea, o să fie dezastru acolo, că o să se scurgă...", ne-a spus domnul Vasiliu Zaharia. 

De astfel de grămezi, e drept, mai mici, ne-am lovit şi în alte părţi ale cartierului. Şi, chiar dacă trotuarele au fost, într-adevăr, asfaltate, lucrarea a fost terminată doar pe jumătate, dat fiind că resturile de la vechiul trotuar au rămas aruncate ici şi colo.

Oamenii, nemulţumiţi de prea multe tomberoane

Chiar dacă poate părea un paradox, cetăţenii cu care am stat de vorbă în Micro 39 ne-au spus că sunt foarte nemulţumiţi de numărul mare de ghene de gunoi din zonă, pentru că de la acestea sunt degajate mirosuri greu de suportat. "Am ajuns să vină cei din 40 să arunce gunoiul la noi, că ei nu au tomberoane. Noi avem, însă, la fiecare bloc aproape. Nu e normal. Miroase urât, sunt golite rar. Suntem un cartier de gunoieri. În schimb, nu avem deloc coşuri de gunoi. Păi cum vine asta? Să se pună din alea pe stâlpi, să nu mai arunce nesimţiţii pe jos", ne-a explicat doamna Catrina Tudorache.

Câinii maidanezi, la fel de mulţi ca oamenii

Una dintre cele mai stringente probleme ale cartierului Micro 39 este cea a câinilor maidanezi. Şi, dacă la început nu i-am crezut pe oameni, dat fiind că am întâlnit doar câte un câine sau doi pe ici şi colo, trişti, implorând atenţie şi o mângâiere, la plecarea din cartier, chiar lângă maşină, am dat nas în nas cu o haită de opt câini, mari, care se ţineau după o doamnă ce se pregătea să îi hrănească. "Vă daţi seama ce se întâmplă pe aici dacă trece vreun copil pe bicicletă? Îl sfâşie. Sunt foarte teritoriali câinii de aici, şi de regulă se ţin ba după câte o doamnă de pe la blocuri, ba după oamenii străzii, care caută în gunoaie şi împart cu ei ce găsesc. Ar trebui strânşi, că nu se mai poate aşa", ne-a explicat un domn care trecea prin zonă. 

Câini mulţi am întâlnit, ulterior, şi pe Aleea Comerţului, în faţa unui magazin alimentar. Şapte la număr, patrupezii aşteptau nerăbdători lângă uşa din spatele căreia ieşeau numai mirosuri de carne şi preparate din carne. "Aşa se întâmplă zilnic, nu ştim ce să mai facem. Vin copiii de la şcoală, ne e frică să îi lăsăm singuri prin cartier. Toţi câinii ăştia sunt imenşi, de ce nu îi strânge ECOSAL de pe străzi?", ne-a mai spus o doamnă.

Un motiv pentru care ECOSAL nu mai intervine decât la solicitarea cetăţenilor este că padocul este la capacitate aproape maximă. Astfel, cei care vor să facă o solicitare către serviciul public ECOSAL, pot suna la numerele de telefon: 0336-100-171(UPC) şi TELVERDE: 0800800329 (apel gratuit din reţelele fixe locale). 

Prea multe garaje

Problema locurilor de parcare este una apăsătoare pentru gălăţenii care locuiesc în Micro 39, astfel că ei cer autorităţilor să dărâme garajele care încă mai stau în picioare şi să creeze, în loc, spaţii de parcare. "Sunt vreo 200 de garaje doar aici, în jurul Aleii Comerţului. Asta pe numărate. Dacă s-ar dărâma, s-ar crea vreo 400 de locuri de parcare, nu? Păi de ce nu se face asta? Le place să vadă maşini urcate prin grădini de bloc, parcate pe trotuare?", ne-a explicat un cetăţean.

Locatarii de la blocul Z7 fac apel la autorităţi

"Noi locuim la scara 1, respectiv scara 2, a blocului Z7. Ne dorim ca autorităţile competente să ia măsuri pentru închiderea accesului prin tronsonul dintre scări, pentru că seară de seară sunt oameni, nesimţiţi, care vin acolo, îşi fac nevoile, ţipă, se înjură. Noi suntem oameni bătrâni, nu putem face nimic împotriva lor. Eu am deschis geamul şi i-am atenţionat pe nişte tineri într-o seară şi mi-au aruncat nişte cuvinte atât de urâte încât nu am mai putut zice nimic", ne-au explicat, la unison, doamnele Gologan Sevastiţa şi Tudorache Catrina. Lor li s-a alăturat şi doamna Maria Popa, care ne-a spus că "aşa cum la alte blocuri s-a putut face, la fel vrem şi noi. Doar civilizaţie cerem, nimic mai mult. Pătim impozite, taxe, vrem şi noi respect", ne-a spus femeia. 

Parcul din Micro 39, o ruină cu bănci şi leagăne

În spatele pieţei din cartierul gălăţean Micro 39 se află, de mulţi ani, un parc pentru copii. Din punct de vedere al dotărilor, nu lipsesc leagănele, toboganul, groapa cu nisip sau balansoarele, însă starea acestora nu este deloc una bună, motiv pentru care cei din zonă sunt revoltaţi.

Cine este de vină? 

Încă de la intrarea în parc, am fost luaţi la rost de câteva doamne care au crezut că suntem de la primărie. "Faceţi poze, poate vine şi domnul primar, poate vin autorităţile locale să vadă ce e aici. Nu le-ar fi ruşine, aşa cartier mare şi ăsta e parc? Nici nu poţi să îţi dai copilul în leagăn, de teamă să nu se rupă", ne-a spus o tânără mamă.  

Coşurile de gunoi sunt pe jos, băncile sunt putrede şi ca vai de ele, iar balansoarele arată ca în filmele de groază. Din ce spun oamenilor, şi zgomotul lor este la fel de terifiant.  În speranţa că Primăria le va sări în ajutor, oamenii au apelat la "Viaţa liberă" pentru a face cunoscute problemele din acel loc de joacă, însă cine a adus parcul la acest stadiu, de fapt? "Nu cred că e vinovată Primăria că arată parcul aşa. Cel puţin, nu în totalitate. Sigur, dacă era pază, poate nu se întâmpla, dar şi oamenii sunt nesimţiţi. Şi nu numai ăştia mici, ci şi dintre noi, mai bătrâni. Vin seara, se adună în parc, scuipă seminţe, beau bere, fumează şi apoi aruncă pe unde apucă şi chiştoacele, şi PET-urile, şi cojile. Pe vremea lui Ceauşescu nu era bine, dar exista un respect al cetăţeanului pentru bunul public, care acum a dispărut. Vrem să ne dea primarul, ca să avem noi ce distruge", ne-a spus un domn.

Ce schimbări vor oamenii?

Sevastiţa Gologan: "Sper ca autorităţile competente să ia măsuri pentru închiderea tronsonului dintre primele două scări ale blocului Z7. Cu gărduţ, nu cu altceva. Suficient doar să nu mai treacă toţi nesimţiţii pe acolo. De asemenea, îmi doresc ca poliţia locală să îşi facă treaba cu simţ de răspundere, pentru că respectul a murit de mult în acest cartier. Ar mai fi multe de zis, începând cu parcul care arată groaznic, cu grădinile de bloc care au devenit, de fapt, alei sau parcări, despre gunoiul din cartier, despre starea străzilor, pline de gropi". 

Vasiliu Zaharia: "Sper ca molozul lăsat în urmă de cei care au reparat trotuarele din zona blocului Z2 să fie luat de cei de care trebuie luat. Ocupă loc aiurea şi nu ajută pe nimeni. Ce să mai vorbim de faptul că în anumite zone s-au făcut decopertări şi nu s-a mai continuat cu asfaltarea, astfel că la prima ploaie se va face nămol, se vor umple străzile de bălţi şi alte alea. Şi cu câinii este o mare problemă, pentru că sunt din ce în ce mai mulţi, nu sunt sterilizaţi, şi devin foarte agresivi, mai ales în perioada de împerechere. Cred că ar trebui strânşi, duşi de aici. Locul lor nu e pe stradă".

Maria Popa: "Eu nu cer decât respect. Locuiesc aici de foarte mulţi ani, plătesc mereu taxele şi impozitele la timp, însă autorităţile nu au arătat niciodată că le pasă de noi. Străzile şi aleile arată groaznic, cartierul este plin de câini, prin tronsonul blocului de la noi intră toţi nesimţiţii şi îşi fac nevoile, iar din cauza lor miroase groaznic. Ba mai mult, deja începe să se taseze blocul, pentru că fuge terenul de sub el. Trebuie făcută consolidare". 

Probleme cu iluminatul public din cartier

Unul dintre cetăţenii care a venit la întâlnirea cu cititorii a ţinut să tragă un semnal de alarmă legat de lipsa iluminatului public din anumite zone ale cartierului. "De acum se întunecă mai devreme, oamenii vin acasă de la serviciu pe întuneric. Te poţi trezi oricând fără geantă, fără sacoşă, fără toate. Stau golanii după colţuri", ne-a spus cetăţeanul.

Joi, venim în Ţiglina III

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 22 septembrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm în faţa chioşcului nostru din cartierul Ţiglina III, zona magazinului Billa, pentru a ne spune ce vă nemulţumeşte la zona în care locuiţi şi să le sugeraţi autorităţilor soluţii pentru remediere.

Citit 19279 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2016 01:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.