REPORTAJ | De la forfotă la ruine, în câţiva ani. Micro 21, cartierul dintre vechi şi nou (FOTO)
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

REPORTAJ | De la forfotă la ruine, în câţiva ani. Micro 21, cartierul dintre vechi şi nou (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Astăzi vom încerca un exerciţiu de imaginaţie. Suntem în Micro 21, la cinematograful "Dacia". Închidem ochii, ne astupăm toate simţurile şi încercăm să retrăim atmosfera de acum 30 de ani. La casa de bilete era coadă, scaunele roşii din sală îi aşteptau pe cinefili, iar ecranul mare abia aştepta să difuzeze imagini din filmul serii. Zeci de persoane veneau bucuroase la unul din multele cinematografe din oraş.

Acum, deschidem ochii! Lăsăm simţurile să ne spună ce e în jur. Pereţi scorojiţi, gunoaie, un miros de urină persistă încă dinaintea uşii de la intrare, ferecată cu lacăt. Într-un cuvânt, delăsare. Ăsta este cinematograful "Dacia", astăzi. Şi, dacă vrem să exagerăm un pic, cam ăsta este tot cartierul Micro 21. Locurile de parcare sunt insuficiente, comparativ cu numărul maşinilor din zonă, cele două mari parcuri din cartier sunt lăsate de izbelişte, iar străzile sunt, în mare parte, ba în lucru, ba pline de gropi. Nici pe trotuare nu te poţi descurca mai bine, motiv pentru care mulţi oameni aleg să meargă pe marginea străzii sau chiar direct pe mijlocul ei.

Cartierul supermarketurilor

Singurele parcări cu adevărat trasate corespunzător sunt cele care aparţin supermarketurilor din zonă. În rest, fiecare şofer îşi lasă maşina unde vrea. "Acum mulţi ani, cartierul nostru arăta bine. Aveam trotuare drepte, fără gropi, nici nu erau atâtea maşini, aveau pe unde să treacă şi bătrânul, şi tânărul, şi copilul. Acum, e foarte aglomerat. Nu mai sunt locuri unde să se poată juca copiii. De parcă toţi s-ar da în leagăne, aşa se crede. Nu tu un teren de fotbal, nu tu un teren de handbal. Doar leagăne şi balansoare. Şi ne mai plângem că avem generaţii de copii crescuţi la calculator. Păi, ce altceva să facă?", ne-a explicat un cetăţean.

Între cinematograful "Dacia" şi oficiul poştal din zonă sunt două supermarketuri mari, cu nume important în România şi Europa, o benzinărie şi un magazin de electronice. Printre ele, o străduţă de legătură. Plină de gropi, şi aceea. "Nu poţi trece pe aici fără să îţi fie milă de bucşele de la maşină. De parcă am sta în junglă, aşa e asfaltul ăsta", ne-a spus un şofer. Doar pe strada Oţelarilor mai arată asfaltul bine, pentru că acolo a rezistat. În rest, înjurăturile printre dinţi ale şoferilor spun totul despre starea drumurilor. "Cui să ne plângem? Primăria, dacă face, face treabă încet. Şi acum, dacă vine să toarne asfalt, până la primăvară e la fel. Poate la primăvară, când va fi cald, să se facă ceva. Că iarna asta sigur nu!", ne-a mai spus un domn.

Parcul pentru copii de la Turn, lăsat de izbelişte

Dacă la intrarea în parcul de la Turnul de televiziune trona, joia trecută, o mare baltă, nici înăuntru nu era situaţia mai bună. Băncile din fier începuseră, deja, să îşi schimbe culoarea, rugina acoperind vopseaua albă. De băncile din lemn montate acum mulţi ani nici nu se mai poate vorbi, din ele rămânân doar un ciot, undeva aproape de scările ce coboară spre Plaja "Dunărea". În parc sunt doar câini şi gunoaie, iar copiii care ar trebui să dea culoare şi viaţă locului de joacă lipsesc cu desăvârşire. Ce-i drept, într-un parc plin de nisip şi cu leagăne ruginite e greu să vină cineva să se joace. Nici măcar mesele de tenis nu arată bine, vopseaua de pe ele fiind scorojită, iar pământul din jurul lor ud şi moale. "Cine să mai vină aici? Sunt oameni care îşi plimbă câinii, îi lasă să-şi facă nevoile peste tot şi nu strânge nimeni. Mai sunt oamenii străzii, care fac mizerie, îşi fac nevoile peste tot. Eu nici măcar vara nu vin cu nepoţica aici. Prefer să mergem pe faleză", ne-a spus o doamnă.

Intrarea în "Noul Galaţi" se schimbă

Promisă încă de acum patru ani, intrarea în "Noul Galaţi" a căpătat, în sfârşit, un aspect nou. Mai exact, bulevardul Galaţi, între semaforul de la Universitatea "Danubius" şi sensul giratoriu din bulevardul Dunărea, a fost reabilitat, atât la nivel de trotuare, cât şi la nivel de suprafaţă carosabilă. Noile trotuare, dotate şi cu piste pentru biciclete, sunt line, iar oamenii nu mai sunt nevoiţi, momentan, să se ferească de gropile care se căscau de la o săptămână la alta. Să vedem cât va rezista minunea!

Căutatul prin gunoi, o problemă a cartierului

Lângă cinematograful "Dacia" am surprins un om al străzii care cotrobăia prin container, iar cetăţenii cu care am stat de vorbă ne-au spus că astfel de lucruri sunt la ordinea zilei. "Din păcate, cartierul nostru este unul foarte murdar, iar astfel de oameni contribuie la starea de fapt. Cred că locul lor ar fi într-un centru de ajutor social, dar, din ce am mai auzit, acolo nu le convine, că au de respectat reguli, că nu au voie cu băutură. E un domn aici, la noi, care cerşeşte, dar e mereu beat. Cum se explică asta?", ne-a întrebat cetăţeanul.

Parcul de la Selgros se scufundă

Al doilea mare parc şi, implicit, loc de joacă al cartierului Micro 21 este parcul de la Selgros. Cu o suprafaţa imensă, acest loc de relaxare are un potenţial uriaş, însă, din ce ne spun oamenii, nu doar că nu este exploatat, ci a fost lăsat de izbelişte. "Iluminatul public pe timp de noapte nu funcţionează. Eu ies să îmi plimb căţeluşa seara, când ajung de la serviciu, iar acum, pe timp de iarnă, când se întunecă devreme, e beznă în parc. Becurile astea sunt de formă, că nu merge niciunul", ne-a explicat o doamnă.

Pe aleile din parc au început deja să se vadă semne ale nepăsării autorităţilor, dar şi ale modului în care acest parc a fost făcut. În urma ploilor de săptămâna trecută, o bună porţiune dintr-o alee principala s-a surpat, iar sub dalele de piatră se poate vedea clar că nu este pământ, pentru consolidare, ci doar nisip. "Noi am anunţat deja prin staţie, sper ca Primăria să vină şi să ia măsuri. Ar fi păcat, totuşi, ca un astfel de parc, mare şi frumos, să rămână de izbelişte", ne-a spus unul dintre paznici.

Probleme sunt şi la locurile de joacă, unde singurele glasuri care se aud sunt ale ciorilor din zonă, dar şi la mesele de şah, care arată jalnic. E clar, astfel, că acest parc nu doar că a fost neîntreţinut, ci şi construit relativ prost, din moment ce terenul începe să fugă la vale, din cauza infiltrării apei de ploaie.

Gaşca lui Lăbuş, stăpână peste Micro 21

O altă mare problemă a celor care stau în Micro 21 este legată de câinii maidanezi, care au ajuns să fie stăpânii parcurilor şi ai parcărilor. "Nu se poate aşa ceva. Şi numai din cauza aşa-zişilor iubitori de animale, care nu le permit autorităţilor să îi ia. Păi, dacă iubeşti animalul, ia-l acasă. Eu am trei pisici şi, deşi îmi e milă de cele de afară, fac tot posibilul ca ele să fie adoptate de alţii, nu le cresc eu la bloc. Nu mi se pare normal să ies din casă şi să risc să sară trei câini pe mine, că aşteaptă ei mâncare de la vecina de la 2", a conchis o cetăţeană.

"Ai parcat ca un bou"

Pe bulevardul Oţelarilor, chiar în apropierea fostului restaurant "Lupul de Mare", un autovehicul marca Audi stătea fix pe mijlocul trotuarului, lăsând liberă doar pista de biciclete. Oamenii care treceau prin zonă se uitau destul de urât la maşina parcată neregulamentar, dar cu excepţia privirilor, nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Aşadar, cine este de vină pentru situaţie? Autorităţile, care nu aplică legea la literă, sau şi oamenii, a căror indiferenţă sau lipsă de acţiune este din ce în ce mai prezentă?

Pe bulevardul Oţelarilor - Pericol la trecerea de pietoni

Recunoscută ca fiind una dintre cele mai periculoase străzi din oraş, bulevardul Oţelarilor este traversat zilnic de mii de persoane, iar ocazional se mai întâmplă şi accidente, fie pe fondul vitezei excesive a şoferilor, fie din cauza vizibilităţii reduse. De altfel, spun oamenii, maşinile parcate pe banda întâi sunt principala cauză a accidentelor rutiere de pe Oţelarilor. "Poliţia rutieră ar trebui să îşi facă mult mai bine treaba şi să îi amendeze pe cei care opresc în locuri nepermise. Sunt maşini parcate lângă trecerea de pietoni, ceea ce nu e normal. Păi, dacă eu conduc şi ajung lângă trecere, dar nu văd din cauza maşinii şi îmi iese pietonul în faţă, ce fac? Şi poate eu sunt atent, dar sunt cei care depăşesc şi merg cu viteză, ăia sigur nu mai opresc. Uite aşa mor oameni nevinovaţi pe trecerea de pietoni", ne-a explicat un şofer.

De altfel, pe Oţelarilor nu prea sunt locuri de parcare marcate, astfel că şoferii care au treabă în zonă trag maşina lângă trotuar şi o lasă acolo, ştiind că nu îi amendează nimeni. "Dacă mă amendează pe mine, trebuie să le dea amendă tuturor", pare a fi deviza celor cărora nu le pasă de vizibilitatea participanţilor la trafic. Şi lipsa locurilor de parcare din cartier este o problemă, mai ales că proiectul Primăriei de a pune taxă pe locurile de parcare începe să prindă contur. "Înainte să îmi ceară bani, să îmi asigure loc de parcare", a spus un cetăţean, pe bună dreptate.

După ploi, oglinzi de apă pe şosea

În cartierul Micro 21, bălţile au devenit o normalitate. Sunt un fenomen obişnuit, care apare în fiecare toamnă în cartierele din Galaţi, aşa că tinerii încearcă să sară peste bălţile de apă, iar vârstnicii le ocolesc sau păşesc atent prin noroiul de lângă ele. Pe unele porţiuni ale trotuarelor, denivelările şi gropile apărute după ploi sunt uriaşe, de îţi este frică să treci pe lângă ele. Am găsit o întindere de apă chiar la intrarea spre Turnul de televiziune. Deşi pare extrem de popular, locul în cauză rămâne pustiu atunci când ploile modifică imaginea cartierului şi formează oglinzi imense de apă pe şosea. Locuitorii din zonă nu riscă să meargă prin acumulările de apă, şoferii, însă, nu au de ales şi testează adâncimea gropilor în fiecare zi. Şi dacă ar fi doar un caz trist... Din păcate, denivelări de toată frumuseţea, mari şi mici, se găsesc peste tot în cartier, la treceri de pietoni, lângă chioşcuri, în parcuri, lângă blocuri, pe drum şi în parcări. Autorităţile fie nu sunt atenţionate despre apariţia gropilor, fie închid ochii pentru că nu găsesc suficiente resurse materiale pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie a asfaltului degradat. Prin urmare, cetăţenilor din cartierul Micro 21 nu le rămâne decât să se resemneze cu situaţia şi să admire reflecţiile blocurilor în oglinzile de pe şosea. (Tamara Manolache)

Maşinile abandonate, elemente de decor

Maşini părăsite se găsesc în toate cartierele din Galaţi, mai mult sau mai puţin. Cert este că nimeni nu este responsabil de aceste bunuri lăsate în grija sorţii... sau a şoferilor care încearcă să le ocolească, în speranţa că vor găsi un loc de parcare mai bun. Oamenii rămân indiferenţi şi nu sună să reclame la autorităţi locurile de parcare blocate de rable. Acestea au devenit, practic, un element de decor al oraşului Galaţi, împreună cu frunzele ruginii ale copacilor. Doar că frunzele dispar în iarnă, maşinile abandonate… nu prea. Maşinile nu sunt folosite de mult timp, iar carcasa ruginită şi cauciucurile sparte devin piese de puzzle care completează tabloul tomnatic şi posomorât al oraşului. Pe de altă parte, maşinile abandonate nu pot fi ridicate, pentru că proprietarii lor îşi plătesc regulat taxele şi impozitele şi nu renunţă la bunul lor. În una din parcările din cartierul Micro 21, am găsit o maşină rămasă fără plăcuţa de înmatriculare, care tot veghează pe strada unde probabil stă de ceva timp. Nu se ştie cine a luat plăcuţa, iar proprietarul nu va fi găsit în curând pentru că autovehiculul nu poate fi identificat. (Tamara Manolache)

Joi, venim la Palatul Navigaţiei

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului pentru a afla direct de la cetăţeni ce îi nemulţumeşte la zona în care locuiesc. Astfel, joi, 17 noiembrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm în faţa Palatului Navigaţiei, de pe strada Portului, pentu a ne spune care sunt problemele cu care vă confruntaţi în cartier şi ce pot face autorităţile pentru a le remedia.

Unde ne puteţi contacta în caz că nu ajungeţi la întâlnirea cu cititorii

Pentru că mulţi gălăţeni care vor să îşi spună oful despre cartierul în care locuiesc nu reuşesc să ajungă la întâlnirea cu cititorii, reporterii "Vieţii libere" vă pun la dispoziţie o metodă alternativă. Astfel, dacă doriţi să le sugeraţi autorităţilor rezolvarea anumitor probleme din cartierul dumneavoastră, trimiteţi un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Vă mulţumim!

Citit 15116 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Noiembrie 2016 12:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.