LADA DE ZESTRE/ Ultimul meşter olar gălăţean (GALERIE FOTO)
Foto: Foto : Bogdan Codrescu

LADA DE ZESTRE/ Ultimul meşter olar gălăţean (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Maricel Mocanu spune că nu are cui lăsa meşteşugul: "Odată cu mine se va duce-n pământ şi meseria asta"


Vasele din lut care prind formă în atelierul din Braniştea al lui Maricel Mocanu nu sunt cu nimic mai prejos faţă de cele pe care le făcea tatăl său, olarul Ilie Mocanu, cu mult înainte să vină comuniştii la putere şi să-i oprească roata. Mâinile fiului, ajuns la aproape 60 de ani, se mişcă astăzi la fel cum o făceau cele ale tatălui, în urmă cu decenii, ducând mai departe un meşteşug pe care ţăranul gălăţean l-a deprins din vremuri imemoriale.

Oala din lut arsă în cuptor la 1.000 de grade sau ulciorul de lapte smălţuit - altădată indispensabile pentru tot gospodarul locului - au rămas acum simple curiozităţi. Le mai vedem pe la târguri, vreme de vreo două sau trei zile pe an şi cam atât. Cu toate că vasele tradiţionale sunt şi bune, şi destul de ieftine, până şi ţăranul găteşte astăzi mai degrabă în tuci, în tablă şi în teflon decât în vas din pământ! Cererea mică, de pe plan local şi munca grea din atelier fac din olărit un meşteşug prea puţin căutat. În partea noastră de Moldovă, până spre Iaşi, doar Maricel Mocanu mai face olărit după rânduiala tradiţională. E, însă, un artist recunoscut şi apreciat până la Agapia, unde a fost chemat să le înveţe pe maici olăritul şi unde a construit cuptoare noi.

Roata se învârte indiferent de vreme

Iarna, ziua de muncă din atelier e ceva mai scurtă, dar lutul adus în curtea casei încă din toamnă de soţia olarului, Maria Mocanu, tot intră pe roată vreme de cinci sau şase ore. Dacă tot e acasă, nu-l lasă inima pe olar să nu pornească roata!

"Vara, nici nu se pune problema! Cât timp e lumină afară, fac şi 300 de obiecte pe zi, dacă e nevoie. Nu mă opresc până nu termin. Asta şi pentru că, în permanenţă, ne pregătim pentru vreun târg, în acele perioade. Dar iarna e un alt ritm. Mă ocup de obiectele mai mici, care cer mai multă migală atât la modelat, cât şi la decorat. Fac atâtea câte putem depozita în casă. Toate din lut. Culorile, în afară de verde, sunt făcute tot din pământ, dar din cel adus de la munte. Iar modelele cu care decorez vasele nu le-am creat eu, să ştiţi. Sunt cele tradiţionale, pe care le-a folosit şi tatăl meu. Şi la fel e tot modul de lucru. Înainte, oamenii foloseau numai vase din astea, iar olarul era un om foarte important în satul lui. Acum, cel puţin la noi în Galaţi, expunem doar vreo trei zile pe an. În rest, le vindem prin ţară", ne spune Maricel Mocanu.

Abia la primăvară, când lemnele alese cu grijă din toamnă şi depozitate în curte se vor usca, cele două cuptoare din curtea familei de olari se vor apride şi vor arde, la 1.000 de grade, vreme de 24 de ore, oale, ulcele şi căni deopotrivă. Apoi, cupotarele vor mai ţine vasele în pântece alte 48 de ore, pentru răcire. Abia apoi, toate vasele care în toamnă nu erau altceva decât pământ mort, în lutăriile Braniştei, vor fi în sfârşit gata să le aducă bucurie oamenilor dornici să redescopere tradiţia.

Cele mai mici căni costă, la târguri, vreo patru lei bucata, iar cele mai mari oale, cu capacitate de 16 litri, nu sar de 100 de lei fiecare.

Nu se pun pe flacără deschise, dar merg bine măcar vreo patru sau cinci ani pe plite şi în cuptoare.

Frumuseţea se arde din simplitate şi muncă

Odaia olarului e cât se poate de simplă. Încăpere ţărănească, văruită şi încălzită cu sobă de teracotă lucioasă, maronie. Ţol pe jos şi ţol pe perete. Mai găsim în cameră un dulap şi o masă pe care se pun vasele proaspăt modelate şi, bineînţeles, roata.

Fără radio şi televizor, departe de zarva oraşului.

"Să ştiţi că m-a întrebat cineva odată dacă nu cumva mă plictisesc lucrând. Ei, cum să te plictiseşti aici? Nici vorbă! Dacă mă laşi în atelierul meu, n-ai treabă cu mine. Eu am făcut toată casa asta, cu femeia mea. Era pământ gol când am venit prima dată. Am copii la oraş şi familie, am locuit şi eu zeci de ani în apartament de bloc. Acum, sincer să fiu, nu-mi mai place să mă prindă noaptea în oraş. Vreau să fiu aici, la mine, în casa mea şi aproape de atelierele mele", ne spune Maricel Mocanu.

Meseria se va întoarce în pământ  

Un of greu îi mai tulbură, uneori, liniştea olarului.

"Odată cu mine se va duce-n pământ şi meseria asta. Cine o s-o mai facă? E muncă grea şi, cu toate că trăieşti bine din ea, averi nu strângi. Le-am arătat multora cum să lucreze, dar niciunul nu s-a apucat încă de treabă. Poate că nu i-a încercat încă viaţa destul. Când nu mai ai încotro s-o apuci, meseria asta e tare bună! Numai că, cel puţin vreo doi ani, ai nevoie de un olar experimentat, care să-ţi mai arate cum să faci. Şi e bine să-l ai lângă tine…", conchide Maricel Mocanu.

Citit 6166 ori Ultima modificare Duminică, 06 Decembrie 2015 23:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.