TÂRGUL DE TOAMNĂ începe peste o săptămână
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

TÂRGUL DE TOAMNĂ începe peste o săptămână
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Târgul de Toamnă ar trebui să fie mai bogat şi mai ieftin, în acest an, spun organizatorii. Dacă aşa va fi sau nu, rămâne să vedem. Deschiderea va avea loc vinerea viitoare, 3 octombrie 2014, la ora 10,00, în Piaţa Centrală. Ca şi la celelalte 12 ediţii precedente, inaugurarea se va face cu parada la care vor participa oficialii gălăţeni şi la care, spune directorul Administraţiei Pieţelor Agroalimentare din Galaţi, Eugen Zaharia, au fost invitaţi şi miniştri şi alţi demnitari de rang înalt de la Bucureşti.

„În cele trei zile ale târgului, nu le vom percepe producătorilor taxa pe tarabă. Cei care consumă energie electrică şi apă – cum e cazul comercianţilor de peşte – vor plăti aceste utilităţi, dar fiind faptul că nu avem cadrul să le oferim aşa ceva gratuit”, a precizat Eugen Zaharia. Atmosfera va fi întreţinută tot cu ajutorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, cu orchestra şi Ansamblul „Doina Covurluiului”. Se va organiza şi o expoziţie cu animale domestice, pentru cei mici. Ce vom putea cumpăra de la cei peste 200 de producători şi agenţi economici participanţi? De toate, de la pâine şi prăjituri la carne, legume, fructe, vinuri, lactate etc..

Organizatori sunt, ca în fiecare an, Consiliul Judeţului, Consiliul Local, cu sprijinul Camerei Agricole, al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, evident, sub coordonarea Administraţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi.

Citit 3042 ori Ultima modificare Luni, 22 Septembrie 2014 09:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.