Subvenţia la motorină, pe ultima sută de metri

Subvenţia la motorină, pe ultima sută de metri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fermierii care încă nu şi-au depus cererile de finanţare pentru obţinerea subvenţiei la motorina folosită în agricultură în trimestrul trei al anului 2014 o mai pot face până pe 31 octombrie (vinerea viitoare), informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).

Subvenţionarea este, de fapt, o rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, respectiv 1,7975/litrul de motorină.

„Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1229/2013, cu modificările şi completările ulterioare”, se precizează într-un comunicat al APIA.

Citit 869 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Octombrie 2014 23:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.