* Producţia autohtonă de fructe a scăzut de peste zece ori, din 1990 până în prezent * Recoltăm de 17 de ori mai puţin decât mâncăm * Dacă ar fi să ne hrănim doar din livezile gălăţene, ne-ar reveni doar... 10 grame de fructe pe zi
Înfiinţată cu profesionalism şi îngrijită aşa cum trebuie, livada poate fi una dintre cele mai rentabile culturi ale momentului. Din păcate, însă, cheltuielile destul de ridicate de înfiinţare, costurile de întreţinere şi, pe alocuri, lipsa de experienţă a fermierilor în îngrijirea pomilor au transformat livada într-o cultură tot mai rară în judeţul nostru. În acest moment, mai puţin de unu la sută din totalul suprafeţei agricole a judeţului e cultivată cu pomi fructiferi care rodesc. Mai exact, din datele Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, suprafaţa agricolă a judeţului nostru este de 351.035 de hectare, iar cea ocupată cu livezi deja intrate pe rod ajunge doar la 739 de hectare.
Cine pierde din cauza faptului avem livezi doar "de sămânţă"? Pierde, pe de o parte, fermierul, care ar fi putut să trăiască decent din valorificarea producţiei de fructe. Pierde, pe de altă parte, statul care s-ar fi ales cu sume consistente din taxele şi impozitele încasare de pe urma funcţionării unei livezi performante. Dar pierdem, de asemenea, şi noi, gălăţenii de rând, care fie cumpărăm fructele autohtone, din pieţe, la preţ mai ridicat - deh, sunt puţine, n-avem ce spune! - fie mâncăm fructe din import, mari şi frumoase, dar cu gust fad şi cu efecte imprevizibile asupra sănătăţii noastre.
De ce nu avem livezi
Judecând după suprafeţele cultivate şi după producţia de fructe înregistrată anual de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Galaţi, livezile noastre s-au topit văzând cu ochii în perioada postdecembristă. În 1990, spre exemplu, aveam pe rod 2.307 hectare de livadă, în vreme ce acum mai avem doar 739 de hectare. Am pierdut, deci, o suprafaţă de aproape 1.568 de hectare de livadă în 24 de ani!
În 1990, producţia de fructe depăşea 30.347 de tone. Declinul nu s-a produs brusc. În primii 17 ani de democraţie, producţie judeţeană de fructe n-a scăzut cu mult sub 19.000 de tone. De prin 2007, însă, totul a început să se risipească. Se ajunsese ca, în 2012, să se raporteze o producţie de doar 10.092 de tone. Iar de atunci, lucrurile au mers tot mai prost, astfel că, în toamna anului trecut, producţia totală de fructe raportată de producători către DADR Galaţi era de doar 2.352 de tone.
CITEŞTE ŞI: Cine reuşeşte, dă lovitura! Cum se fac bani din CARTOFI MOV
Evident, jaful din primele două decenii de democraţie, care a înghiţit pământ şi apă în toată ţara, ne-a afectat şi nouă livezile. Hectare întregi au fost scoase din pământ şi valorificate ici-colo, pe te miri ce, uneori ca lemn de foc. Încetul cu încetul, livada a început să devină o cultură scumpă şi, întrucâtva, exclusivistă. Astăzi, trebuie nu doar să ştii horticultură, ci să ai şi mulţi bani ca să înfiinţezi o livadă, sperând că vei putea câştiga bani buni de pe urma ei!
Cât am trăi din fructele noastre
Un calcul simplu ne arată că, din 2.352 de tone de fructe pe an, cei 604.556 de gălăţeni n-ar avea prea mult de mâncat. Teoretic, presupunând că am consuma zilnic fructele produse la Galaţi, ne-ar ajunge cam 10 grame pe zi. Or, potrivit mediei naţionale de consum realizată de Institutul Naţional de Statistică, un gălăţean, la fel ca orice alt român, mănâncă circa 173 de grame de fructe pe zi. Infim, dar tot înseamnă că ar trebui să producem de vreo 17 ori mai mult doar ca să ne asigurăm consumul propriu.
Ce livezi avem pe rod şi unde
Potrivit DADR, în judeţ avem livezi de măr (193 hectare), prun (172 hectare), cireş şi vişin (264 de hectare), cais (44 de hectare), piersic (43 de hectare), nuc (şapte hectare) şi gutui (opt hectare). Cele mai întinse livezi se află, din datele DADR, la Tecuci, respectiv 80 de hectare de cireş şi vişin, la care se adaugă 51 de hectare cu prun şi alte suprafeţe mai mici cu măr şi cais. Alte localităţi cu livezi importante sunt: Munteni (44 hectare de cireş şi vişin şi 13 hectare de prun), Lieşti (12 hectare de măr, 14 hectare de prun, trei hectare de cireş şi vişin, 3,5 hectare de cais) etc.
Proporţiile prăpădului
La nivel naţional avem, în acest moment, circa 170.000 de hectare de livadă. Dacă ţinem cont de faptul că, potrivit datelor INS, în 1990 aveam 310.945 de hectare de livadă, putem începe să estimăm proporţiile dezastrului: 140.945 de hectare de livadă s-au dus pe apa sâmbetei, iar plantarea lor va dura zeci de ani, chiar dacă ne-ar da europenii aproape toţi bani necesari. La ritmul de întinerire de 6.000 de hectare pe an, cel pe care şi l-a propus MADR în actualul program de reconversie, tot ar dura 23 de ani. O problemă o constituie şi faptul că, din păcate, circa jumătate din suprafaţa de 170.000 de hectare e ocupată cu pomi fructiferi îmbătrâniţi, care în curând vor trebui înlocuiţi. Dacă Galaţiul a pierdut aproape 2.000 de hectare de livadă în ultimii 24 de ani, judeţe ca Argeş, Vâlcea şi Bihor au pierdut, fiecare, aproape 10.000 de hectare.
Câţi bani vom putea absorbi la reconversie
Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, până în 2020, la nivel naţional, vom avea la dispoziţie 360 de milioane de euro pentru a face reconversie pomicolă. Dacă reîntinerirea livezilor ar merge la fel de alert precum cea a viei (la recoversia viticolă, Galaţiul a ocupat locul 3 în ţară, cu 980 de hectare plantate - n.r.), pomicultura noastră tot ar mai avea o şansă, susţin oficialii din agricultură. La nivel naţional, MADR speră că va putea reîntineri circa 35.000 de hectare de livadă, cu aceşti bani europeni, în următorii cinci ani. Evident, dincolo de datele seci, există şi livezi care le dau gălăţenilor motive să spere, cum ar fi cea de la Lieşti a inginerei Dragostina Brăilescu (care are şi pepinieră), cea de la Viile a inginerului Bogdan Lefter sau cea de la Rediu a familiei Bălan.
CITEŞTE ŞI: Pâmântul din judeţul Galaţi e prea uscat pentru semănat. Campania de toamnă merge prost
