Strungul, garoafa şi coarnele lui nea Costică (VII)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rănit sufleteşte mai mult şi mai tare decât sergentul lui Vasile Alecsandri fiziceşte, Costică D. Costică termină viaductul, se opreşte puţin şi se uită în urmă, trist şi cu un soi de scârbă irepresibilă faţă de Colosul indolent la suferinţa sa rezultată dintr-o prostie pe care nu poate să şi-o ierte. Şi parcă zice/trimite un fel de "adio, dragii şi ipocriţii mei vikingi!... adio, strungul meu fruntaş în producţie degeaba!... adio, garoafa mea complice!"... Trece ca glonţul rătăcit pe lângă "Pufoaică" şi pe lângă "Două babe". Nu-i mai arde şi nu-i mai pasă de nimic. Nu mai are curaj să stea vrednic şi dârz în faţa nimănui, mai ales în faţa partidului prezent şi iute peste tot, inclusiv în dormitor. Ajunge la blocul cu zece etaje, în care locuieşte de vreo şapte ani, la etajul şapte. Se suie cu scările. Liftul nu merge. E oprit/blocat de vreo şapte zile, cică pentru reparaţii şi economie de curent continuu. Când ajunge la etajul şapte fără un sfert, Costică-l vede pe Jean cum se desparte în silabe cu Jana la uşă, că-i destul de-ntuneric pe nivel. Brusc, i se lipeşte albeaţă pe retine. Nici măcar nu-i salută. Trece amărât pe lângă ibovnici, nu scoate nici o vorbuliţă şi nu se opreşte decât pe marginea etajului zece şi-un sfert. Plânge în jos şi face baltă la parter, pe scările din faţa blocului turn. Uitând că are coarne, nu aripi (doamne, ce mai circulă bancul ăsta în târg şi la moară!), "tradusul" îşi face o cruce mare, silabiseşte rugăciunea  finală, strigă "Jos cocoşul galic!" şi "Trăiască drujba între popoare!"... şi se azvârle direct în plânsul băltitor la punct fix. Bufnitura auzită de Jean şi de Jana seamănă exact cu bufnitura pe care o face un strungar când sare de pe clădire direct în memoria cicisbeilor tremurici şi mărunţi, direct în amintirea celor care nu-l uită, direct în aprecierile şi deprecierile amabile ori duşmănoase ale clevetitorilor de serviciu-n cartier. Bufneşte înfundat, scurt şi cuprinzător... şi nu mai simte nimic, pentru că n-are cum. Ochii îi sar la 3,14 metri de cuibare... că tot îi zicea nevestei "draga mea Jana, să-mi sară ochii... dacă te mint!". Francezul şic şi proaspăta văduvă aproape neagră de durere, plângând şi oftând pe-ndelete, cheamă legea. Aceasta vine cu maşina partidului, îl studiază cu aleasă atenţie şi profesionalism pe fostul Costică, îl suie-n furgoneta de cărat înţepeniţi şi-l aşează lin pe catafalcul din capela Ultimului Dormitor Universal. Fiindcă nu prea mai au medicii ce să taie, nu-l mai plimbă pe la Morga. Jana se despleteşte şi porneşte bocetul. Stai să vezi ce jale! Parol!

Citit 3019 ori Ultima modificare Vineri, 31 Octombrie 2014 19:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.