În ce merită să bagi BANI EUROPENI la ţară
Foto: Foto Gabriel Kolbay

În ce merită să bagi BANI EUROPENI la ţară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Strategia pe care GAL Lunca Joasă a Siretului a implementat-o, în ultimele 12 luni, este aproape de final. Vineri, la sediul Consiliului Judeţului, responsabilii de implementare au organizat o conferinţă de informare privind stadiul în care se află proiectele. Expunerea a fost susţinută de preşedintele GAL, Dorin Butunoiu. S-au depus, în cele patru sesiuni deschise, 43 de proiecte. Până la acest moment, 31 de beneficiari au semnat deja contracte de finanţare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) filiala Constanţa, iar unii dintre ei chiar şi-au finalizat lucrările.

Idei profitabile

Printre beneficiarii privaţi se numără investitori cu diverse idei. Spre exemplu, Chiosa Costel din Schela a investit 40.000 de euro nerambursabili - obţinuţi pentru instalarea tinerilor fermieri - în apicultură. Drăgan Ciprian a folosit 40.000 de euro pentru a-şi dezvolta o fermă de pepeni.

Alte nouă proiecte au vizat înfiinţarea de microîntreprinderi. Mai exact, mai multe firme au primit de la UE măcar jumătate din banii de care aveau nevoie ca să îşi cumpere utilaje diverse - de la buldoexcavatoare până la scarificatoare - pentru a presta servicii în comune sau pentru a produce mobilă.

Ce au câştigat primăriile

Primăriile au avut şi ele de câştigat. Spre exemplu, Şendreniul şi-a făcut un loc de joacă, folosind 100.000 de euro nerambursabili, şi a depus, spre analiză, un proiect pentru reabilitarea drumurilor (pentru 54.000 de euro nerabursabili). Schela şi-a asfaltat drumul spre cimitir cu aproape 54.000 de euro şi are în curs un proiect de reabilitare a căminului cultural şi un altul de extindere a reţelei electrice. Comuna Fundeni arte un proiect finalizat şi două în implementare, comuna Braniştea are trei proiecte în diverse stadii de implementare, în vreme ce comuna Slobozia Conachi are două proiecte în curs. Comuna Lieşti are un proiect semnat, iar Smârdanul are unul în proces de evaluare.

Din GAL Lunca Joasă a Siretului fac parte: Braniştea, Fundeni, Lieşti, Tudor Vladimirescu, Şendreni, Schela, Slobozia Conachi, Smârdan şi comuna brăileană Siliştea, alături de trei ONG-uri şi 15 privaţi.

Citit 2180 ori Ultima modificare Duminică, 23 Noiembrie 2014 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.