AGRICULTURA ŢĂRANULUI SĂRAC/ Nu te faci boier cu o brazdă de pământ!
Foto: Foto Gabriel Kolbay

AGRICULTURA ŢĂRANULUI SĂRAC/ Nu te faci boier cu o brazdă de pământ!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prin viile din Scânteieşti se ară tot cu plugul tras de cal


Când averea nu ţi se măsoară nici măcar în hectare, ci în ari, speranţa să te îmbogăţeşti e firavă! Dumitru Slabu, trecut acum de 80 de ani, a fost numit preşedinte al CAP-ului "Scânteia" în 1969. În următorii 20 de ani, a condus agricultura în sistem colectiv din comuna Scânteieşti. În ultimii 25 de ani, a făcut tot agricultură, dar în capitalism. Societatea e una de oameni săraci. Cei mai avuţi au nouă hectare, iar cei mai săraci s-au înscris şi cu jumătate de hectar. Sunt vreo 450 cu toţii. Pământ: 740 de hectare.

„Capitalismul e mai uşor!”

Dumitrul Slabu spune că, trăind în comunism şi capitalism, îl preferă pe ultimul. Chiar dacă acum e mai în vârstă. „Era mult mai mult de muncă înainte de Revoluţie. Nici vorbă să fi fost altfel! Rău nu era, să zic drept, pentru că oamenii ştiau de frica regimului şi nu-şi băteau joc de unitate. Ce li se cerea, făceau. Mă duceam până la Cudalbi, la specializare, şi mă înţelegeam cu toată lumea. Acum e mai puţin de muncă şi măcar primim subvenţie. Sunt utilaje moderne… e altfel agricultura”, îşi aminteşte cel mai vârstnic preşedinte de asociaţie agricolă din judeţ.

Dumitru Slabu n-a uitat nimic din istoria decăderii CAP-urilor. „Când s-au dat legile de împroprietărire, toţi oamenii au vrut animale. Scria în lege să le dăm boi şi vaci de la CAP. Noi le-am dat ce animale am avut. Oile s-au dus repede. Toate 2.000. Mulţi dintre oamenii care-şi luaseră vacă de la CAP, de la noi, la două-trei zile o aduceau înapoi că era prea multă muncă să o ţină acasă şi nici nu aveau cu ce s-o hrănească. Veneam dimineaţa la sediu şi găseam vacile legate de gard…”, spune veteranul agriculturii gălăţene.

Oricât de mult ai munci, din puţin nu prea ai cum să faci avere. Cel puţin nu din porumb, grâu şi floarea-soarelui - baza culturilor asociaţiei. Când faci puţin, la câmp, n-ai ce vinde. Când faci mai mult, dai pe nimic… Ca să poată produce, Asociaţia "Scânteia" şi-a permis, în anii din urmă, şi câteva utilaje noi, dar lucrează şi cu tractoare vechi de douăzeci de ani. Pe câmp. „Prin vii, şi acum mai lucrează oamenii cu plugul tras de cai. Nu-s plantate rândurile de viţă aşa de departe unele de altele încât să încapă un tractor mare. Există şi utilaje mici, dar oamenii n-au bani…”, spune Dumitru Slabu.

Citeşte şi: REPORTAJ/ CHINURILE facerii VINULUI de Bujoru (FOTO)

Citit 1369 ori Ultima modificare Marți, 16 Decembrie 2014 20:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.