CALENDAR RURAL/ Târguri şi evenimente agricole

CALENDAR RURAL/ Târguri şi evenimente agricole
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercurea se ţine târg la Fundeni şi Schela. Joia sunt târguri la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg şi la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri, la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are piaţă mare de gros, deschisă în toate zilele săptămânii. La fel şi Cosmeştiul, în imediata apropiere a pieţei în curs de amenajare.

Manifestări naţionale

Până în februarie 2015, echipa Marcoser organizează pentru al şaselea an consecutiv seria de prezentări şi simpozioane „Tehnologii noi şi produse avansate pentru creşterea productivităţii şi îmbunătăţirea calităţii culturilor legumicole”, în marile bazine de cultivare a legumelor din ţara noastră şi din Republica Moldova. Conform programului stabilit de organizatori, primul simpozion a avut loc la Filipeşti de Târg (judeţul Prahova), iar apoi, săptămână de săptămână, duminica, sunt în program: Vidra (Ilfov), Colibaşi (Giurgiu), Jirlău (Brăila) şi Lunguleţu (Dâmboviţa).

Manifestări internaţionale

Târgul Internaţional al Agricultorilor SIMA-SIMAGENA, de la Paris, ediţia a 76-a, se va desfăşura între 22 şi 26 februarie, la Centrul Expoziţional Paris-Nord Villepinte. Tema din acest an a târgului - "Inovaţia înainte de toate!" - va acoperi trei domenii principale: echipament, recolte şi oameni şi regiuni. Expoziţia va fi organizată pe mai multe zone. În cea intitulată chiar "Inovaţie înainte de toate!" vor fi expuse rezultate ale cercetărilor cu privire la viitorul tehnologic al agriculturii. În Galeria inovaţiilor, vor fi expuse produsele câştigătoare ale Premiilor SIMA în inovaţie. În zona Forumurilor internaţionale şi a prezentărilor tehnice vor fi abordate teme noi, printre care utilizarea dronelor în agricultură. La SIMA-SIMAGENA sunt aşteptaţi fermieri cu exploataţii de toate dimensiunile, de pe toate continentele.

Citit 6796 ori Ultima modificare Marți, 20 Ianuarie 2015 19:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.