VEŞTI BUNE pentru fermieri/ PNDR-ul va fi lansat integral până în luna mai

VEŞTI BUNE pentru fermieri/ PNDR-ul va fi lansat integral până în luna mai
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România va primi, până la mijlocul lunii aprilie, scrisoarea de conformitate de la Comisia Europeană pentru deschiderea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, iar până la începutul lunii mai autorităţile vor putea lansa toate măsurile din program, a anunţat Ministerul Agriculturii.

"Dacă la jumătatea lunii aprilie vom avea scrisoarea de conformitate, putem să lansăm ghidurile pe toate măsurile şi nu trebuie să mai aşteptăm acordul final pentru întregul program. Cred că la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom fi în măsură să le lansăm pe toate, dar ordinea în care le vom lansa va fi supusă unei analize în comitetul de monitorizare, din care fac parte toţi partenerii sociali. Ştiu că este o aşteptare foarte mare pentru toate măsurile şi vom încerca să răspundem acestei aşteptări", a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a anunţat că din 25 martie se vor primi deja primele proiecte pe două măsuri pentru care s-au încheiat deja negocierile cu Comisia Europeană, respectiv investiţiile în ferme şi tinerii fermieri.

România are alocată, prin PNDR 2014-2020, o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională.


CITEŞTE ŞI: Cum lasă Consiliul Judeţului Galaţi IZOLAT SATUL Călmăţui în fiecare iarnă (FOTO)

Citit 2137 ori Ultima modificare Luni, 16 Martie 2015 11:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.