În atenţia FERMIERILOR/ Când vom afla cine şi în ce condiţii primeşte SUBVENŢIE

În atenţia FERMIERILOR/ Când vom afla cine şi în ce condiţii primeşte SUBVENŢIE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Până săptămână viitoare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) va redacta normele metodologice pentru aplicarea ordonanţei în baza căreia se stabilesc criteriile de eligibilitate a fermierilor pentru pentru schemele de plată.

Potrivit documentaţiei de specialitate, în Pilonul 1 sunt şapte tipuri de scheme de plată: plata pe suprafaţă (SAPS), ajutorul naţional tranzitoriu, plata redistributivă, plata pentru practici benefice pentru mediu sau greening, plata pentru tinerii fermieri, sprijin cuplat de producţie, plata simplificată pentru micii fermieri, plata simplificată pentru micii fermieri.

Ajutorul naţional tranzitoriu este o plată decuplată de producţie, care se aplică regresiv până în anul 2020.

Plata redistributivă variază în cuantum, de la 5 euro/ha pentru cei care au suprafeţe între 1 şi 5 ha şi până la 45 de euro/ha pentru cei cu suprafeţe între 5 şi 30 ha.

Plata pentru practici benefice pentru mediu sau greening are ca scop îmbinarea producţiei în agricultură cu protecţia mediului. Fermierii care au între 10 şi 30 ha vor trebui să aplice obligatoriu o cultură diversificată din două culturi, iar cei cu peste 30 ha o cultură diversificată din trei culturi.

Plata pentru tinerii fermieri se acordă suplimentar pentru fermierii sub 40 de ani, pentru primele 60 ha cultivate.

Sprijinul cuplat de producţie se dă pentru soia, lucernă, mazăre pentru procesare, fasole boabe, cânepă, orez, tomate şi castraveţi pentru procesare, fructe pentru procesare, sprijin pentru sere şi solarii, iar în sectorul creşterii animalelor pentru capre, oi, vaci, bivoli.

În cazul plăţii simplificate pentru micii fermieri, un fermier care primeşte maxim 1.250 de euro nu se mai supune nici obligativităţii de a fi fermier activ şi nici condiţiilor de greening.


 

Citit 2697 ori Ultima modificare Duminică, 22 Martie 2015 12:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.