SECETA îi lasă pe sătenii din Oancea FĂRĂ APĂ curentă. Ce măsuri iau autoritățile
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

SECETA îi lasă pe sătenii din Oancea FĂRĂ APĂ curentă. Ce măsuri iau autoritățile
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

"Acum avem o problemă acută. Este criză de apă în comună", ne-a spus, joi, la vizita noastră în Oancea, viceprimarul Pericle Avădanei. Întrucât de luni întregi pământurile localnicilor nu mai fuseseră udate de ploaie, judeţul Galaţi fiind sufocat de caniculă, pentru a-şi salva culturile din grădini, oamenii erau nevoiţi să folosească tot mai multă apă curentă, în aşa fel încât instalaţia a ajuns să fie suprasolicitată şi să nu le mai poată asigura apa necesară localnicilor. Pentru ca sătenii să nu se mai confrunte cu astfel de probleme în perioada verii, autorităţile locale şi-au propus să construiască cel de-al patrulea puţ în comună. „Chiar dacă debitul este acelaşi, consumul este foarte mare. Am hotărât, împreună cu domnul primar, ca anul acesta să începem construcţia unui nou puţ, forat la 220 de metri adâncime. În rectificarea de buget stă speranţa demarării acestui proiect. Trebuie făcut neapărat”, a afirmat reprezentantul Primăriei.

Deşi în multe localităţi din judeţul Galaţi oamenii primesc apă cu program, în perioada secetoasă, motiv pentru care mulţi sunt nemulţumiţi şi condamnă autorităţile că le raţionalizează consumul, la Oancea aleşii au decis să nu apeleze totuşi la aceste măsuri. Cu atât mai mult cu cât la doi paşi de casele sătenilor se află Punctul de Trecere a Frontierei în Republica Moldova, călcat zilnic de sute de oameni, şi asta ar însemna ca, pe lângă localnici, să aibă de suferit atât cei care tranzitează frontiera, cât şi angajaţii Vamei şi Poliţiei de Frontieră.

Reprezentanţii Primăriei au preferat în schimb să meargă din poartă în poartă şi să le expună sătenilor aceste probleme. Totodată, oamenii au primit o informare scrisă, semnând totodată că au luat la cunoştinţă, şi au fost rugaţi să folosească mai puţină apă când îşi udă legumele. „Am mers din casă în casă cu informare scrisă şi i-am rugat pe oameni să semneze pentru restricţionare de apă, în sensul că le-am cerut să facă eforturi să consume cu măsură. Nu le-am oprit practic apa, nu le dăm apă cu program. Să opreşti în unele zone ale comunei nici nu este corect, plus că aşa faci mai rău instalaţiei. În momentul în care plouă începe să se adune apă în bazin pentru că, automat, lumea nu mai udă atunci”, a spus viceprimarul.

La Oancea, sistemul de alimentare cu apă a fost construit cu bani europeni şi pus în funcţiune în perioada 2006-2007, potrivit lui Pericle Avădanei. „În primă fază, am avut două puţuri şi un bazin. Confruntându-ne cu aceeaşi problemă, am mai făcut un puţ, iar în toamnă îl începem pe al patrulea”. Investiţia este estimată la 100.000 de lei.

Primărie nouă aproape finalizată

Comuna Oancea are, din toamna anului trecut, un nou sediu pentru Primărie, construit de la zero, în doar câteva luni. Conform autorităţilor locale, lucrările au demarat în primăvara anului trecut, iar în toamnă noul sediu al instituţiei a fost dotat şi utilat, iar angajaţii şi-au ocupat locurile în birouri. La acest moment, noua clădire a Primăriei mai are nevoie de lucrări la faţadă, însă, deocamdată, acestea au fost sistate din lipsă de fonduri. Până în prezent, autorităţile au cheltuit aproximativ 600.000 de lei. „S-a stopat lucrarea din lipsă de fonduri. Ce mai este de făcut afară durează cel mult două luni. Acum aşteptăm rectificarea de buget, pentru a beneficia de finanţare, căci materiale avem. Doar banii ne lipsesc”, spun reprezentanţii instituţiei.

Asfalt pe jumătate din drumurile comunei. Reabilitarea uliţelor va continua

Doar pe jumătate din drumurile comunale se poate circula ca în palmă la Oancea. Din cei aproximativ 16 kilometri, cât are reţeaua de căi de comunicaţii aflată în administrarea autorităţilor din comună, opt kilometri au fost asfaltaţi. Pentru ca restul drumurilor să fie reabilitate, reprezentanţii Primăriei spun că au depus un proiect pentru atragerea de fonduri europene şi, în prezent, aşteaptă să afle când şi cum vor putea primi sumele de bani necesare demarării lucrărilor. Odată cu asfaltarea străzilor, vor fi reabilitate şi trotuarele aferente acestora, spune viceprimarul Pericle Avădanei.

Frontiera şi beneficiile ei. Infracţionalitatea nu reprezintă o problemă

„Ce aud că se întâmplă prin alte comune mă îngrozeşte - sute de case sparte, furturi. Am avut şi noi anul ăsta două probleme de acest fel şi tot satul a fost şocat, pentru că la noi, de obicei, nu există aşa probleme. Din fericire, au fost prinşi şi s-au luat măsuri”, ne-a spus viceprimarul din Oancea. Acesta a precizat că infracţionalitatea în comună este aproape de zero, în special datorită Poliţiei de Frontieră, care patrulează permanent în timpul nopţii şi care, aşa cum se ştie, are posibilitatea să detecteze orice mişcare chiar şi în beznă. „Avem contract cu o firmă de la Galaţi, care vine şi ne asigură paza, pe lângă agenţii de poliţie din comună. Avem şi Poliţia de Frontieră, care patrulează toată noaptea şi văd prin infraroşu. Au fost cazuri în care ne-au anunţat când au descoperit ceva. Oamenii ştiu”, au afirmat reprezentanţii Primăriei.

Lasă ceva în urmă. Oameni cu dragoste de comunitate

Primarul comunei Oancea, Victor Chiriloaie, reales pe data de 5 iunie cu peste 90 la sută din voturile valabil exprimate, şi viceprimarul Pericle Avădanei au grijă de destinele comunei Oancea încă din anul 2004. Semn că sătenii nu doar că-şi apreciază conducătorii, dar au şi încredere în ei. Poate şi datorită faptului că, înainte de a fi membri de partid şi a ocupa funcţii alese, cei doi reprezentanţi ai administraţiei locale sunt oameni la fel ca ei, care s-au străduit, din respect faţă de comunitate şi istorie, să lase în urmă fapte şi creaţii de nepreţuit.

Puţini dintre gălăţeni ştiu că Victor Chiriloaie, pe când nu era primar, a susţinut şi finanţat reconstrucţia, după o serie de fotografii şi documente atestate, a Troiţei lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt (foto 1), distrusă până în urmă cu mai mulţi ani.

De cealaltă parte, viceprimarul Pericle Avădanei, despre care aţi mai putut citi în paginile ziarului nostru, este cel care se chinuie, de ani buni, să lase moştenire comunei un muzeu cu obiecte care datează de sute de ani, colecţionate chiar de către el. Sute de piese încărcate de istorie, de la bani vechi de sute de ani, icoane ce datează din vremea lui Ştefan Cel Mare, căşti germane din Al Doilea Război Mondial, medalioane ale soldaţilor nemţi cu număr de identificare, lingură şi furculiţă cu svastica germană, arme, scrisori din lagăre, o ulcică, despre care Pericle Avădanei spune că datează din Neolitic, războaie de ţesut, ii, fote şi covoare aşteaptă să fie expuse într-un veritabil Muzeu al Satului în comuna Oancea. Viceprimarul a început să colecţioneze obiecte la vârsta de şase ani, cu o faţă de pernă creată manual, care are peste 130 de ani (foto 6, galerie).

Mai bine de 10 la sută dintre săteni, asistaţi social

Nu mai puţin de 170 de familii ori persoane singure se află în evidenţa autorităţilor drept beneficiari ai Legii 416. Reprezentanţii Primăriei dau asigurări însă că cine nu munceşte în folosul comunităţii pierde ajutorul social de la stat. "Celui ce nu vine să îşi facă treaba i se taie dosarul. Astăzi (joi - n.r.), de exemplu, am fost cu ei la pârâu şi am decolmatat, tăiat buruieni. Avem cinci hectare de salcâmi plantaţi cu ei, cinci liziere a câte un hectar. În primul an i-am prăşit, ca să nu crească buruienile cât ei sau mai mari decât ei şi să-i oprească să se dezvolte. Nu există să nu ai ce face cu asistaţii. Nu este timp câtă treabă este de făcut. Cu ei am făcut drumurile pietruite. Îi folosim şi la udat copaci, pe seceta asta. Iarna îi trimitem la bătrâni pentru deszăpezit, să taie lemne, să facă pârtie", afirmă Pericle Avădanei.

Se lucrează la construcţia unui parc modern pentru cei mici

Copiii din Oancea vor putea să se recreeze, în curând, într-un parc construit special pentru ei de către administraţia locală. Locul de joacă va fi dotat cu tobogan, leagăne, balansoare şi nu numai, frumos colorate, care, cu certitudine, vor reprezenta noul punct de atracţie al comunei. Joi, la vizita noastră în Oancea, mai mulţi muncitori lucrau la amenajarea parcului şi montarea echipamentelor destinate micuţilor.

Costuri mari cu iluminatul stradal. Dar este nevoie de modernizare

Dacă în multe dintre comunele gălăţene reţeaua de iluminat stradal a fost modernizată, ceea ce a redus costurile de mentenanţă şi consumurile suportate de primării, la Oancea iluminatul stradal este extrem de vechi şi costisitor, motiv pentru care, pentru a face economie, autorităţile sunt nevoite să înterupă iluminatul timp de câteva ore pe noapte Aleşii spun că se doreşte modernizarea acestuia, dar că, în prezent, nu sunt bani.

În curând, cabinet stomatologic în sat

Localnicii din Oancea nu vor mai fi nevoiţi să bată drumul până în localităţile învecinate, în cazul în care se confruntă cu probleme dentare. În curând, cabinetul stomatologic al comunei îşi va deschide uşile pentru pacienţi. Deocamdată, mai este nevoie doar de o serie de avize pentru a deveni funcţional.

Citit 4977 ori Ultima modificare Marți, 16 August 2016 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.