CLĂDIRE cu mai multe APARTAMENTE, lăsată de izbelişte
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

CLĂDIRE cu mai multe APARTAMENTE, lăsată de izbelişte
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

De mai bine de 30 de ani, vizavi de Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Cavadineşti, zace o clădire cu două etaje, ce ar fi trebuit să fie, la vremea ei, un bloc cu opt apartamente.

„Clădirea aceea e construită dinainte de 1989 şi ajunsese la un stadiu avansat, având inclusiv ramele geamurilor. Nu ştim care este motivul, dar a fost lăsată de izbelişte, iar de atunci încercăm să îi găsim o întrebuinţare. Este vorba de foarte multă birocraţie. Dacă am vrea să investim în ea, ne trebuie o expertiză bine realizată, pentru că nimeni nu prea se încumetă să continue o clădire construită deja”, ne spune Gina Goga, viceprimarul comunei.

De investit nu s-a investit, de demolat nici atât, iar de închiriat se pare că nici nu intră în discuţie. Blocul zace acolo de decenii, aducând o lumină neplăcută, în comparaţie cu restul construcţiilor.

„Nu a apărut până acum niciun investitor care să ne ceară detalii despre această clădire. Noi ne-am dori să nu fie dărâmată şi să fie folosită ca un spaţiu social pentru cei mai puţin fericiţi sau chiar pentru un program „şcoală după şcoală”. Aşa că aşteptăm investitori în continuare”, a concluzionat viceprimarul.

Citit 2907 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Noiembrie 2016 13:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.