SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

15 operații care reaprind flacăra în cuplu

Scris de Sâmbătă, 20 Aprilie 2024
Stresul, problemele de sănătate sau aspectul estetic după naștere pot fi motive care stau la baza problemelor intime de cuplu. Intervențiile chirurgicale intime, la fel ca orice alte intervenții, sunt menite să ne corecteze defectele fizice și să ne scape de o serie de frustrări care ne apasă greu pe…

Ce amenzi a mai dat Garda de Mediu

Scris de Vineri, 19 Aprilie 2024
Garda de Mediu Galați continuă să dea publicității rezultatele unor acțiuni pe care le desfășoară în județ. Sunt menționate amenzile și motivele care au dus la ele, fără a fi însă publicate și numele firmelor găsite în neregulă.Astfel, la o unitate din domeniul agricol, "au fost luate măsuri ferme în…

Salariile mici, principalul motiv de nemulțumire a angajaților

Scris de Vineri, 19 Aprilie 2024
Aproape 41 la sută dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele motive de frustrare, conform celui mai recent sondaj realizat de eJobs.ro şi Up România. "Salariul este principalul motiv de nemulţumire pe care îl au…

De ce se tot întrerupe curentul prin Galaţi. Explicaţii din partea distribuitorului

Scris de Joi, 18 Aprilie 2024
De aproape două luni, "Viața liberă" publică, zi de zi, întreruperile temporare ale furnizării energiei electrice anunțate de Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER). Este un demers jurnalistic pe care îl facem benevol, în completarea anunţurilor de publicitate ale companiei, din respect pentru cititorii noștri, cărora le…

Denia Canonului Mare, pentru întărire duhovnicească în Postul Mare

Scris de Joi, 18 Aprilie 2024
Credincioșii gălățeni au participat în după-amiaza zilei de miercuri, 17 aprilie, în a cincea săptămână a Postului Mare, la Denia Canonului Mare, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Denia "Canonul Mare" impresionează prin profunzimea învăţăturilor teologice. Bogăţia şi frumuseţea canonului reprezintă pentru credincioşi un îndemn la pocăinţă şi la meditaţie biblică.…

Colectă naţională de alimente, în perioada 19-21 aprilie

Scris de Joi, 18 Aprilie 2024
Federaţia Băncilor pentru Alimente din România organizează, în perioada 19-21 aprilie 2024, cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente, sub sloganul "Împreună hrănim speranţa". Colecta, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate la nivel naţional, organizată împreună cu cele nouă bănci regionale din Bucureşti, Cluj, Roman, Braşov,…

Noi întreruperi de curent, joi, în Galați

Scris de Miercuri, 17 Aprilie 2024
Cea mai mare parte a consumatorilor care vor rămâne, joi, până la patru ore, fără curent electric sunt cei din Țiglina I, de pe str. Saturn, și de pe strada Traian, zona Pieței Centrale spre Baia Comunală. Dar mai sunt și alții. Întreruperile sunt cauzate de lucrările programate la rețelele…

Srilankezii din Galați au organizat un turneu de cricket

Scris de Miercuri, 17 Aprilie 2024
Comunitatea muncitorilor veniţi în România din Sri Lanka a organizat la Tulucești un turneu de... cricket Conform unei galerii postate pe Facebook de artistul fotograf George Nica, turneul desfăşurat în comuna din apropierea Galaţiului a reunit trei echipe de srilankezi, din Galați, Brăila și Alba Iulia. Evenimentul a fost susţinut…

Curse suplimentare de transport pentru suporterii echipei Oţelul

Scris de Miercuri, 17 Aprilie 2024
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați anunţă că susține echipa Oțelul și vine în sprijinul suporterilor săi. Joi, 18 aprilie 2024, pentru meciul de fotbal dintre Oțelul Galați și U Cluj, din cadrul semifinalelor Cupei României, programul de transport va fi modificat după cum urmează:1. Traseul 39 (Micro 19…

Expoziție tehnică la Muzeul de Istorie

Scris de Marți, 16 Aprilie 2024
O expoziție tematică, "Mozaic tehnic", va fi deschisă la Muzeul de Istorie din Galați, începând de joi, 18 aprilie, vernisajul fiind programat la ora 11,00, la secția "Lapidarium" (str. Maior Iancu Fotea nr. 2 bis, vizavi de Biserica Greacă). În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate obiecte din patrimoniul muzeului,…

Campionatul școlar de fotbal de la Ghidigeni

Scris de Marți, 16 Aprilie 2024
În localitatea Ghidigeni s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, ediţia a 9-a a Campionatului şcolar de fotbal „Tinereţe şi credinţă”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. ”Este deja o tradiţie ca în fiecare primăvară să se desfăşoare această întrecere de fotbal, rezervată copiilor din ciclul gimnazial,…

Amenzi pentru ilegalităţi la mai multe brutării din Galați

Scris de Marți, 16 Aprilie 2024
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a efectuat, în perioada 9-12 aprilie, în cadrul unei campanii naționale, o serie de controale la mai multe brutării din Galați. S-au descoperit destul de multe neconformități, s-au dat avertismente, dar și amenzi de peste 20.000 de lei în total. Din start trebuie spus,…

Sute de elevi din Galați, la Olimpiada Școlară de Religie

Scris de Marți, 16 Aprilie 2024
În cadrul Programului Naţional al Olimpiadelor Şcolare, Inspectoratele Judeţene Galaţi şi Brǎila, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, au desfăşurat, săptămâna trecută, etapa judeţeanǎ a Olimpiadei de Religie, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Probele de concurs au fost organizate pentru elevii de la clasele de gimnaziu şi pentru cei…

Urcușul duhovnicesc pe treptele lui Ioan Scărarul

Scris de Marți, 16 Aprilie 2024
În Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paști, în cuvântul de învățătură, ÎPS Casian a vorbit despre viaţa Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, explicând credincioşilor importanța și sensul urcușului duhovnicesc în cele 30 de trepte care reprezintă etapele ce ne duc către Împărăția lui Dumnezeu.”Scară coborâtoare către inimile noastre pentru ca…

Deniile din săptămâna a 5-a din Postul Paștilor

Scris de Luni, 15 Aprilie 2024
În săptămâna a 5-a din Postului Paștilor, Biserica a rânduit a se săvârși slujbele a două Denii, miercuri seară, Denia în cadrul căreia se citește tot Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri seară, Denia Acatistului Bunei Vestiri. ”Prin urmare, credincioșii gălățeni sunt invitați să participe la aceste…

Expoziție de fotografie, la Shopping City

Scris de Luni, 15 Aprilie 2024
O expoziție de fotografie, în cadrul căreia își prezintă lucrările absolvenți ai școlii de formare profesională "Galatia", s-a deschis la Shopping City Galați. Expoziția, ajunsă la cea de-a treia ediție găzduită de Shopping City, este deschisă publicului în perioada 15-30 aprilie, între orele 10,00 și 22,00, la baza scărilor rulante,…

O nouă campanie a inspectorilor de muncă gălățeni

Scris de Luni, 15 Aprilie 2024
În a doua jumătate a lunii martie, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați au desfășurat, în cadrul unei campanii naționale, acțiuni de control la angajatorii din domeniile "Fabricarea altor produse din minerale nemetalice" și "Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcție și echipamentelor…

La Galeria "N. Mantu", expoziţie a studenţilor Facultăţii de Arte

Scris de Luni, 15 Aprilie 2024
Facultatea de Arte din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați organizează, la Galeria de Artă Nicolae Mantu, din Galați, str. Domnească, nr. 22, expoziția Studio 2024. Gălăţenii iubitori de artă sunt aşteptaţi astăzi, 15 aprilie, la ora 18,00, să participe la vernisaj. Expoziția Studio 2024, coordonată de conf. univ.…

Donare de sânge a preoţilor şi credincioşilor din Tecuci

Scris de Luni, 15 Aprilie 2024
O nouă campanie de donare de sânge în care au fost implicaţi preoţi, tineri şi credincioşi din cadrul protopopiatului Tecuci s-a desfăşurat joi, 11 aprilie 2024. Acţiunea se înscrie în seria activităţilor pastoral-misionare şi social-filantropice desfăşurate an de an în perioada Postului Mare, fiind prilejuită, de această dată, şi de…

Concertul lui Ştefan Bănică, reprogramat de Sfântul Andrei

Scris de Luni, 15 Aprilie 2024
Gălăţenii care, în seara de duminică, 14 aprilie, abia aşteptau concertul extraordinar Ştefan Bănică, alături de Rock'n'Roll Band & The 50's, vor trebui să aibă răbdare până la finele anului, pe 30 noiembrie 2024, când a fost reprogramat evenimentul, tot la Sala Sporturilor. Motivul? După cum li se explică spectatorilor,…

Luni, ITM Galați nu lucrează cu publicul

Scris de Sâmbătă, 13 Aprilie 2024
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că, luni, 15 aprilie, se va afla în imposibilitate de a lucra cu publicul, din cauza unor lucrări programate la rețeaua electrică"Conform adresei nr. 96093/ 8.04.2024, transmise de Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Galați, în data de 15 aprilie 2024 (interval orar…

120.000 de lei pentru distracţia copiilor gălăţeni de 1 Iunie

Scris de Vineri, 12 Aprilie 2024
Artişti pe catalige, păpuşi uriaşe, statui vivante, mascote, personaje de poveste, eroi din filme şi desene animate vor umple Grădina Publică din Galaţi de 1 Iunie, la "Caravana copiilor 2024", eveniment pentru care Primăria oraşului caută organizatori. Nu mai puţin de 120.000 de lei fără TVA este valoarea estimată a…

Problema câinilor fără stăpân, rezolvată la Drăgușeni

Scris de Vineri, 12 Aprilie 2024
La Drăgușeni s-a semnat pe 21 martie un contract anual de ecarisaj pentru adunarea de pe străzi a câinilor fără stăpân, care au un potențial ridicat de periculozitate pentru cetățenii comunei. Asociația "Sprijină câinii" din Vaslui va administra, timp de un an, contra sumei de 85.000 de lei, servicii veterinare…

Parc şi centru pentru tineret la Târgu Bujor

Scris de Vineri, 12 Aprilie 2024
Primăria din Târgu Bujor a recepționat, recent, o cisternă și o remorcă, achiziționate printr-o finanțare de 166.000 de lei, obținută prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în cadrul unui proiect de dotare a compartimentului pentru situații de urgență.Un alt proiect dat în folosință anul acesta este amenajarea unui nou…
Pagina 1 din 587