Au cea mai grea misiune – cea de salvatori. Loviţi de foc, de inundaţii, de caniculă, cu salariile tăiate pe motive de buget, angajaţii Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Galaţi au dormit lângă diguri şi au mâncat pe propria cheltuială, pe timpul creşterilor accelerate ale Dunării. Iată însă că sacrificiul lor, întins pe primele 6 luni ale anului, este mult mai mare decât ne-am fi imaginat.
Mii de situaţii de urgenţă
În prima jumătate a acestui an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a intervenit la un număr de 1.885 situaţii de urgenţă, 204 dintre acestea fiind incendii – în scădere cu 11 la sută faţă de perioada similară a anului 2009, şi 23 arderi necontrolate (incendii de mirişte), în scădere cu 80 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.
Din totalul incendiilor, 59 la sută (120) s-au produs la construcţii de locuit şi anexe la gospodăriile cetăţeneşti, 20 la sută în apartamente (42), 10 la sută la mijloacele de transport (20), 3 la sută la clădiri care adăpostesc procese de producţie.
Mai multe decese în 2010
Cele mai frecvente cauze de incendiu au fost la burlane de fum defecte 24,65 la sută, instalaţii electrice defecte 17,67 la sută, fumatul 13,95 la sută, foc deschis 4,19 la sută, jocul copiilor cu focul 2,33 la sută. Se costată o tendinţă de creştere a incendiilor datorate coşului de fum necurăţat.
Ca urmare a incendiilor au fost înregistrate 5 victime adulte, din care o persoană rănită şi patru decedate, în 2009 fiind înregistrate trei decese şi doi răniţi. Pe timpul intervenţiilor la incendii au fost salvaţi cinci adulţi şi protejate bunuri în valoare totală de 12.500 lei.
Bunuri de milioane
Serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au intervenit în 1.885 de situaţii de urgenţă - în medie de 10 pe zi, din care în 1.465 (77 la sută) pentru cazuri de urgenţe medicale, asistate de SMURD.
Aceleaşi servicii profesioniste pentru situaţii de urgenţă (cu excepţia SMURD-ului) au intervenit în alte 420 de situaţii de urgenţă - incendii, asistenţa persoanelor, inundaţii, misiuni pirotehnice şi salvări de animale.
Pe timpul intervenţiilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă au fost salvate 27 persoane, din care 26 adulţi şi un copil, precum şi bunuri în valoare de 12.500.000 lei. În primul semestru al anului 2010 au fost efectuate 64 de intervenţii pentru salvarea oamenilor de la inundaţii.
Creşte numărul apelurilor false
Echipa pirotehnică a I.S.U. a executat 41 de misiuni de cercetare, identificare şi transport a muniţiilor rămase neexplodate din timpul conflictelor militare.
Au fost distruse 24 proiectile, şase grenade defensive, două bombe de aviaţie, două mine marine şi fluviale şi 387 unităţi de muniţie de infanterie.
Apelurile false s-au înmulţit, de la 26 înregistrate în 2009, la 54 în primul semestru din 2010.
K2_JoAMEESTE_JoAM2010
K2_JoAMEESTE_Aug+03004EEST03
ISU – 24 din 24, sub semnul situaţiilor de urgenţă
Autor: Elena Parapiru
230 afisari
|
Articole scrise de Elena Parapiru
- Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, ascunse în vagoane cu minereu (VIDEO)
- Scandalul aurului dă în clocot după descinderile de la „Milano Gold”
- Târgul Apicol revine în 2012
- 10 kilograme de aur au fost confiscate de la o bijuterie din Galaţi (VIDEO)
- Un poliţist s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident de circulaţie
Adauga comentariu
Editorial
Anca Spânu
Dar cu calul ce-aţi avut?
Locuiesc într-un cartier care încă mai are case. Case mai cochete, construite în ultimii zece ani, şi case mai vechi, pe nişte uliţe care abia de curând au căpătat canalizări şi asfalt, ridicându-se la rangul de străzi, rang pe care, evident, pe hârtie îl deţineau. Pe străzile acestea, cetăţenii înc... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Copilul dat dispărut a fost găsit miercuri seara. Ionuţ Haivas a ajuns acasă2 comentarii 428 afisari
- Câinii comunitari, la ei acasa în Spitalul Judeţean Galaţi2 comentarii 105 afisari
- Greu dar frumos: HC Oţelul – CSM Bucureşti 29-25Comenteaza 99 afisari
- Salonul de primăvară al plasticienilor gălăţeni1 comentariu 154 afisari
- Bute e gata să se ducă peste FrochComenteaza 105 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Dănuţ Lungu
Ţu(r)ţu, te scot la un suc?
* Pentru naivii care cred în zâne şi feţi frumoşi, nenea Franks, rubicondul care şi-ar dori să fie în toate casele românilor, nu-i nicidecum Moş Crăciun. El reprezintă un organism internaţional care te ajută la fel cum o fac unele firme de pază şi protecţie: „Cum te numeşti, România? Eşti frumoasă, ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Austeritate în stil mediteranean
Noul acord de împrumut pentru Grecia a dat aripi burselor europene, iar lumea a început din nouă să capete încredere că moneda euro o va mai duce relativ bine cel puţin până la primăvară. Teoretic, odată cu încheierea acordului cu liderii din zona euro, premierul Lucas Papademos şi-a îndeplini princ... citeste mai mult ...
Dănuţ Lungu
Sighetu’ lui Avram Iancu
* Întâmplările de la Sighetu Marmaţiei (chiar se cerea şi altceva în program, lumea începea să se sature numai de evenimente reci, servite în condiţii de iarnă) mă obligă să concluzionez că Bin Laden a copilărit în România. Probabil a fost crescut de o bunică din Crasna, iar pe la 15 ani a ajuns să ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Neîncredere pe datorie
După ezitări destul de serioase, Grecia este pe cale de a primi „undă verde” pentru noul ajutor financiar, în valoare de 130 miliarde de euro. Desigur, Atena şi-a luat angajamentul unor noi măsuri de austeritate şi de respectare a angajamentelor cu creditorii, dar la modul practic nu sunt prea... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Galati




