Românii, îndrăgostiţi de pompieri

* Preferinţe cu epoleţi *

La finele săptămânii trecute, Asociaţia Pro Democraţia a dat publicităţii un nou sondaj de opinie, realizat cu prilejul unei cercetări cu caracter mai curând general: „După 20 de ani - Percepţii şi atitudini la adresa democraţiei în România”.

Lăsând deoparte faptul că cei 20 de ani sunt deja 21, accentul pe sondarea încrederii românilor  într-o perioadă atipică, de criză totală, nu doar economică şi socială, transformă rezultatele sondajului într-un carnaval al contrastelor. Interesul pentru direcţia în care se îndreaptă încrederea românilor este însă constant la noi şi pare să înlocuiască inclusiv preocupările pentru câştigarea acestei încrederi.

Ca şi cu alte ocazii, procentele vor fi folosite în scop electoral, pentru că politicienii au început deja lupta lor, iar concluziile vor bulversa societatea civilă, aflată undeva în coada clasamentului.

Pentru că este aproape imposibil de determinat cauzele pentru care pe primul loc în clasamentul încrederii se află pompierii. Prezentul recent nu arată în România ca în Rusia. Incendiile n-au cotropit ţara, n-au umplut de fum capitala şi nici măcar inundaţiile, la care pompierii au pus cu adevărat umărul, nu sunt o motivaţie suficientă pentru a scoate această categorie profesională în prima linie, percepută diferit de armată, aflată abia pe locul trei  în amintitul sondaj.

După logica acestor rezultate, Smurdul lui Raed Arafat ar fi trebuit să bată toate recordurile. Însă el nici nu se regăseşte în  datele oferite, în schimb pe locul 4 tronează Jandarmeria.

Unul dintre câştigurile democraţiei româneşti ar fi aşadar faptul că românii de la oraşe şi sate ştiu acum să facă atât de clar diferenţa între pompieri, armată, jandarmerie şi poliţie încât deţin şi instrumentele cu care să le clasifice în funcţie de performanţe şi ajutor pentru bunăstarea şi siguranţa lor. Să fim serioşi!

Însă, situarea acestor preferinţe cu epoleţi în zona aflată dincolo de jumătatea clasamentului (Poliţia deţine şi ea un  procent de 55%) spune ceva despre  nevoia românilor de ordine şi disciplină. Oamenii simt nevoia să fie apăraţi, să li se respecte drepturile, inclusiv cu aplicarea unor măsuri mai dure, aflate la dispoziţia acestor structuri. 

Biserica, pe locul doi

Aşadar, românii au cel mai mult încredere în pompieri, Biserică, Armată şi Jandarmerie, la polul opus fiind partidele politice, Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia, arată sondajul CCSB, dat publicităţii vineri de Asociaţia Pro Democraţia.

Pe primul loc în ceea ce priveşte încrederea în topul celor chestionaţi se regăsesc pompierii, 89% dintre respondenţi indicând această instituţie care este urmată de Biserică (80%), Armată (73%), Jandarmerie (63%), mass-media (61%), institute de sondare a opiniei publice (57%), Primărie şi Poliţie (55%), SRI (40%), Avocatul Poporului (34%), ONG-uri (33%), sindicate (32%), justiţie (29%), bănci (25%).

Până în acest punct există cel puţin trei neconcordanţe. Ce caută biserica între pompieri, armată şi jandarmerie. Nu cumva este percepută tot ca o instituţie care impune ordinea?

De ce mass-media este undeva aproape de institutele de sondare a opiniei publice şi nu cumva rolul acesteia începe să fie confundat cu al acestora? Pericolul ar fi de a limitată libertatea de expresie la înregistrarea unor opinii, în funcţie de mult discutatele interese ale patronilor din presă.

Şi a treia ciudăţenie este apariţia Avocatului Poporul pe acelaşi nivel cu ONG-uri şi sindicate. Ineficienţa acestei instituţii este egalată doar de lipsa mediatizării ei, aşa că atâta vreme cât sindicatele sunt în stradă şi pentru numeroase categorii sociale numai ONG-urile mai reprezintă o şansă, e greu de explicat această eşalonare.  

Partidele încheie plutonul

Pe ultimele patru locuri în topul încrederii românilor se află Preşedinţia (17%), Parlamentul (14%), Guvernul (13%) şi partidele politice (12%). La prima vedere nu e nicio surpriză şi locurile codaşe sunt justificate de ritmicitatea cu care aceste instituţii au înşelat încrederea românilor, de numeroasele decepţii ale oamenilor, de efectele crizei, de inconsistenţa proiectelor politice şi absenţa rezultatelor acestora.

Însă rezultatele nu au nici un corespondent în procentele privind intenţia de vot, unde unele partide, mai noi sau mai vechi, se laudă că au crescut cu procente bune. Constantă pare să fie doar preşedinţia, care înscrie un procent asemănător celui al preşedintelui Traian Băsescu, un personaj care se confundă cu instituţia. 

Cu tot cu întrebările generate de el, recentul sondaj demonstrează încă odată degringolada din societatea românească, percepţia total originală asupra democraţiei şi faptul că Silviu Brucan a fost modest în aprecierea deceniilor care ne despart de ea.

(informaţii internet)