Terapii alternative / Reflexoterapia, tratament fără efecte secundare

Terapii alternative / Reflexoterapia, tratament fără efecte secundare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu o vechime de mii de ani, tehnicile reflexoterapiei pot fi aplicate cu succes pentru tratamentul unei game variate de afecţiuni, dând rezultate atât în prevenirea cât şi în vindecarea multor boli. Asta spun specialiştii în domeniu.

Dacă în timpul regimului comunist astfel de tehnici nu erau privite cu ochi buni de către autorităţile de stat, după Revoluţie au început să apară din ce în ce mai multe cabinete de medicină alternativă, care oferă posibilitatea unui tratament complementar, pe lângă cel prescris de medicul de specialitate. Mai mult ne-a spus reflexoterapeutul Nicoleta Dimofte.

Talpa, ca o hartă

Reflexoterapia constă în masarea punctelor reflexe şi a terminaţiilor nervoase de la nivelul tălpii, palmei sau al diferitelor articulaţii. Principiul de la care pornim este acela că fiecare organ din corpul uman are un punct de corelaţie la nivelul tălpii. Aceasta este o proiecţie a organismului, o hartă pe care, prin intermediul tehnicilor de masaj, putem identifica afecţiunile de care suferă pacientul”, ne-a spus Nicoleta Dimofte.

Am aflat că reflexoterapia presupune tehnici de tratament netoxice, care pot fi aplicate tuturor categoriilor de pacienţi, indiferent de vârstă sau sex. „Pe parcursul celor 5 ani de activitate, la cabinetul meu s-au prezentat chiar părinţi ai căror copii care nici nu împliniseră un an. Spre exemplu, am avut un pacient în vârstă de 3 luni. Părinţii îl aduseseră pentru a-i face un drenaj limfatic, tratament care ajută la eliminarea toxinelor şi a altor reziduuri din organism. Avem şi pacienţi de 60 sau 70 de ani. Tratamente cum ar fi masajul anticelulitic sunt dorite, în mare parte, de femei. Dar avem şi tratamente căutate în egală măsură atât de femei, cât şi de bărbaţi”, ne-a mai spus Nicoleta Dimofte.

Pentru că vorbim despre o terapie alternativă, pacienţii care se prezintă la cabinetele de reflexoterapie fie au cel puţin un nivel minim de cunoştinţe în domeniu, fie sunt dispuşi să îi acorde terapeutului toată încrederea.

Masajul monahal sau „chirurgia fără bisturiu”

Pe lângă masajul de tip clasic, care constă într-o acţiune mecanică a mâinilor asupra fiecărei părţi a corpului, exceptând zonele intime, clientul mai poate alege dintr-o gamă variată de alte tehnici, fie cu acţiune relaxantă, reflexoterapeutică sau terapeutică. Astfel, unele tipuri de tratamente cu denumiri exotice au acţiuni care vizează menţinerea stării de sănătate a organismului, în timp ce altele pot fi folositoare pentru afecţiunile coloanei vertebrale sau pentru femeile gravide.

Spre exemplu, masajul monahal, numit şi „chirurgia fără bisturiu” este o tehnică aplicată împotriva bolilor coloanei vertebrale sau ale altor părţi ale sistemului osos. „Pacientul trebuie să se întindă pe o saltea, iar terapeutul îi va aplica o serie de acţiuni de împingere şi tragere a membrelor care, după doar câteva şedinţe, va duce la ameliorarea simţitoare sau chiar la dispariţia durerilor”, ne spune specialistul citat.

Întâi la medic, apoi la reflexoterapeut

Cei mai mulţi dintre clienţi au consultat înainte şi un medic şi urmează un tratament medicamentos. Terapiile noastre au un rol complementar, având menirea de a grăbi vindecarea. Pe cei care solicită un tratament fără a consulta în prealabil un medic specialist, îi îndrumăm să facă toate analizele pe care starea lor le impune şi abia după să urmeze una dintre terapii” a specificat Nicoleta Dimofte.

„Unul dintre principiile fundamentale ale reflexoterapiei este acela de a privi bolile ca pe nişte efecte ale unor dezechilibre afective. Tratamentul este aplicat dinspre efect spre cauză”, declară sursa citată.

Cursuri de kinetoterapie

Cei interesaţi să vadă cum stau lucrurile şi de cealaltă parte a terapiilor alternative pot încerca cursurile de specializare în acest domeniu. În momentul de faţă, în Galaţi puteţi urma cursuri de masaj de relaxare, de reflexoterapie, de masaj de drenaj limfatic, precum şi cursuri de masaj japonez Yumeiho sau de masaj cu roci vulcanice. Cursurile au preţuri cuprinse între 390 şi 400 de lei şi sunt aprobate de Ministerul Muncii.

Cât plătim pentru un masaj?

Cu toţii ştim cât de benefică şi de reconfortantă poate fi o şedinţă de masaj. Dar cât ne costă o oră de relaxare şi cum diferă tarifele în funcţie de complexitatea tehnicilor aplicate? Cel mai ieftin pare a fi masajul reflexogen. Pentru o oră de reflexoterapie trebuie să plătim un tarif de 30 de lei. Pentru un masaj de relaxare şi întreţinere sau pentru unul anticelulitic, preţul unei ore se ridică la suma de 35 de lei. Cel mai scump este masajul terapeutic japonez „Yumeiho”, pentru care trebuie să plătim 60 de lei pe oră. Pentru persoanele care, ca urmare a diverselor afecţiuni, nu pot suporta tehnicile obişnuite de masaj, există masajul cu roci vulcanice, pentru care trebuie să scoatem din buzunar suma de 70 de lei, pentru o oră şi jumătate.

Din istoricul reflexoterapiei

Din punct de vedere istoric, primele însemnări referitoare la tehnici de tratament asemănătoare cu reflexoterapia datează din perioada Egiptului antic. De aici, prin influenţa Imperiului Roman, terapiile cu acţiune asupra zonelor reflexogene au pătruns în aproape toate zonele Europei şi Asiei. În epoca modernă, bazele ştiinţifice ale reflexoterapiei au fost puse în Statele Unite ale Americii, în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Sport, nu stres şi grăsimi în exces

Pentru ca terapia reflexogenă să dea rezultate cât mai bune şi rapide, reflexoterapeuţii insistă ca aceasta să fie îmbinată cu exerciţiile fizice zilnice şi cu o alimentaţie cât mai echilibrată. Trebuiesc evitate mâncărurile grase şi cantităţile prea mari de sare şi zahăr. Stresul, sedentarismul şi mesele neregulate sunt factori care, pe lângă riscul de sănătate evident, limitează efectele benefice ale oricărei terapii.

Citit 5950 ori Ultima modificare Luni, 31 Octombrie 2011 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.