Lupte surde între locatari şi administratori

Lupte surde între locatari şi administratori
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La redacţie vin foarte multe sesizări ale cititorilor noştri cu privire la activitatea unor administratori de asociaţii de proprietari. Cetăţenii reclamă adesea modul defectuos de lucru al acestora, în contradicţie flagrantă cu interesele grupului de locatari/proprietari pe care ar trebui să-i reprezinte corect, eficient. Asociaţiile în cauză rămân cu plăţi restante la furnizorii de apă, de gaze, de energie termică etc, documentele asociaţiei nu sunt corect întocmite, la vedere, iar proprietarii se simt înşelaţi, furaţi. Uneori, după ce senzaţiile lor se transformă în acţiuni în instanţă, se dovedeşte că e adevărat, chiar sunt furaţi.

Disputa dintre proprietari şi administratori a căpătat deja dimensiuni alarmante. În 2011, pe rolul Judecătoriei Galaţi au fost înscrise peste 120 de astfel de cauze, de procese între locatari şi asociaţie, respectiv administratori. În cele ce urmează, vă prezentăm, prin două cazuri distincte, cam care sunt dimensiunile unor astfel de neînţelegeri dintre proprietari/locatari şi administratorii de asociaţii.

(Ne)plăţi la furnizori, restanţe, penalităţi, acte la secret

Un caz tipic în sensul celor afirmate până acum îl reprezintă cel al Claudiei Toader, administratorul Asociaţiei de locatari nr.186. Împotriva acesteia, un grup de locatari, după mai mulţi ani de lupte surde purtate pe mai multe planuri, ni s-a adresat în scris, dar şi verbal, încercând să obţină sprijin şi prin „Viaţa liberă”. Unul dintre aceştia este Timofte Valentin, în prezent preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 897. „Mă văd nevoit să vă cer sprijinul în a arăta prin intermediul ziarului dumneavoastră modul cum înţelege un administrator să se comporte cu cei care-i asigură salariul lunar şi felul în care acesta le gestionează banii câştigaţi de fiecare în felul său cu multă trudă.

Mă gândesc în primul rând la pensionari, care, în majoritate, au ajuns la limita subzistenţei… În 2009, am reuşit cu chiu cu vai, întâmpinând opoziţie din partea administratoarei amintite, să ne desprindem din Asociaţia de locatari nr. 186 şi noi, cei de la Scara 3 a Blocului LC5 din Mazepa II, ne-am constituit în Asociaţia de Proprietari nr. 897. După ce protocolul de desprindere s-a concretizat, am rămas surprinşi de datoriile pe care Asociaţia nr. 186, prin doamna Toader Claudia, ni le-a repartizat, în speţă e vorba de restanţe, penalităţi şi cheltuieli de judecată despre care noi, locatarii, nu am ştiut nimic, pentru că acestea, pur şi simplu, nu au fost afişate pe listele de plată a întreţinerii.

Mai mult, dacă am cerut să vedem o factură sau un alt document al asociaţiei 186 am fost refuzaţi. Am cerut şi ajutorul Primăriei Galaţi - Serviciul Pentru Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari - Biroul financiar-contabil şi de gestiune, dar, prin intermediul doamnei inspector Antohi, am aflat doar că administratoarea Toader Claudia este un înger de femeie şi că dumneaei nu poate să creadă că respectiva ar putea proceda în acest mod. În aceste condiţii, ne-am adresat instanţei de judecată. Am câştigat în două instanţe, dar s-au scurs, între timp, trei ani de zile, pentru că doamna Toader Claudia a recurs, prin avocat, la tot felul de tertipuri pentru a lungi agonia. În această perioadă, dumneaei n-a demonstrat cu niciun act sau cu vreun martor că noi am fi avut de plătit sumele de bani pe care le pretindea.”

Acuzaţii de fraudă, cu facturi umflate

L-am întrebat pe domnul Timofte Valentin cum consideră dumnealui că locatarii de la scara pe care o reprezintă ar fi fost furaţi. „Ne fura, fără ca noi să ştim; inventa fonduri de reparaţii, care erau mărite după bunul plac, fără acordul proprietarilor; inventa cheltuieli cotă parte cu sume considerabile fără nicio justificare. Pot pune la dispoziţie în acest sens documente rezultate în urma proceselor pe care Asociaţia de locatari, prin administratoarea Toader Claudia, le-a avut cu Apaterm.

Toate aceste procese au fost câştigate de Apaterm, iar asociaţia noastră, altfel restantă la plata agentului termic, era nevoită să suporte şi cheltuieli de judecată cu titlu executoriu. Avem dovezi clare cum au fost umflate facturile de plată de la Electrica, Gaze, Apă Canal.” Ce au realizat locatarii de la Scara 3 a Blocului LC5 prin această desprindere din Asociaţia nr. 186? „…Acum, cheltuielile lunare ale asociaţiei noastre sunt cu 30 la sută mai mici, deşi preţurile fluidelor pe care le plătim s-au majorat considerabil…”, aflăm de la interlocutorul nostru.

Ajutoare neautorizate În altă ordine de idei, Toader Claudia îşi permite să pună o persoană neautorizată - pe nume Pohariu Toma Petru - pentru a face încasări. Toader Claudia mai păstoreşte şi alte asociaţii de proprietari cu acordul Primăriei. E vorba de asociaţiile nr. 185, nr. 561. Dar, de la Asociaţia nr. 561 a fost dată afară de către proprietarii nemulţumiţi, după ce aceştia au descoperit grave lipsuri în gestiune, după ce s-au săturat de comportamentul deplorabil al acesteia în relaţia cu locatarii.

Pe domnul Pohariu l-a prezentat ca fiind expert contabil, locatarii au sesizat că nu e lucru curat la mijloc şi au dat-o afară după ce un expert autorizat a descoperit hoţiile făcute… În fine, domnul Timofte Valentin face şi următoarea remarcă: „Se pare că în Galaţi, acest fenomen al fraudelor comise de administratori de asociaţii în cârdăşie cu unii preşedinţi şi alţi indivizi în slujba acestora e în expansiune. Din păcate, aşa cum am păţit şi noi, suntem înşelaţi, fără ca nicio autoritate locală să se sesizeze. Până când?…”

Citit 9795 ori Ultima modificare Vineri, 18 Noiembrie 2011 09:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.