Mix de E-uri la plic - Pericolele care fac mâncarea gustoasă

Mix de E-uri la plic - Pericolele care fac mâncarea gustoasă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Am spune că nicio mâncare nu are gust fără condimentele mix de legume cu sau fără aromă de găină. Le adăugăm în orice fel de mâncare şi suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat în bucătărie doar datorită lor. Ştim foarte bine că aceste baze pentru mâncăruri nu conţin în totalitate legume şi că, pe lângă sare, mai au şi aditivi nocivi. Cu toate astea, le folosim, pentru că avem impresia că, fără acestea, ceea ce gătim nu are gust. ”Viaţa liberă” a fost prin supermarketuri şi a citit etichetele mai multor baze condimente pentru mâncare, pentru a vedea care din ele conţin E-uri periculoase sau suspecte pentru organism, conform listei emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Glutamat monosodic, în toate condimentele pentru mâncăruri

Compusul pe care l-am întâlnit la aproape toate produsele este glutamatul monosodic (E 631 - periculos), un potenţiator de aromă, care dă impresia că alimentul este foarte gustos, în final celula nervoasă fiind arsă. Fie că este vorba de condimente de găină sau de legume ale unui producător, ele conţin aceiaşi aditivi. ”Maggi Secretul gustului” conţine, pe lângă E 631, şi 5-ribonucleotide disodice (E 635 – suspect), posibil neurotoxic, care poate induce şi crize de gută. ”Delikat” şi ”Knorr” conţin inozinat disodic (E 631 - suspect), posibil cancerigen, guanilat disodic (E 627 - suspect), ce poate provoca tulburări intestinale şi acid citric (E 330 – periculos), un compus prezent şi în produsele cosmetice, posibil cancerigen, care poate produce afecţiuni bucale. Inozinatul de sodiu este adăugat şi în ”Vegeta”.

E-uri periculoase sunt şi în condimentele din cuburile concentrat de legume sau carne. De exemplu, cubuleţele cu găină şi leuştean şi cele cu vită de la ”Knorr” conţin colorantul caramel amoniacal (E 150c – suspect), consumul frecvent nefiind recomandat.

Ciorba pe care o servim la felul I credem că este mai gustoasă dacă o îmbogăţim cu pliculeţe speciale. ”Borşul Magic” de la Delikat conţine glutamat monosodic şi acid citric, iar ”Borş” de la Maggi, pe lângă acestea, mai are şi inozinat disodic, guanilat disodic şi ribonucleat disodic (E 635).

Fără E-uri, doar sare

Condimente fără niciun aditiv sunt cele de la ”Fuchs Mirodenia”, dar mai mult de jumătate din cantitatea unui plic o reprezintă sarea (53 la sută).

 

 

 

 

Citit 27531 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2011 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.