Cu siguranţă ştim, din amintiri sau din ceea ce ne povestesc părinţii, de perioada în care concurenţa la medicină era atât de mare, încât nici obţinerea unei medii foarte bune nu-ţi asigura un loc printre cei admişi. Între timp, deşi concurenţa a scăzut simţitor, facultatea în sine a rămas la fel de dificilă. Ce se întâmplă însă după ce ai reuşit să treci cu brio peste şase ani de examene şi laboratoare, multe dintre ele prilejuindu-ţi numeroase nopţi petrecute în faţa tratatelor de specialitate?
Te gândeşti că după ce ai luat şi examenul de rezidenţiat şi ţi-ai ales specializarea, lucrurile ar trebui să capete un oarecare sens. Pentru majoritatea însă, această perioadă de început vine cu noi probleme, multe dintre ele neţinând în niciun fel de voinţa, de capacitatea de muncă sau de cât de bine eşti pregătit. Am vorbit despre greutăţile prin care trebuie să treacă un proaspăt medic rezident cu trei absolvenţi ai Facultăţii de medicină şi farmacie a Universităţii “Dunărea de Jos”.
Salariu ce nu ajunge pentru chirie şi mâncare
Mihaela Patriciu este medic rezident neonatolog la Spitalul din Tecuci, post obţinut în urma examenului de rezidenţiat. Pe durata rezidenţiatului însă, va sta în Iaşi, unde îşi va desfăşura activitatea sub atenţia unui medic coordonator. Cu un salariu de încadrare cuprins între 700 şi 800 de lei, Mihaela nu-şi va putea plăti cheltuielile de cazare şi întreţinere pe perioada cât va locui în Iaşi. “Este o situaţie destul de neplăcută, însă eram conştientă de ceea ce mă va aştepta încă din timpul facultăţii. Pentru că banii din salariu nu or să fie de ajuns, voi apela, ca şi în timpul facultăţii, la ajutorul părinţilor”, ne spune Mihaela, care îşi păstrează încă optimismul specific începutului.
În Occident, salariile sunt şi de peste 10 ori mai mari
Cu toate că a devenit un clişeu prin repetarea frecventă, nu avem cum să evităm compararea situaţiei din România cu cea din Occident. Astfel, în Germania, un tânăr medic rezident, aflat în aceeaşi situaţie profesională ca un medic rezident român, poate câştiga şi un salariu de peste 10 ori mai mare faţă de cel din România. Situaţia din Germania este similară şi în celelalte ţări din Uniunea Europeană, precum şi în Statele Unite ale Americii. Astfel, nu este de mirare că mulţi absolvenţi de medicină din ţară aleg să urmeze rezidenţiatul într-una din aceste ţări.
Un medic rezident, tratat mai rău decât o infirmieră
Nu doar aspectul financiar este cel care atârnă greu în balaţa deciziei multur absolveţi medicinişti. Un alt aspect, poate la fel de frustrant, este legat de statutul medicului rezident în spitalele româneşti.
“Încă din timpul studenţiei am văzut în ce fel suntem trataţi de personalul din spital. Nu avem motive să credem că situaţia va fi alta nici în perioada de rezidenţiat. Fiind nou, fiecare va urmări să-şi impună punctul de vedere în faţa ta, indiferent că acesta este unul rezonabil sau nu”, ne spune Cosmin George Alexa, medic rezident la Spitalul Clinic de Urgenţe din Galaţi, specializarea Medicină de familie.
La toate acestea, se mai adaugă şi bine împământenitul sistem de relaţii şi de mită din spitalele româneşti, care îi avantajează pe cei cu bani sau cu relaţii, în detrimentul colegilor lor mai bine pregătiţi din punct de vedere al cunoştinţelor medicale.
Bibliografie depăşită şi inutilă
Ca să se pregătească pentru susţinerea rezidenţiatului, absolvenţii au avut la dispoziţie o bibliografie formată din 10 cărţi, multe dintre ele conţinând date vechi şi informaţii perimate. “După ce mi-am printat cărţile din care a trebuit să învăţ, am constatat că umplusem două bibliorafturi cu pagini. Făcând abstracţie de volumul materialelor, multe din datele care se regăseau aici nu au nici o aplicabilitate. Astfel, nu mă ajută cu nimic să ştiu la ce vârstă dezvoltă americanii predispoziţia pentru o anumită afecţiune sau să învăţ despre tratamente care nici nu se utilizează în Europa”, este de părere Ştefan Roşca, medic rezident de Medicina muncii la Iaşi şi preşedinte al Societăţii studenţilor medicinişti din Galaţi.
În legătură cu dificultatea examenului, tinerii medici sunt de părere că aceasta a fost rezonabilă, mai ales dacă ţi-ai dat cât de cât silinţa pe parcursul celor şase ani de facultate. Între 12 şi 16 decembrie medicii rezidenţi trebuie să se ducă în spitalele unde îşi vor desfăşura activitatea pentru a fi încadraţi, pe 19 decembrie le va fi desemnat un îndrumător, urmând ca de pe data de 3 ianuarie să-şi înceapă activitatea medicală în secţia aleasă.
