O serie de fotografii sosite, ieri, la prânz, pe adresa redacţiei ne-au oferit şansa să aflăm ce înseamnă cu adevărat spiritul civic. Fotografiile trimise de cititoarea noastră, Iulia Giuşcă, arătau un bărbat imobilizat într-un scaun cu rotile, care îşi croia de unul singur drum prin zăpadă cu ajutorul unei lopeţi. Impresionaţi de imaginile primite, reporterii „Vieţii libere” au plecat în căutarea sa, l-au găsit pe eroul din fotografii şi vă prezintă astăzi povestea lui. Un om simplu, care, în ciuda handicapului, demonstrează că spiritul civic nu dispare nici atunci când soarta a hotărât să-ţi mai taie din pofta de viaţă.
L-am găsit pe Florin Cornel Diaconiţa în casă. Era uimit că un gest pe care el îl consideră firesc a putut atrage atenţia presei. Foarte natural, bărbatul ne-a povestit că a vrut să se ducă la cumpărături, dar că zăpada care se adunase peste noapte în faţa blocului îl împiedica să parcurgă în cărucior drumul de la ieşirea din bloc până la rampa din stradă. Astfel, s-a întors în apartamentul în care locuieşte alături de un prieten, şi el imobilizat în scaunul cu rotile, a luat lopata şi a ieşit pentru a deszăpezi cărarea care dădea la stradă. Acesta este momentul în care a fost surprins şi fotografiat de cititoarea care ne-a trimis pozele.
„După ce am terminat de dat zăpada de pe rampa de la ieşirea din bloc, mai mulţi vecini au ieşit la geamuri şi au văzut ce încercam să fac. Deşi nu am făcut lucrul acesta pentru a-i determina şi pe ei să iasă din casă, mărturisesc faptul că mi-ar fi prins bine un pic de ajutor”, ne povesteşte, cu zâmbetul pe buze, Florin.
La aproximativ o oră, atunci când reuşise să deszăpezească o bună parte din alee, trei angajaţi ai Societăţii de Electrificare CFR S.A. sucursala Galaţi, l-au văzut pe geamul biroului şi s-au hotărât să iasă şi să-l ajute.
„Au venit trei bărbaţi cu lopeţi şi m-au întrebat dacă n-am găsit pe nimeni care să mă ajute să dau zăpada la o parte de pe alee. Apoi au curăţat porţiunea care mai rămăsese acoperită de zăpadă şi rampa destinată persoanelor cu handicap”, continuă Florin.
Imobilizat, încă de la vârsta de un an
Născut în Suceava, bărbatul, care acum are 35 de ani, nu-şi mai poate mişca picioarele încă de la un an, atunci când medicii i-au pus un diagnosticat crunt: poliomielită. După ce a absolvit clasele gimnaziale, Florin a hotărât să urmeze o şcoală profesională, cu specializarea confecţii încălţăminte.
„M-am gândit că în această meserie nu am nevoie de picioare. Doar că atunci când am absolvit, fabricile de încălţăminte începuseră să se închidă, motiv pentru care nu mi-am putut găsi de lucru. Timp de şase ani, am muncit la două magazine care comercializau biciclete. Treaba mea era să asamblez cât mai multe biciclete. Cu cât eram mai rapid, cu atât eram plătit mai bine. Era vorba de o muncă sezonieră, desfăşurată doar pe timpul verii. Doar că apoi treaba a început să nu mai meargă nici aici, aşa că am decis să vin în Galaţi. La diverse întâlniri, cunoscusem gălăţeni cu probleme similare şi aflasem şi despre clubul „Sporting Club” din Galaţi, condus de domnul Vasile Cristea”. Aici iau parte frecvent la diverse activităţi. Fac parte şi dintr-o trupă de dans formată doar din persoane aflate în scaun cu rotile”, continuă Florin.
Prima experienţă în Galaţi: i-a fost furat scaunul cu rotile
Ajuns în Galaţi, primul lucru care s-a impus a fost găsirea unui loc în care să stea. A găsit o garsonieră la căminele aflate pe Viaduct, lângă Grupul Şcolar „Anghel Saligni”. Pentru că imobilul se afla la etajul al patrulea, era nevoit să-şi lase căruciorul la parter şi să urce cele patru etaje doar cu ajutorul mâinilor. Într-o seară, după ce uitase căruciorul nesupravegheat, a constatat că acesta îi fusese furat.
„Ne-am întrebat dacă aşa au ajuns lucrurile în România”
După ce ne-am despărţit de Florin, am vrut să stăm de vorbă cu cei trei angajaţi ai CFR, care l-au ajutat să dea zăpada la o parte. L-am găsit doar pe unul dintre ei, care ne-a explicat că se afla în birou alături de colegi, când şefa sa l-a văzut pe Florin cum se chinuia să dea zăpada la o parte. „Atunci ne-am dus, am găsit trei lopeţi şi am plecat să-l ajutăm pe bărbatul aflat în scaun cu rotile. Toţi trei ne-am întrebat dacă aşa au ajuns lucrurile în România. Am văzut unii vecini care stăteau la geam şi se uitau, însă nimeni n-a coborât în faţa blocului cu o lopată”, ne-a povestit angajatul, care a preferat să nu-şi spună numele.
Pe lângă concluziile şi învăţămintele pe care le putem trage din această întâmplare, ceea ce ne-a impresionat a fost atitudinea naturală şi forţa degajată de optimismul lui Florin.
