"Viaţa liberă", la tine în cartier: Locuitorii din Ţiglina III vor parcări, poliţie şi apă caldă
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

"Viaţa liberă", la tine în cartier: Locuitorii din Ţiglina III vor parcări, poliţie şi apă caldă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La întâlnirea cu cititorii, anunţată pentru joia trecută, la chioşcul Vieţii libere de lângă Stadionul Oţelul, domnul Virgil Neagu, pensionar, 70 de ani, cititor fidel al ziarului, a fost primul prezent. Cu o listă de ofuri aşternute pe hârtie, cu spirit civic şi cu inimă de gălăţean get-beget.

„Vă place cum arată spaţiul verde în municipiul Galaţi?”, a fost prima sa întrebare, retorică, de altfel. „Oare unde se duc banii pe impozitele pe care le plătim? Dumitru Nicolae a stat trei mandate, iar spaţiul verde e cel pe care îl vedem. Dar parcările din jurul blocurilor vă plac? Am sunat la Poliţia Locală, în repetate rânduri, să le semnalez faptul că maşini de lux parchează sistematic pe spaţiul verde. Şi, ce credeţi? Înainte să-i întrebe pe şoferi de sănătate, poliţiştii s-au interesat pe la rachierii din cartier cine sunt eu”, îşi spune domnul Neagu supărarea.

Valorificarea subsolurilor de la Billa şi Siretul

Şi apropo de lipsa acută a locurilor de parcare, cetăţeanul nostru vine şi cu soluţii: „Atât la Billa – fostul Complex alimentar Continental - cât  şi la Complexul Siret sunt nişte subsoluri spaţioase. Dacă Primăria s-ar interesa să le creeze condiţii locatarilor din aceste zone să-şi parcheze maşinile, cu plată, cine ar câştiga? Primăria, bineînţeles. Şi cetăţenii, care ar dormi liniştiţi noaptea”.

Un punct de poliţie, în fiecare cartier

Un alt of, mai vechi, dar de actualitate, al domnului Neagu este faptul că în Galaţi nu rezistă coşurile de gunoi: „De ce nu se înfiinţează câte un punct de control, al Poliţiei Locale, în fiecare cartier? Să stea acolo, să-i ştie lumea şi să fie aproape. Tomberoanele acestea noi, pubelele de selecţie a gunoaielor, costă mult, iar deteriorarea lor creează pagube: un punct de poliţie ar asigura ordinea şi liniştea pe timpul nopţii. Nu ştiu cum rezistă cei care au cârciumi în vecinătatea blocurilor şi le e teamă să-i apostrofeze pe cetăţenii turbulenţi, că le sparg geamurile. Dacă s-ar reduce din personalul care învârteşte nişte hârtii de pe un picior pe altul în Primărie, să se facă angajări la Poliţia Locală, la Jandarmerie, măcar 10 sau 20 de posturi, să se vadă o îmbunătăţire în paza cetăţeanului, pentru că vagabondajul în rândul tinerilor este alarmant. Şi nu tinerii sunt vinovaţi, cât sunt  părinţii”.

Apa caldă nu ajunge la ultimul etaj

„Suntem foarte nemulţumiţi că apa caldă ajunge greu la etajul al patrulea, mai cu seamă că, pe aceeaşi coloană, trei au centrală proprie, doar eu şi cel de la etajul unu nu avem. Trebuie să las să curgă o cadă de apă, înregistrată ca fiind caldă, dar ea e rece, până să vină cu adevărat cea caldă. Existau, în staţiile care sunt prin cartier, puncte care reciclau apa. Pe timpul lui Nicolae s-au desfiinţat. Ar fi bine ca Marius Stan să reînfiinţeze acele puncte de reciclare a apei, pentru că l-am ales!”, recunoaşte domnul Neagu.

Stadionul Oţelul să se numească Marius Stan…

"În numele microbiştilor şi al tuturor gălăţenilor care vor să ştie despre Clubul Oţelul, ce s-a făcut cu cele 18 milioane de euro care s-au primit în 2011, când au câştigat campionatul? Şi acum este dezordine şi nelinişte la acest club. Nu ştiu dacă s-au achitat datoriile clubului. Acum toţi o dau din colţ în colţ, iar clubul încă nu are o conducere stabilă. Pentru campionatul 2012-2013 jucători nu au cumpărat, sunt descoperiţi în anumite posturi.  Din câte am auzit s-ar fi dat câte 100.000 de euro jucătorilor care au fost titulari minimum 24 de meciuri. Dar restul, până la 18 milioane? Sunt bineveniţi banii ăştia la club, e munca lor, dar important e să nu fi dispărut în alte părţi. Aici numai fostul preşedinte, actualul primar al municipiului, poate să dea un răspuns clar.  Vă rog să puneţi accentul pe acest subiect în ziar. Suporterii oţelari merită să ştie adevărul: unde sunt aceşti bani? Iar pentru faptul că Marius Stan este un om care s-a zbătut şi a pus suflet, eu i-aş da denumirea Stadionului Oţelul după numele său, aşa cum Stadionului Dunărea i-au zis Nicolae Rainea”, vine cu propunerea cititorul nostru. 

„Să luaţi jumătate din cât au furat foştii…”

Ce înţelege domnul Virgil Neagu prin „Noul Galaţi”? „Un oraş mai frumos, în care să se facă investiţii din banii care se colectează de la populaţie. Poate că acum, cu aceşti noi gospodari, Stan şi Bacalbaşa, Galaţiul va arăta altfel. Să facă măcar 50 la sută din ceea ce au promis şi atunci vor avea şi al doilea mandat. Când l-am întâlnit pe domnul doctor Bacalbaşa, în campanie, i-am spus: Dacă ajungeţi la putere, vă rog să luaţi pe jumătate din cât au furat foştii, dar să lăsaţi cealaltă jumătate să ne folosim noi, cetăţenii, de ea”.

Citit 2930 ori Ultima modificare Duminică, 26 August 2012 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.