Apa potabilă s-ar putea scumpi din nou
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Apa potabilă s-ar putea scumpi din nou
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această toamnă, preţul apei potabile ar putea creşte. "La sfârşitul lunii august, reprezentanţii administraţiei locale vor avea o nouă discuţie cu ArcelorMittal Galaţi în legătură cu furnizarea apei potabile extrasă de la Priza Dunării care aparţine combinatului siderurgic", a anunţat ieri Niţă Podaru, director tehnic la Apă-Canal, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social. Această nouă dezbatere ar putea avea ca subiect principal o majorare a preţului apei pe care ArcelorMittal o extrage din Dunăre şi o furnizează celor de la Apă-Canal.

Dacă în momentul de faţă societatea plăteşte combinatului 90 de lei pentru 1000 de metri cubi de apă, nu este exclus ca tariful să crească la peste 130 de lei pentru aceeaşi canitate după ce va avea loc discuţia. Ce ar putea fi la baza scumpirii? Deşi cei de la ArcelorMittal nu au făcut declaraţii legate de subiect, au lăsat să se înţeleagă, în trecut, că nu-şi pot acoperi costurile de extracţie la aceste tarife.

Pe de altă parte, în luna februarie a acestui an, atunci când s-a pus problema că ar fi mai potrivit ca Priza să intre în gestionarea autorităţilor locale, conducerea ArcelorMittal a anunţat că unitatea siderurgică nu doreşte vânzarea unităţii şi că intenţia lor este să modernizeze unitatea şi serviciile furnizate.

Aşadar nu este exclus ca în următoarele luni gălăţenii să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru a achita facturile la apă rece. Cei care aduc apa la robinetele gălăţenilor ar putea justifica asta cu o socoteala simplă: scumpeşte furniozorul, scumpim şi noi.

Trebuie luată însă în calcul şi o altă ecuaţie. Dacă preţul actual cu care Apă-Canal cumpără apa de la ArcelorMittal este de 90 de lei la 1000 de metri cubi, iar preţul cu care sunt facturaţi consumatorii casnici este de 3,93 de lei pe metrul cub, atunci tariful pentru oamenii de rând creşte de 43 de ori. Desigur, aici trebuie luate în calcul mai multe cheltuieli legate de tratare, procesare, transport, etc pe care Apă- Canal le are, însă vorbim despre un adaos care nu are cum să nu-ţi dea fiori reci pe şira spinării.

Citit 2353 ori Ultima modificare Miercuri, 29 August 2012 17:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.