Numărul cizmarilor din Galaţi era, până la Revoluţie, de 700. Dintre ei, mai sunt astăzi câteva zeci. Iar din urmă nu mai vine nimeni.
Costel Cortez are 58 de ani. Încă de când avea nouă ani, în vacanţe îi plăcea să stea în atelierul tatălui său, tot cizmar, din complexul Francezi. „Aşa m-a ademenit tata de i-am continuat meseria”, îşi începe povestea. Sunt cinci fraţi, însă el e singurul care a dus mai departe meseria tatălui. Are trei fete, asistente medicale, toate plecate din ţară. „Fiind mic, am început să mă apropii de această meserie jucându-mă cu nişte cuie pe care mi le dădea tata să i le îndrept. Văzând că am chemare pentru profesia lui, mă ademenea cu câte 50 de bani şi astfel mă stimula”, mărturiseşte Costel Cortez.
Chinezăriile i-au distrus pe micii meseriaşi…
A absolvit opt clase, apoi şcoala profesională şi pe cea de maiştri, la Iaşi. De 22 de ani are atelierul pe strada Melodiei, la blocul Paltin. „Înainte se făceau pantofi la comandă. Până la Revoluţie erau cerinţe din partea populaţiei, dar, cu timpul, cam din 1998, cererile au scăzut din ce în ce mai mult. În principal din cauza produselor chinezeşti, care i-au distrus pe toţi micii meseriaşi. Mai primim comenzi doar de la cei cu picioare mari sau cu monturi, care nu-şi găsesc încălţăminte în comerţ”.
I-au trecut prin mână foarte multe perechi de încălţăminte: „E ca la loterie. Sunt zile în care repari zece sau douăzeci de perechi, sunt şi zile bune în care poţi să faci patruzeci de perechi. Eu cred că am reparat garnituri de tren de pantofi în viaţa mea. Blacheuri nu-şi mai pune nimeni, acum nimeni nu mai vrea să tropăie, în plus, în talpa de cauciuc nu poţi să baţi cuie, că sar. Se băteau la cele cu talpă de piele. Acum, de când cu încălţămintea asta chinezească, greu mai poţi să o aduci pe linia de plutire, iar pantofi de piele nu mulţi îşi pot permite”.
Nici prenadezul nu mai e ce-a fost
Concediul nu şi-l ia niciodată întreg, maxim 10 zile, în care mâinile i se mai curăţă de prenadez. „Nici prenadezul nu mai e ce-a fost. Acum bagă în el nişte chimicale care îţi distrug ficatul şi ochii”, spune cu năduf. Materialele şi le procură de la depozitele din Bucureşti.
Bătrânii din branşă au o vorbă: „Două capete de cizmar puse la un loc fac cât unul de ministru”. Explicaţia ne-o dă Nea Costel: „Pentru că ei stau toată ziua, gândesc, ascultă tot ce se întâmplă în ţară. Ceauşescu, aşa cizmar cum a fost, uite că a făcut mai mult decât au reuşit alţii să distrugă după 89”.
Murdar pe mâini, „murdar” şi-n buzunare…
Pentru Costel Cortez sunt trei lucruri care contează: corectitudinea, calitatea şi respectul faţă de clientul pe care „nu trebuie să-l porţi pe drumuri, să-l faci să-şi piardă încrederea”. Nici nu i-a trecut prin cap să se reprofileze. „Dacă n-aş lucra cu drag, n-aş mai lucra. Chiar dacă nu am mâinile curate, de aici mi-am crescut trei copii, de aici mi-am făcut o casă. Dacă eşti murdar pe mâini eşti murdar şi în buzunare, dacă eşti curat pe mâini eşti curat şi în buzunare”, spune râzând. Când are motive de sărbătoare, Costel Cortez cântă, în familie. Sora tatălui său este cunoscuta mezzosoprană Viorica Cortez.
La intrarea în atelierul său stă agăţată o opincă. Bineînţeles că are şi o istorie: „Are mai mult de 60 de ani, e moştenire de la tata. Înainte se făceau pingele la pantofi din opinci. Iar eu o ţin aici, la intrare ca să-şi aducă boierii aminte de unde se trag”, ne dezvăluie, hâtru, unul dintre ultimii mohicani din branşa sa.
