Mărturia Nataliei Huţanu, muzeograf timp de patruzeci şi trei de ani
1967 - 2012 - patruzeci şi cinci de ani de existenţă a Muzeului de Artă din Galaţi, pentru mine au constituit „o viaţă” şi un „loc", un univers de frumuseţe şi de creaţie, şocante şi incitante, provocând atât nedumerire cât şi atracţie, pentru că totul era ALTFEL.
Iniţial, muzeul deţinea sub o mie de piese. Din februarie până în iunie 1967, patrimoniul său se îmbogăţea cu încă şase sute de piese (pictură, sculptură, grafică, desene şi gravuri, afişe, artă decorativă şi tehnici mixte), reprezentând creaţia plastică românească dintre anii 1955-1965, cu autori aflaţi atunci în prima fază de creaţie, astăzi cuprinşi în istoria creaţiei naţionale.
Se crease o instituţie destinată etalării plasticii contemporane româneşti, acest lucru fiind posibil datorită preocupării şi insistenţelor domnului Nicolae Itu (primul director), pentru ca Palatul Episcopal să devină un muzeu.
În 1967 se concepea, odată cu însăşi creaţia plastică în desfăşurare, primul Muzeu de Artă Contemporană Românească din ţară. O nouă epocă, o nouă tematică, o nouă factură stilistică, în raport cu arta interbelică şi, odată cu acestea, un pionierat în conceperea unui muzeu cu lucrări neconsacrate în timp, un muzeu ’’altfel’’, comparativ cu cele tradiţionale.
1967 – anul inaugurării
Cel care se frământa având în faţă sute de piese, prin încercări şi reveniri, căutând modul cel mai fericit de a pune în valoare fiecare operă şi de a transmite mesaje, a fost pictorul, sculptorul, graficianul (atunci cu atribuţii de conducere) - Vasile Onuţ. Un om îndrăzneţ, ’’dintr-o bucată’’, cu simţul culorii, al formei, al luminii şi, în special, al spaţiului în raport cu opera de artă. În 1967 se inaugura la Galaţi primul Muzeu de Artă Contemporană Românească, în peste 50 de săli de expunere, unde s-a etalat primul deceniu de creaţie plastică postbelică. O bucurie pentru artiştii din toată ţara, o bucurie pentru gălăţenii care nu beneficiaseră până atunci de un muzeu de o asemenea anvergură. În prima lună, cinci mii de vizitatori, cam intrigaţi la primul contact cu noua stilistică, unii chiar indignaţi, un public care, în acest răstimp de patruzeci şi cinci de ani, a făcut un salt uriaş în receptarea operei de artă, unii devenind chiar colecţionari.
La scurt timp după inaugurare, la Muzeul de Artă din Galaţi se deschidea prima expoziţie temporară - Retrospectiva Dumitru Ghiaţă; a urmat Retrospectiva Ion Ţuculescu, prima expoziţie a artistului, dispărut în 1962, itinerată în toată lumea. A fost primul mare eveniment expoziţional, care a dat faima muzeului, când s-au achiziţionat peste jumătate din numărul actual al pieselor semnate de Ion Ţuculescu. Au urmat foarte, foarte multe expoziţii temporare cu artişti români sau străini. Muzeul a devenit mediul de lansare pentru tinerii artişti, dar şi o oportunitate pentru consacrarea altora, locul ideal pentru confruntare şi pentru actualizarea patrimoniului muzeal. Numeric, patrimoniul a ajuns la peste şase mii de piese, dar mai important este faptul că acesta a crescut calitativ, ca urmare a decantărilor şi exigenţelor artiştilor.
Astăzi, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, prin expoziţii şi activităţi speciale, se confruntă cu muzee şi galerii de artă din toată Europa. Am rememorat doar câteva aspecte care sper să fie repere pentru o imagine complexă a ceea ce reprezintă Muzeul de Artă Contemporană din Galaţi, acum, când spaţiul care ne oferea locul cel mai frumos de cultură şi de trăire spirituală autentică se va închide pentru totdeauna.
Natalia Huţanu
