Am vrut de ani buni să-i iau un interviu, ca unui om care a devenit, încă din timpul vieţii… intersecţie. „Intersecţii” de tot felul mi-au amânat însă proiectul, iar Gheorghe Maşnetz nu mai este printre noi de 11 ani. Tot gălăţeanul a auzit însă de intersecţia „La Maşniţă”, situată în crucea străzii Tecuci cu 1 Decembrie 1918… Sau de „Maşniţă nou”, în Micro 19…
Pe dl. Anton Maşniz (are numele ortografiat cu i, aşa l-au trecut în acte) am avut noroc să-l găsesc în cartea de telefon. Pensionar, are 72 de ani, cu un an şi ceva mai mic decât fratele său Gheorghe. Mi-a arătat poze de familie, mi-a povestit despre tinereţea lor chinuită. Pentru că tatăl lor fusese persecutat politic (nici nu ştie din ce motiv), cei doi nu au putut urma o facultate: aveau „dosarul rău”. A trebuit să facă întâi şcoala profesională – Anton, ca strungar, Gheorghe, ca lăcătuş mecanic. Chiar şi liceul l-au urmat apoi, din ´58, la seral. Anton a făcut abia mai târziu facultatea – TCM, la Iaşi.
O epocă… de neuitat!
Din anii 70, rafturile îmbelşugate de până atunci ale socialismului deveniseră parcă nord-coreene: se goliseră! Abia dacă găseai cutii de mazăre! Şi pâinea era pe cartelă! Carne în măcelării? Gheare de pasăre! Şi peşte oceanic! Lapte? Cozi ca la gaz, de cu noapte: stătea mai toată familia – se dădeau numai doi litri de căciulă. Portocale? Doar în filmele vechi! Ciocolată? Glucoză. „La Maşniţă”, atunci când gestionarul anunţa că o să fie, se şi ţinea de cuvânt! La ceas! La el găseai carne. Şi portocale! Şi ciocolată! Şi Pepsi…
Secretul lui „Maşniţă”
De la dl Anton am aflat numărul dnei Virginia Maşnetz – cadru medical, cu 40 de ani de muncă în Sănătate, văduvă şi la 11 ani de la dispariţia soţului. „Am trăit o viaţă foarte fericită cu el. La prima vedere, părea un om sobru, dur, dar era atât de bun dacă-l cunoşteai. Îi ajuta pe toţi, ţinea cont de cine avea familie mai grea, copii… Îi plăceau copiii tare mult! A fost un familist adevărat.” De altfel a ţinut enorm la Oana, fiica soţiei. „Odată, l-a pârât cineva la Partid că a dat câteva pâini în plus unui necăjit cu mulţi copii. L-a anchetat un maior.”
Doamna mi-a vorbit şi despre secretul succesului soţului său: „Era un om foarte corect! Dacă promitea că aduce ceva, se zbătea să aducă, chit că făcea drumuri peste drumuri! Se ducea cu maşina lui peste tot, la abator, la fabrica de lapte”. Avea mulţi colegi, prieteni – chiar colegi de şcoală primară, la care apela, insista. Dacă alţii aşteptau să le vină marfa, el se ducea să o caute!
Boala nu alege!
„Şi-ar fi dorit să facă facultatea de construcţii, a şi lucrat la Trustul de Construcţii. La un moment dat, l-au detaşat, dar numai pentru câteva luni, gestionar la noua alimentară, cea care i-a primit, în timp, numele ca poreclă. Aici a rămas până aproape de revoluţie. „În Micro 21 l-a obligat Partidul să meargă, să pună pe picioare un magazin nou. Asta era prin iunie sau iulie 1989. A fost mare scandal la deschidere: a năvălit lumea să cumpere de toate, căci se dădea fără cartele.”
Umbla toată ziua după munca lui: era atât de energic, dar a avut parte tocmai de o boală care l-a ţintuit la pat! A murit la doi ani după pensionare. O boală rară - dermatomiozită – poate moştenită de la vreun străbunic, care a făcut dintr-un om activ o legumă! Chiar şi aşa, la pat, el îşi mai întreba soţia dacă nu are nevoire de ceva…
Personaj de roman
Din altă parte a oraşului, scriitoarea şi ziarista Katia Nanu îşi aminteşte că venea tocmai aici ca să cumpere ciocolăţele chinezeşti cu imagini de peştişori, pentru colecţia fetiţei. De altfel, părinţii ei i-au cununat pe soţii Maşniţă. Aşa aflu că Maşnetz i-a inspirat şi unul din personajele puternice ale romanului „Passo Doble” – nu putem spune care. „Gigi a iubit-o enorm pe soţia lui!” Ce fel de negustor era? „Se pricepea să aducă marfă. Dădea şi pe datorie, îşi ţinea aproape şi prietenii şi duşmanii – lucru rar! Dar dacă făcea cineva scandal la rând, el îl scotea de guler. Îl vedeai şi că, deşi era şef, punea şi el umărul la descărcat.” Oare i-a fost legat succesul doar de sistemul de relaţii pe care le avea în fostul regim? „Nu, era foarte inteligent!” După revoluţie a încercat şi în domeniul investiţiilor, la bursă – domeniu nou-nouţ, dar a venit boala…
În epoca lui Ceauşescu, o familie cu nume sârbesc
Bunicul din partea tatălui, Frantz, era născut în România, spune dl Anton Maşnitz. Frantz a fost şef mecanic la Moara Steaua, cea care a ars. Crede că era sârb la origine, dar n-a avut vreme să desluşească istoria familiei. Bunica era din Cuca. Pe vremea lui Ceauşescu, dlui Anton i-au modificat buletinul, or fi crezut că-i nume unguresc: naţionalismul cerea musai romanizarea numelor – a devenit, oficial, Maşniţă. A rămas „Maşniţă”! „Ar trebui să cer daune, să cer despăgubire: ne folosesc numele ca staţie de autobuz! Ori, ar fi fost decent să ni se ceară permisiunea. Sigur, pe de altă parte mă bucur: e o cinste, a rămas ceva după fratele meu…”
Gheorghe a făcut şcoala primară pe lângă Biserica Catolică: era catolic, iar soţia, ortodoxă. O căsătorie care a mers bine – bine-ar fi să se împace cultele între ele aşa cum s-au înţeles ei doi! S-au potrivit! Împreună, până la moarte…
Gălăţenii îl cunosc
Nu există gălăţean care să nu fi auzit de zona Maşniţă. Zilnic urcă sau coboară din mijloacele de transport în comun „La Maşniţă”. Am întrebat gălăţenii dacă ştiu motivul pentru care zona se numeşte aşa şi cine a fost Maşniţă.
Coca Elvira, 57 ani: „A avut un lanţ de magazine în care se vindeau produse alimentare. Intersecţia de dincolo de General se numeşte La Maşniţă, toată lumea ştie, doar că mulţi nu au idee de ce se numeşte aşa şi că a fost un om, acest Maşniţă”.
Antohe Mariana, pensionară: „A fost un comerciant, dar cu mulţi ani în urmă, să fie vreo 70 de ani, că eu nu l-am apucat. Cică el vindea de toate, avea un fel de magazin mixt pe vremea aceia. Asta din ce-am auzit şi eu, mai multe nu ştiu”.
Husohuso Nicolae, 75 ani: „Maşniţă a fost o persoană despre care nu ştiu multe, doar că a locuit acolo, la intersecţia dintre străzile 1 decembrie 1918 şi Basarabiei. Era o brutărie, pe vremuri acolo. Aşa că mă gândesc că a fost brutar dacă zona se numeşte după numele lui”.
Firip Georgeta, 74 ani: „De mult, zona dintre General şi Două babe se numeşte Maşniţă, după numele unui negustor cunoscut din oraş. El era măcelar de profesie, dar avea mai multe magazine în mai multe locuri şi la el găseai tot ce aveai nevoie: pâine, carne, produse alimentare, era cel mai bine aprovizionat. Acum a mai rămas un singur magazin, în spatele cimitirului, dar se numeşte La Mâşniţă”. (Iuliana Chitic)
