Nouă din zece absolvenţi de medicină gălăţeni au promovat rezidenţiatul

Nouă din zece absolvenţi de medicină gălăţeni au promovat rezidenţiatul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 90 la sută dintre absolvenţii din acest an ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” Galaţi au obţinut punctaje de trecere la concursului de rezidenţiat din 25 noiembrie 2012


“Promoţia din acest an a numărat în total 58 de absolvenţi. Dintre aceştia, şase au fost declaraţi deja admişi la rezidenţiat în Franţa, în vreme ce trei sunt plecaţi în Germania, unde aşteaptă să susţină concursul. Dintre cei 49 de absolvenţi rămaşi în ţară, 36 au susţinut rezidenţiatul în centrul universitar din Iaşi, zece în cel din Bucureşti şi trei la Cluj”, ne-a explicat decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, prof. univ. dr. Aurel Nechita.

Doi dintre candidaţii de la Iaşi şi trei de la Bucureşti nu au obţinut punctaje de trecere. La Cluj, toţi cei trei absolvenţi gălăţeni au promovat concursul naţional de rezidenţiat.

În ceea ce priveşte punctajul, Andreea Loredana Voicu, absolventă a facultăţii din Galaţi, a reuşit să obţină 906 puncte, scor care a plasat-o pe poziţia 21 între cei care au susţinut examenul la Universitatea “Grigore T. Popa” din Iaşi. Numărul minim de puncte necesare pentru promovarea concursului a fost de 564. Nu a fost înregistrată nicio contestaţie şi nicio solicitare de rescanare a grilelor de concurs din partea absolvenţilor gălăţeni.

Peste medie

Promovabilitatea de peste 90 la sută obţinută de absolvenţii gălăţeni ne ridică un pic peste media înregistrată în unele centre universitare. În Bucureşti, spre exemplu, promovabilitatea a fost cu zece procente mai mică. “Subiectele întocmite de comisia locală de rezidenţiat din Bucureşti au avut un grad de dificultate ridicat, iar acest rezultat nu poate decât să ne bucure. An de an, avem candidaţi din ce în ce mai buni la rezidenţiat, ceea ce ne oferă mari speranţe”, a declarat pentru PaginaMedicala.ro acad. prof. dr. Ionel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Absolvenţii care au obţinut punctaje de trecere au luat parte la repartiţia pe spitale, care a avut loc duminică, 2 decembrie.

Citit 6211 ori Ultima modificare Luni, 03 Decembrie 2012 22:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.