Aşteptată cu speranţă de multă lume, noua lege a adopţiilor, care trebuia să ofere familii adevărate multora dintre copiii aflaţi în sistemul public de protecţie, produce, deocamdată mai multe birocraţie decât efecte pozitive * Cel puţin aşa rezultă din analiza comparată a cifrelor de dinainte şi de după intrarea în vigoare a legii
Intrată în vigoare pe 7 aprilie 2012, legea trebuia să facă în aşa fel încât copiii abandonaţi în centrele de plasament să devină mai uşor adoptabili şi, implicit, să sporească numărul adopţiilor. În teorie, legea pare foarte bună, în sensul că aduce o serie de îmbunătăţiri procedurilor, în avantajul copiilor. Practic, însă, o serie de alte reglementări prelungesc timpul în care se face potrivirea între un copil şi familia adoptatoare şi îngroapă funcţionarii în tone de hârtii.
Mai puţine adopţii de la intrarea în vigoare a noii legi
Cifrele par a fi grăitoare. În 2012 s-a lucrat după două variante de lege. Până în aprilie după vechea lege, iar din aprilie şi până astăzi după noile reglementări. Astfel, dacă pe vechea lege s-au realizat 11 adopţii în doar patru luni, în restul de opt luni ale anului s-au făcut nouă adopţii (două încuviinţări şi şapte încredinţări). Adică mai puţini pe noua lege, deşi timpul a fost mai lung. "Deocamdată, noua lege nu prea funcţionează. Poate şi pentru că s-au schimbat nişte proceduri, însă cifrele asta arată. Practic, acum adopţiile se fac centralizat. Adică noi trimitem documentaţia la Bucureşti, la Oficiul Român pentru Adopţii, şi acolo este iniţiată procedura de adopţie. Familiile adoptatoare cu care se face potrivirea provin din toată ţara. Practic, asta înseamnă mai multe dosare, mai multe hârtii, colaborare cu celelalte Direcţii din ţară. Şi toate acestea cresc timpul în care se realizează o adopţie", spune Nicoleta Ioviţă, şefa Biroului Adopţii din cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi.
Un copil ghinionist sau un sistem imperfect?
Există, însă şi aspecte pozitive ale noii legi. Sau, în orice caz, aspecte care ar trebui să lucreze în favoarea copiilor aflaţi în grija statului. De exemplu, vechea lege spunea că un copil nu poate fi declarat adoptabil decât dacă părinţii îşi exprimă acordul în scris şi în faţa judecătorului, iar rudele apropiate declară că nu doresc să ia copilul în îngrijire. Se ajungea astfel în situaţia în care puţini părinţi naturali nu îşi dădeau acordul niciodată sau o făceau prea târziu, preferând să îl lase în grija statului, în speranţa că îl vor lua cândva acasă. În luna iunie a anului 2011, "Viaţa liberă" scria despre povestea lui Mihai, un copil pe care mama nici nu l-a vrut, dar nici nu a fost de acord cu adopţia. S-a hotărât totuşi să îl dea spre adopţie, însă când s-au finalizat procedurile deja avea 6 ani, vârstă la care foarte puţin ar mai fi fost dispuşi să îl adopte. Aşa cum era de aşteptat, nicio familie nu a mai dorit să îl adopte şi, după un an toate procedurile a trebuit să fie reluate, după cum spunea vechea lege. Numai că, mama s-a răzgândit din nou şi i-a refuzat lui Mihai şansa (mică, e drept) de a mai ajunge într-o familie. Cazul lui Mihai nu este singular şi tocmai pentru poveşti ca ale sale a fost nevoie de schimbarea legii.
Prevederi pozitive
Nou variantă spune că un copil poate fi declarat adoptabil dacă, după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an, şi părinţii fireşti, precum şi rudele până la gradul IV ale acestuia, nu pot fi găsite sau nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea lui în familie. "În plus, valabilitatea sentinţei prin care un copil este declarat adoptabil a fost prelungită de la un an la doi ani", explică Nicoleta Ioviţă. Astfel, Mihai ar mai fi avut încă un an la dispoziţie să îi fie găsită o familie. Nu ar fi însemnat că ar fi fost sigur adoptat, dar cu siguranţă ar fi avut o şansă în plus.
Cereri multe, copii puţini
Cererile de adopţie sunt în continuare destul de numeroase faţă de numărul mic al copiilor care pot fi daţi spre adopţie. În acest moment, în Galaţi există peste 30 de familii care au făcut demersuri pentru a adopta, însă numai 13 copii adoptabili. Atenţie, însă! Nu este vorba despre toţi copiii aflaţi în sistemul public de protecţie, ci doar despre cei care, potrivit legii, pot fi adoptaţi. "16 familii au atestat de familii adoptatoare, alte 15 sunt în procedura de evaluare, iar o altă familie este în procedura de reatestare. Numărul copiilor adoptabili în Galaţi este de 13, însă cei mai mulţi au vârste destul de mari şi sunt grupuri de fraţi, ceea ce înseamnă că au şanse mai mici de a fi adoptaţi. De asemenea, mai există pe rolul instanţei 58 de dosare ale unor copii care vor deveni adoptabili", precizează şefa Biroului Adopţii.
