Privit de la intrare, cartierul Fileşti te trimite aproape instantaneu cu gândul la un peisaj dezolant de sfârşit de secol XIX. Străzile care arată mai mult ca nişte uliţe, casele vechi şi sărăcăcioase, pe băgeacul cărora nu se îndură să iasă nici măcar un fir de fum şi cadavrul îngheţat al unui câine fără stăpân, răpus probabil de gerul de afară, contribuie din plin la senzaţia generală de sărăcie şi pustietate. Odată intraţi în cartier, însă, peisajul până atunci cenuşiu începe să prindă culoare. Ici - colo, printre cocioabe gata – gata să se dărâme, apare câte o vilă, de cele mai multe ori cu etaj şi văruită în culori ţipătoare. Câţiva moşi crăciuni în miniatură, agăţaţi de pervazuri şi la un pas de a intra pe ferestre ne conving că impresia de părăsire pe care am încercat-o la început este cât se poate de înşelătoare.
Ajungem cu greu pe drumul pietruit şi îngheţat până în marginea cartierului, aproape de linia ferată industrială folosită aproape fără încetare în timpuri nu de mult apuse. Surpriză, din hornul ultimei case iese o dâră timidă de fum. Ajunşi la poartă, ne întâmpină un zgomot puternic de drujbă. Nici nu apucăm bine să ne obişnuim cu gerul şi cu vântul puternic şi din casă iese deja o femeie. Suspicioasă, ne întreabă pe cine căutăm. Între timp, zgomotul drujbei încetează să se audă şi un bărbat iese şi el din casă. Ne explică că locuieşte de câţiva ani buni în Fileşti şi că lucrurile stau tot mai rău, de la o perioadă la alta. „Aici, la noi, e Valea Plângerii. Locuri de muncă nu sunt, drumurile se înfundă şi devin impracticabile toamna şi primăvara, iar iarna, din cauza îngheţului, maşinile intră greu. Nu am văzut niciodată o freză sau un alt utilaj de deszăpezire care să ajungă până aici. Vin până la intrarea în cartier şi înaintează doar pe strada principală. Mulţi dintre cei care locuiesc în Fileşti sunt foşti muncitori din Combinat. Acum, rămaşi fără niciun loc de muncă şi fără nicio perspectivă, aşteaptă să îmbătrânească în sărăcie. Nici cei tineri nu au ce face. Băiatul meu a terminat liceul şi acum îl ţin acasă. Ce pot face?”, se întreabă bărbatul (foto 1), resemnat parcă în faţa realităţii.
Politicienii apar doar în campania electorală
„Deşi trăim în condiţii mai rele decât cele de la ţară, impozitele plătite sunt ca pentru oraş. Fiecare candidat la Primărie a promis că o să ne facă sistem de canalizare şi că o să asfalteze străzile. Însă politicienii apar aici doar în campania electorală”, adaugă bărbatul.
Incursiune în cârciumă
Îl lăsăm în urmă pe cel care s-a prezentat drept Maricel şi ne îndreptăm către ieşirea din cartier. Pe partea dreaptă, observăm o pancartă care ne informează că în clădirea cu pereţi coşcoviţi se află Grădiniţa cu program normal din Fileşti. Mai apoi, aflăm că aceasta este singura instituţie din cartier. Pentru orice altceva, fie că e vorba de piaţă sau de şcoală, locuitorii de aici sunt nevoiţi să ia autobuzul până în oraş.
Deşi pe străzi liniştea se păstrase aceeaşi, ne-am gândit să intrăm într-un loc unde nu puteam să dăm greş: într-una din cârciumile cartierului. Dacă toţi bătrânii din zonă se adăpostesc de frig în camerele cele mai uşor de încălzit ale caselor, tinerii se feresc de ger la căldura meselor din baruri. Nedumerirea şi neîncrederea cu care suntem întâmpinaţi se topesc rapid. Tinerii vor să vorbească, însă nu vor să le ştim numele şi să le facem poze. „Ne temem de Poliţie şi Jandarmi. Vin noaptea pe aici şi, dacă nu ai acte la tine, te bat fără motiv. Ce-i drept, în Fileşti se întâmplă şi multe tâlhării, iar tinerii sunt priviţi cu suspiciune. Locuri de muncă nu sunt aproape deloc. Ne rămâne doar să plecăm în afară sau dăm aici în cap. Primarul de acum a venit înainte de alegeri şi ne-a spus că o să facă aici un parc de joacă modern, că o să asfalteze străzile şi că o să înfiinţeze un traseu de autobuz direct măcar până în piaţa din Micro 39. LA câteva luni de la alegere, însă, nici autobuzul nu există. Vine unul doar până la opt şi jumătate seara. Apoi, fiecare se descurcă”, spune Costel , unul dintre tinerii care a vrut să ne spună doar prenumele.
Părăsim Fileştiul aşa cum am venit, pe drumul îngheţat, plin de hârtoape. Pe partea stângă, doar cadavrul câinelui maidanez rezistă încă în frig, martor îngheţat al unui loc prea aproape şi totodată prea departe de oraş.
