* Familia Ivanciu a ajuns la vârsta la care mulţi nici nu visează: el are 103 ani, iar ea 92 * Împreună vor să treacă peste bariera de 200 de ani
S-au născut pe vremea în care România era regat, s-au căsătorit în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, au trecut cu greu prin comunism, iar acum îşi trăiesc bătrâneţile în aerul tare al capitalismului. Familia Ivanciu este, probabil, cea mai în vârstă familie din Galaţi. Nici nu ar avea cum altfel, de vreme ce, împreună, cei doi soţi au nu mai puţin de 195 de ani împliniţi. Femeia are 92 de ani, iar bărbatul a ajuns la venerabila vârstă de 103 ani. Şi, foarte probabil, vor trece peste bariera de 200 de ani împreună, pentru că în continuare se ţin bine şi au un ritm de viaţă sănătos.
Au muncit toată viaţa
"Am uitat şi anii pe care i-am trăit. Mai ţin minte, dar nu mai ştiu tot. Sunt atâţia ani de când suntem născuţi", îşi începe Paraschiva Ivanciu povestea, după care o roagă pe o nepoată care are grijă de ei să caute certificatul de căsătorie, ca să îşi amintească în ce an s-au luat. Cu aproximativ 70 de ani de la căsătorie, familia Ivanciu este, în mod cert, o familie trecută prin multe. Au muncit toată viaţa. Ba la câmp, ba la unele fabrici din Galaţi, dar sigur nu au stat o clipă. Până anul trecut, povesteşte Ştefan Ivanciu, îşi îngrijea singur grădina din spatele casei. Acum nu mai poate, însă câţi se mai pot lăuda că au muncit până la vârsta de 103 ani? "Munceam, mâncam, dormeam şi iar munceam. Nu am stat niciodată, nu mi-a plăcut deloc să trândăvesc. Şi femeia la fel", spune capul familiei. Iar trupurile firave demonstrează asta cu prisosinţă.
Viaţă grea în toate regimurile
Nici Ştefan, nici Paraschiva nu au avut viaţă uşoară. Pe lângă faptul că au muncit, au avut parte mai mereu de contre. Comuniştii le-au confiscat casa şi le-au dat un apartament, însă nu au rezistat prea mult între pereţii de beton. Au reuşit în cele din urmă că îşi cumpere o casă pe pământ.
Nici înainte nu a fost mai bine. Perioada interbelică a fost şi ea plină de frământări, iar apoi Ştefan a plecat în război. Şase ani a păcălit moartea pe front. "Am fost pe război, am bătut toată Rusia pe jos. Şase ani m-au mâncat păduchii şi foametea. A fost greu, dar am supravieţuit", povesteşte bărbatul de 103 ani.
Au trăit cumpătat şi au mâncat sănătos
Secretul vârstei lor înaintate? Pare foarte simplu: credinţa şi cumpătarea. "De când mă ştiu, când mă trezeam mă închinam, când mă culcam la fel, când mă ridicam de la masă îmi făceam cruce şi îi mulţumeam lui Dumnezeu. Şi uite că m-a ajutat, mi-a dat atâtea zile", spune Ştefan Ivanciu.
"Şi am fost cumpătaţi, nu am făcut excese, nu am avut vicii", completează soţia. În plus, au mâncat toată viaţa lor numai mâncare naturală, curată. "Pe vremuri, mâncam numai ce produceam noi, legume plantate, prăşite şi culese de noi. Mulgeam singură vaca şi aveam lapte. Acum, la bătrâneţe, nu am ce să fac, cumpăr din piaţă. Şi vă spun că e altceva. Păi laptele de acum nu face pic de caimac. Cum să fie sănătos dacă îl tratează atâta?", spune Paraschiva Ivanciu.
Cumpătarea este cuvântul de ordine şi când vine vorba despre băutură. Femeia spune că nu a băut în viaţa ei, în timp ce bărbatul susţine că nu a pus gura pe alcool decât la masă. "Doar un pahar de vin la masă. Acum niciun pahar nu mai beau, doar trei guri. Dar vinul a fost întotdeauna natural, făcut de mine. Chiar şi atunci când nu am mai avut vie, în fiecare toamnă mi-am cumpărat nişte struguri şi mi-am făcut vin aşa cum ştiu eu. Curat", spune Ştefan Ivanciu.
Singurul regret e că nu au copii
S-au cunoscut în urmă cu vreo şapte decenii într-o prăvălie din Barboşi. De când s-au cunoscut şi până când au făcut actele nu a trecut prea multă vreme. Şi iată că familia nu s-a destrămat. "Ne-am văzut şi ne-am căsătorit. Aşa era pe atunci, că nu trebuia să faci prea mult curte. Acum, tinerii stau şi ani împreună înainte să se căsătorească şi tot ajung la divorţ", spune cu umor Paraschiva Ivanciu. Au, în schimb, un mare regret. Deşi au trăit o viaţă armonioasă în familie, nu au făcut niciun copil, aşa că nu au moştenitori. "Nu avem copii. Am avut, însă fraţi, surori şi am trăit suficient cât să îi îngropăm pe mulţi. Aşa a fost să fie, să nu avem copii, aşa a vrut Dumnezeu. Fiecare cu soarta lui", spun soţii Ivanciu aproape într-un glas.
