Zece panouri decorative realizate în 1965 au fost fie vandalizate, fie complet acoperite sau distruse, străpunse de ţevi de gaze şi îngrădite abuzit
Galaţiul se mândrea, în anii 1960, cu un complex comercial modern, cel din Ţiglina I, care a primit, în 1967, Premiul Naţional pentru Arhitectură. Puţini mai ştiu astăzi că incinta complexului era foarte bogată în panouri de artă decorativă, realizate în 1965 de Pavel Codiţă („Comerţul socialist” şi „Dulciuri”), Jules Perahim („Folclorul judeţului Galaţi”), Virgil Almăşanu („Fauna Dunării” şi „Flora”), Mihai Danu („Fluturi”), Patriciu Mateescu („Odihna”), G.Freiberg („Panou în forme de teracotă smălţuită”), Ion Biţan („Elemente spaţiale”), Constantin Crăciun („Evoluţia”) - în total 10 panouri, la care se adaugă decoraţiunea murală de pe frontonul cinematografului Ţiglina, intitulată „Arta cinematografică”, în suprafaţă de 120 de metri pătraţi, realizată în 1964 de Jules Perahim, din mozaic ceramic.
Complexul se remarca prin esplanadele largi, prin spaţiile verzi generoase şi prin numărul mare al operelor de artă realizate de artişti bine cotaţi: „Era o fluiditate a spaţiului extraordinară în complexul din Ţiglina I, nu te loveai de pereţi, ochiul fugea de ici-colo, te atrăgea spre cofetăria Nufărul, unde îi vedeai pe cei dinăuntru; la intrare era un efect de punte, iar stâlpii de susţinere erau incredibil de subţiri, aveai senzaţia că eşti ocrotit dar că pluteşte tot ce e deasupra. Te simţeai liber, acesta-i rostul arhitecturii, ca omul să poată respira”, declară arhitectul Sergiu Porumboiu, preşedintele OAR Dunărea de Jos.
„Au rămas mai mult în amintire”
Încercând să identificăm astăzi aceste lucrări, văzând în ce hal de degradare sunt, după 48 de ani, (unele lipsesc, altele au fost lsate în paragină, vandalizate, mâzgălite cu grafitti, câteva au fost găurite pentru a permite instalarea de aparate de aer condiţionat deasupra, sau traversate de o conductă de gaze naturale), avem în faţă adevăratul sens în care am „evoluat”: bătându-ne joc de valori şi călcând în picioare arta. Sergiu Porumboiu îşi reprimă cu greu durerea: „Mai pot zice altceva decât „of”? Mai mult au rămas în amintirea noastră aceste lucrări, aceste locuri, aşa cum erau, de îţi era drag să revii să le vezi. Acum nu ştii cum să treci mai repede, fără să te uiţi în stânga şi-n dreapta. Încet, încet, dispar toate. A apărut, în schimb, neam prostia, incultura şi nesimţirea, iar când spun nesimţire mă refer la autorităţile de care s-au „bucurat”, cu ghilimelele de rigoare, Galaţiul. Fără scrupule, dornici să facă bani din orice, fără să-i intereseze că omoară ceea ce iubeau oamenii, cu atât mai puţin, nu au făcut nimic să-şi lege numele de viitor”.
Aşa cum menţionăm şi în articolul alăturat, bază legală pentru protecţia monumentelor de acest gen există. Astfel, pentru orice intervenţie care urmează a se executa pe o asemenea lucrare, ar trebui ca mai întâi să se ceară acordul creatorului ei. Cu alte cuvinte, cei care au autorizat în acea perioadă efectuarea unor lucrări care periclitau opera de artă, mozaicul în speţă, trebuiau să ceară acordul. Direcţia pentru Cultură nu are atribuţii pe Legea dreptului de autor decât participarea, la cerea autorităţilor abilitate şi numai împreună cu acestea, la acţiuni de control privind drepturile de autor şi drepturile conexe”. Chiar dacă unii dintre autori nu mai sunt astăzi printre noi, drepturile asupra acestor lucrări au fost transferate urmaşilor lor şi aceştia pot oricând să se intereseze de soarta lor…Şi nu, nu avem nici o scuză. Nu ne iubim oraşul, ăsta-i adevărul.
Cine protejează monumentele de for public
De la consilierul Marius Mitrof, din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, aflăm că monumentele de for public sunt sau, mai bine spus, ar trebui să fie protejate prin Legea 120, intrată în vigoare în anul 2006 (prea târziu pentru multe dintre ele!). „Acest act normativ nu reglementează explicit intervenţiile asupra monumentelor de for public”, declară consilierul, adăugând: „În aceste condiţii, mozaicurile, operele de artă realizate de artişti prestigioşi, recunoscuţi peste hotare, intră sub protecţia Legii drepturilor de autor care, la art.7, prevede: Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: [...] g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice”. E clar, legi avem. Conştiinţă, mai puţin.
