Prima carte de hirudoterapie, lansată şi la Galaţi

Prima carte de hirudoterapie, lansată şi la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce în urmă cu două săptămâni a fost lansată la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prima carte de hirudoterapie din România a fost lansată joi şi la Galaţi. În prezenţa unui public format din aproximativ 50 de persoane, autorul, Florin Grigore, a explicat în ce constă această terapie şi care sunt beneficiile ei deja demonstrate. Publicul prezent la Casa de Cultură a Studenţilor a putut urmări şi un scurt film pe aceeaşi temă. „Îmi place să numesc această carte primul nostru copil de suflet. Ea este scrisă pe înţelesul tuturor, prezentând amănunţit afecţiunile în care terapia cu lipitori este benefică. Mi-am propus ca la începutul anului viitor să lansez o a doua carte pe aceeaşi temă, volum care va fi mult mai complex”, explică autorul.

Cei interesaţi de carte o pot găsi pe site-ul www.hirudoterapia.ro, care va deveni funcţional de la începutul săptămânii viitoare. Preţul unui volum este de 25 de lei.

Citit 5786 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iunie 2013 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.