"INTERVIURI DE TOP" - Prof.dr. Florin Tudose: "Cocalarii şi piţipoancele distrug moralul naţiunii"

"INTERVIURI DE TOP" - Prof.dr. Florin Tudose: "Cocalarii şi piţipoancele distrug moralul naţiunii"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Numai pasiunile mari pot da naştere oamenilor mari, spunea la mijlocul secolului al XVIII-lea filosoful francez Claude Adrien Helvetius. Profesorul dr. Florin Tudose, una dintre cele mai marcante personalităţi ale psihiatriei româneşti contemporane, confirmă din plin acest lucru, prin stăruinţa şi ambiţia cu care şi-a urmat vocaţia în care a crezut de când era de-o şchioapă. Medic, cadru didactic şi publicist, Florin Tudose este unul dintre reformatorii sistemului de sănătate mintală din România şi ne-a vorbit fără ocolişuri despre starea morală a naţiunii. Cum ne-a afectat comunismul, dacă am evoluat, dacă suntem pe drumul cel bun şi cum ne influenţează pseudomodelele şi bombardamentul informaţional sunt câteva dintre întrebările la care reputatul psihiatru a acceptat să ne răspundă într-un interviu acordat „Vieţii libere”.

- Ce au spus părinţii dumneavoastră când aţi decis să deveniţi medic?

- Părinţii nu se aşteptau deloc să aleg cariera medicală, eram la o clasă de matematică la Liceul Lazăr, făceam sport de performanţă la Clubul Sportiv Şcolar şi eram deja campion naţional cu echipa liceului, scriam versuri şi proză, iar profesoara mea preferată era sigură că mă voi face chimist. De altfel, la bacalaureat nu am spus că voi da la Medicină decât după ce mi s-a comunicat nota finală. Evident că părinţii au fost foarte fericiţi, alegerea mea dovedea o consecvenţă chiar exagerată. E adevărat, cu opţiunea din copilăria mică.

- De ce aţi ales ca specializare Psihiatria?

- Pasiunea mea pentru creier, suflet, psihologie, comunicare nu s-a stins şi nu s-a modificat niciodată. Nu exista decât o singură cale - să ajung medic al creierului şi al sufletului în acelaşi timp, iar această cale se numeşte psihiatrie. De altfel, diriginta mea păstrează cu sfinţenie şi uimire „extemporalul” de la dirigenţie pe care ni l-a dat în clasa a noua, când aveam 15 ani, la care am răspuns la viitoarea profesiune: psihiatru. În urmă cu vreo două decenii, m-am întâlnit cu ea pe stradă (eram deja medic primar psihiatru) şi mi-a spus „Elev Tudose, de unde ai ştiut că o să fii psihiatru?” „Am ştiut!”, am răspuns.

- Care este cea mai mare pasiune a dumneavoastră? Vorbiţi-ne despre ea.

- Cea mai mare pasiune a mea este psihiatria, partea cea mai dificilă şi mai neobişnuită a medicinei, ea însăşi o ştiinţă la limita artei. A fi psihiatru înseamnă a fi în fiecare clipă alături de pacienţii tăi aflaţi în suferinţă, cea mai cumplită suferinţă - aceea de a nu te simţi liber nici măcar în interioritatea ta şi, în acelaşi timp, de a fi prezent în mijlocul cetăţii în faţa spectacolului nesfârşit al lumii, încercând să distingi nuanţele între lumini şi umbre care semnifică normalitatea sau boala. Psihiatria este o opţiune definitivă, care nu admite nimic altceva decât dăruire totală, curiozitate fără limite, empatie mereu reînnoită şi căutare de soluţii.

- Cum s-au schimbat românii după 1989 şi care credeţi ca au fost factorii cu cea mai nocivă influenţă?

- S-au schimbat în toate felurile, ieşind din condiţia lor de insecte oarbe acţionând numai la comandă. De fapt, s-au trezit într-o lume pe care nu o cunosc şi nu o pot controla pentru că nu au repere şi pentru că au fost în mod fundamental minţiţi. Cea mai nocivă influenţă au avut-o cei 50 de ani de educaţie comunistă în care individul a fost masificat, reţeaua socială a fost complet distrusă, iar responsabilitatea a devenit o noţiune complet străină fiecărui cetăţean.

- Cum şi-a pus amprenta asupra mentalului maselor crearea celor două tabere, cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci?

- Bogaţi şi săraci au existat şi în socialism, cu diferenţa că cei bogaţi nu aveau curajul să îşi etaleze bogăţia, ei erau activiştii de partid de rang înalt, generalii de securitate şi armată şi alţi ofiţeri superiori responsabili de unităţi de alimentaţie publică, şi câti şi mai câţi, iar săracii erau majoritatea populaţiei căreia i se spunea că mizeria în care trăia era o viaţă îmbelşugată. Îngrozitor este că mulţi credeau şi mai cred asta şi astăzi.

- Cu atâtea mijloace de informare în masă şi cu o infrastructură de internet superioară multor state mai evoluate economic, românii sunt bombardaţi informaţional din toate direcţiile. Cum ne afectează acest lucru?

- Nu cantitatea informaţiei contează, ci calitatea acesteia şi capacitatea individului de a discerne în ceea ce i se prezintă. Mijloacele de informare în masă tabloidizate sunt idiotizante, adevăraţi detergenţi pentru creierele necultivate pe care le bombardează zi şi noapte cu date anatomice ale aşa-ziselor vedete, cu dramolete şi bârfe despre politicieni şi cu zvonuri apocaliptice, niciodată confirmate, ba şi cu reţete, sfaturi medicale, spaime de diferite feluri care nu fac decât să consume timp social şi să ţină în amorţire minţile celor mulţi.

- Tot mai mulţi tineri recurg la sinucidere, având probleme de ordin psihic, diagnosticate sau nu, şi care sunt provocate la rândul lor de probleme la şcoală, cu părinţii, lipsa banilor sau excedentul acestora, probleme în relaţii. Ar trebui în astfel de cazuri ca Biserica să-şi revizuiască atitudinea şi conceptele vizavi de acest fenomen?

- Am spus-o şi altădată şi am avut semnale importante din partea unor înalţi ierarhi că, în cazul sinuciderilor, Biserica ar trebui să procedeze foarte diferenţiat cu pacienţii cunoscuţi ca având tulburări psihice importante, care îşi iau viaţa. Consider o mare nedreptate ca aceştia să fie lipsiţi de serviciul religios, ceea ce nu înseamnă decât o stigmatizare, ultima şi cea mai gravă pe care un suferind o poate primi. Nu acelaşi lucru este valabil cu cei care fac din sinucidere o răzbunare, un exhibiţionism, o negare a condiţiei umane, un abandon laş sau o pedeapsă pentru fapte extrem de reprobabile. Biserica trebuie să înţeleagă că nu există decât în lumea istorică în care acţionează, şi nu într-o nemişcare împietrită în dogmele altor veacuri.

- Tot mai mulţi oameni se plâng că sunt obosiţi, fizic şi psihic. Este stresul principala cauză a acestui simptom sau putem vorbi de o serie de factori conjugaţi?

- Stresul este o noţiune prea largă ca să se poată spune ceva precis, de fapt este vorba de un amalgam de factori care ne influenţează viaţa de zi cu zi şi, implicit, starea de sănătate. Dezordinea socială, lipsa de perspectivă, nesiguranţa zilei de mâine, absenţa meritocraţiei, inegalitatea în faţa oficialităţilor şi justiţiei, absenţa asistenţei sociale şi medicale, lipsa de respect faţă de lege şi, nu în ultimul rând, lipsa unor satisfacţii materiale şi a unor modele spirituale sunt tot atâţia factori de distres, adică de stres care acţioneaza negativ asupra sănătăţii noastre mintale.

- În ultimii ani, în România s-au conturat două categorii care îi atrag pe tot mai mulţi tineri care nu văd în educaţie şi studiu o alternativă pentru a-şi asigura viitorul: cocalarul şi piţipoanca. Cum vedeţi, pe termen lung, evoluţia acestor două categorii şi ce impact vor avea asupra echilibrului moral şi social al naţiunii?

- Efectul unor modele de tipul celor citate de dumneavoastră nu este decât unul coroziv, care distruge chiar şi structurile cele mai rezistente şi mai importante ale echilibrului moral al naţiunii. Atâta timp cât aceste figuri, uneori întrupate în înalţi funcţionari ai statului (vezi cazul unui primar care umblă ca orice cocalar însoţit de 10-12 piţipoance chiar şi la acţiuni oficiale), sunt în prim-planul actualităţii, este clar ca acest cancer metastazează în cele mai neaşteptate zone ale organismului social.

- Se discută şi la noi despre legalizarea casatoriilor cuplurilor homosexuale deşi în alte ţări, ca de exemplu Franţa, se vede deja că iniţiativa legislativă a dat naştere, imediat după adoptare, la o virulentă reacţie din partea autorităţilor locale şi a societăţii civile tradiţionaliste. Ar fi un pas firesc în România anului 2013 o astfel de reglementare sau e ”tichia de mărgăritar a chelului”?

- Folosirea unor subiecte bombă pentru a bulversa agenda publică este doar o tactică diversionistă pe care maeştrii manipulării o folosesc la nesfârşit ca paravan pentru inacţiunea lor socio-economică, atrăgând în dezbateri stupide pe cei care nu mai pot fi atenţi la adevăratele probleme, tot mai grave şi tot mai multe (educaţie, sănătate, economie), pe care, din prostie, interes sau criminală incompetenţă nu au reuşit să le rezolve. Evident că problema căsătoriei cuplurilor homosexuale este una non-actuală în societatea românească, iar „maeştrii cu petarda” reuşesc - a câta oară? - să deturneze atenţia publicului.

- Vorbind de relaţii, mulţi dintre românii din mediul urban au început să deprindă în ultimii 20 de ani acest cult al îngrijirii personale, atât femeile cât şi bărbaţii încercând tot felul de strategii pentru a câştiga aprecierea celorlalţi sau doar pentru confirmarea stimei de sine. Cum influenţează vopsitul părului, şedinţele la solar sau chirurgia estetică dinamica relaţiilor în societatea actuală?

- Din punct de vedere formal, faptul că oamenii au început să se îngrijească mai mult, să ţină la imaginea lor, este unul care poate fi privit pozitiv, dar se poate foarte bine să fie doar o formă fără fond, atâta timp cât nu este dublat de o „creştere” interioară, adică o modificare profundă a comportamentului cu corectarea unor greşeli de gestică şi limbaj, într-un cuvânt progrese educaţionale majore. Presa nu prezintă decât rezultatele chirurgiei estetice şi cosmeticii, făcând din aranjate vedete de carton, care ba îşi pun ba îşi scot silicoanele precum lenjeria intimă. O imagine personală nu înseamnă doar un nou look sau un look mai corect.

- Am asistat în ultimii ani la numeroase tragedii - crime cumplite pe fondul geloziei în cuplu. De asemenea, mii de femei suportă violenţe fizice şi psihice din acest motiv. Multe relaţii se destramă din această cauză. A fost bărbatul român dintotdeauna atât de gelos sau putem vorbi de o ”mutaţie”?

- Nu e vorba doar de gelozie, ci de un fel de posesivitate exacerbată, în care bărbatul consideră că ceilalţi membri ai familiei nu sunt decât obiecte de care dispune după buna voinţă. Uneori, aşa-zisa gelozie nu e decât o disperare a unui alcoolic sau drogat că femeia cu care formează un cuplu ar putea să scape din situaţia de sclavă şi el nu şi-ar mai putea satisface toxicomaniile.

- În condiţii de stres, depresie, goană continuă după succes sau la polul opus necesitatea de asigura traiul de pe o zi pe alta, tentaţii de orice fel, cum vedeţi prezentul şi viitorul familiei româneşti? Este un concept care va supravieţui numai dacă urmează linia tradiţională sau va trebui reinventat?

- Familia europeană trece printr-o mare criza în momentul actual, iar România nu face excepţie, ba din contră, familia tradiţională este într-un proces de continuă disoluţie şi aici, nici Biserica, nici şcoala ca garanţi importanţi ai familiei şi nici statul ca entitate globală nu fac nimic concret, cu excepţia unor declaraţii stupide. Sunt sigur că familia va fi reinventată în alte dimensiuni, dar sunt de asemenea sigur că nu românii vor fi lideri în aceasta transformare.

Cine este Florin Tudose

Psihiatrul Florin Tudose s-a născut pe data de 5 aprilie 1952. În 1977 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii "Carol Davila". În 1991 obţine titlul de medic primar psihiatru ca urmare a absolvirii cursurilor Institutului de Perfecţionare şi Educaţie Continuă a Medicilor şi Farmaciştilor, pentru ca în 2000 aceeaşi instituţie să îi acorde titluri pentru două supraspecializări: Sexologie şi Terapia durerii acute şi cronice. În 1998 îşi ia doctoratul în medicină la Universitatea ”Carol Davila”, iar în 1999 devine deţinător al titlului de profesor universitar în Psihopatologie, Psihiatrie şi Psihologie Medicală. Expert şi autor în programul Educaţie pentru Sănatate, Sănătate prin Educaţie al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în prezent este implicat în derularea programului EDSANO pe linia dezvoltării curriculei opţionale modulare pentru învăţământul preuniversitar.

Medic de şcoală

Reputatul psihiatru şi-a început cariera în 1977, ca medic generalist la Grupul Şcolar Special 7, comuna Ariceşti, jud. Prahova. Din 1979 până în 1983 a activat ca medic psihiatru în cadrul Centrului de Sănătate Mintală ”Titan”, pentru ca următorii 12 ani, până în 1995, să se implice, ca expert instructor principal de specialitate, în pregătirea postuniversitară a medicilor şi farmaciştilor. Timp de 17 ani, până în 2012, doctorul Florin Tudose a fost medic primar psihiatru şi şef al Departamentului de Psihiatrie din cadrul spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. În ultimii patru ani ai perioadei amintite a fost şi decan al  Facultăţii de Sociologie Psihologie - Universitatea ”Spiru Haret”.

Membru în 23 de asociaţii profesionale, Florin Tudose a publicat peste 160 de articole şi lucrări ştiinţifice în reviste de specialitate şi are peste 30 lucrări şi conferinţe susţinute în congrese şi conferinţe internaţionale.

Citit 9607 ori Ultima modificare Miercuri, 21 August 2013 10:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.