Ne fug medicii din ţară! Absolvenţi de Medicină din Galaţi, angajaţi direct la Paris

Ne fug medicii din ţară! Absolvenţi de Medicină din Galaţi, angajaţi direct la Paris
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Statul investeşte degeaba în sute de studenţi * Aceştia nu profesează nici măcar o zi în România, alegând din start spitale din străinătate * Ei lasă în urmă salarii de zece ori mai mici şi dotările proaste din spitale


Se pregătesc şase ani în facultăţile din România, dar aleg să-şi facă rezidenţiatul în străinătate. Salarizarea şi condiţiile proaste din spitale îi determină pe sute de absolvenţi de Medicină să plece din ţară, chiar înainte de a profesa o singură zi în sistemul românesc de sănătate.

Salarii de zece ori mai mari

Claudiu Băjenaru (foto) a terminat anul acesta Medicina Generală la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. El este unul dintre tinerii care au ales să profeseze în Franţa. În luna mai a susţinut examenul de rezidenţiat, care i-a dat dreptul să ocupe un post într-unul dintre cele 12 spitale universitare din Paris, începând cu 20 septembrie.

Acolo îl aşteaptă, lunar, o indemnizaţie de 1.400 de euro, la care se adaugă ajutorul acordat pentru cazare, de 500 de euro. El mai poate câştiga în plus până la 800 de euro pe lună, contravaloarea celor patru gărzi pe care urmează să le facă. În total, se adună peste 2.500 de euro. Adică de cel puţin zece ori mai mult decât ar fi câştigat în România, în primul an de rezidenţiat.

O gălăţeancă de 31 de ani a terminat Medicina la Târgu Mureş şi a făcut trei ani de rezidenţiat în Iaşi. De doi ani, se numără printre medicii care profesează în Germania. În loc de aproximativ 1.000 de lei, cât primea în mână în ţară, acum câştigă în jur de 3.000 de euro, acolo fiecare stagiu făcut de tânăr resimţindu-se şi printr-o creştere salarială.

Mai mulţi absolvenţi decât locuri

„Nu ni se cere alt nivel de pregătire decât în România. În schimb, pentru mine va fi diferită cantitatea de grijă, în sensul că aici mi-ar părea rău că spitalul nu are spirt sau seringă pentru pacient sau că nu avem RMN ori ecograf disponibil. Nu mai vorbesc de diferenţa de salariu”, ne spune Claudiu Băjenaru.

Ca el gândesc nu doar proaspeţii absolvenţi, ci şi oamenii integraţi deja în sistem. „Din 89, câţi terminăm anul acesta Medicină generală la Galaţi, 12 plecăm în Franţa. Alţii au ales Germania şi urmează să dea examenul de rezidenţiat în perioada următoare. Şi dintre absolvenţii de anul trecut ştiu cel puţin 5-6 persoane deja plecate”, mai spune Claudiu, care nu ştie dacă se va întoarce vreodată să profeseze în ţara lui.

Pe de altă parte, România este una dintre ţările care dă, anual, cei mai mulţi absolvenţi de medicină din lume, în jur de 5.500 - 7.500. În acelaşi timp, spitalele au doar 2.500 - 3.000 de locuri de rezidenţiat.

Investiţii făcute degeaba

Păcat este că România a investit într-un asemenea tânăr 8.000 de euro ca să-l treacă prin școală, liceu şi facultate, conform unui calcul al proiectului banipierduti.ro. Este vorba despre cheltuielile cu salariile profesorilor şi cu materialele didactice. În cazul unui student la Medicină, se investeşte mai mult decât pentru cei de la alte facultăţi, materialele necesare formării lui fiind mai costisitoare. Cum tânărul nu lucrează nici măcar o zi în sistemul medical românesc, iar taxele şi impozitele se vor duce în bugetul altei ţări, statul român nu mai ajunge să-şi recupereze această investiţie, pierzând, în plus, şi specialişti.


Mii de medici şi asistente sunt în străinătate

Potrivit unui studiu realizat de Federaţia Europeană a Serviciilor Publice în cadrul unui proiect european extins, din 2007, de când România a intrat în UE, şi până în februarie 2013, un număr de 28.000 de doctori şi 17.000 de asistente au aplicat pentru un post în străinătate, scrie Mediafax. Ţara noastră are o rată a migraţiei doctorilor de 9 la sută, în timp ce media europeană este de 2,5 la sută. Situaţia este cu mult mai gravă în condiţiile în care 64 la sută dintre studenţii la Medicină şi 60 la sută dintre doctorii care încă sunt în ţară intenţionează să părăsească România, potrivit unor studii realizate de Colegiul Medicilor din România şi Consiliul Investitorilor Străini în 2011 şi 2012.

Citit 6509 ori Ultima modificare Luni, 16 Septembrie 2013 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.