Imprimă această pagină

Ofurile domnului Virgil Neagu / Ţiglina III - un cartier în suferinţă

Ofurile domnului Virgil Neagu / Ţiglina III - un cartier în suferinţă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După principiul picăturii chinezeşti, domnul Virgil Neagu (71 de ani), cititor fidel al ziarului nostru, ne supune atenţiei şi în acest an câteva aspecte din cartierul unde locuieşte, Ţiglina III, în speranţa că lucrurile se vor îndrepta măcar în 2014.

De ce nu ne gândim şi la vârstnici?

„În staţia de tramvai de la Flora, pe strada Gheorghe Asachi, este acel refugiu pentru pietoni şi sunt două bănci. La Spitalul de Copii, de la Casa Roşie, există o portiţă în acel gard de protecţie, însă la Flora nu e portiţă. Pentru un vârstnic ca mine, dacă stau pe bancă şi vine tramvaiul, cum merg eu greu, până ocolesc gărduţul ca să ajung în staţie, mi se închide uşa în nas. Solicit să se facă şi acolo o astfel de portiţă”, spune cititorul nostru.

O staţie mai aproape de Inelul de Rocadă

„Pentru magazinul Kaufland, de la Inelul de Rocadă, s-au făcut staţii pentru autobuzele care vin sau se duc spre Micro 19, însă nu şi pentru cele care merg spre şi dinspre Ţiglina III.  E doar staţia din Ţiglina II şi apoi, următoarea, pe Prelungirea Brăilei, în dreptul străzii Oltului. Şi aşa suntem vitregiţi în privinţa mijloacelor de transport noi, cei din Ţiglina III”, mai spune domnul Neagu.

Abonamente în locul biletelor

Şi mai are un of cititorul nostru: „Decât să se facă zeci de mii de bilete pe care să le distribuie gratuit pensionarilor şi să se consume atâta hârtie degeaba, de ce nu se revine la clasicele abonamente? Pentru ce mi se dau 60 de bilete din care eu folosesc maximum 5 pe lună?”

Parc vandalizat

„S-a făcut, în Ţiglina III, între blocurile A9 şi B4, un părculeţ pentru copii, îngrijit de cei de la Ecosal”, dezvăluie domnul Neagu, adăugând: „Au montat bănci, leagăne pentru copii, masă de tenis. Au betonat aleea, e foarte frumos. La noi, la Complexul Continental, însă, lângă Billa 3, în celălalt părculeţ, dintre blocurile F2 şi B7, e jale: au rupt din gard, l-au vandalizat. Au fost plantaţi anul trecut vreo 15 pomişori, iar acum abia dacă mai sunt trei sau patru. Restul, i-au rupt copiii, cu părinţii lângă ei! E o debandadă totală: mizerie, PET-uri, hârtii. Propun să se monteze coşuri de gunoi cum sunt cele din parcul celălalt, din tablă, dintr-un material care să reziste”, propune cititorul nostru, care ne-a promis că va reveni cu ofurile sale până când măcar o parte dintre acestea vor fi auzite de cine trebuie.

Citit 2237 ori Ultima modificare Joi, 02 Ianuarie 2014 15:19

Angela Ribinciuc