Un sculptor gălăţean are soluţii pentru modernizarea zonei Inelul de Rocadă
Foto: Foto: Angela Ribinciuc

Un sculptor gălăţean are soluţii pentru modernizarea zonei Inelul de Rocadă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sculptorul Gheorghe Terescenco a realizat câteva dintre lucrările monumentale ale Galaţiului: „Poarta Oraşului” de pe Faleza Superioară, „Libertate” de pe strada Saturn, „Porumbelul” din Parcul Cloşca, bustul lui Nae Leonard din faţa Teatrului Muzical, dar şi „Cristal de gheaţă” de lângă Patinoarul artificial, lucrare neterminată, căreia îi lipsesc patinatorii (ei există, în machetă, însă nu s-au găsit fonduri pentru realizarea lor astfel încât lucrarea să poată fi prezentată în toată splendoarea ei). „Sunt supărat că pe soclul lucrării au scris ADP, cu vopsea. Şi-au bătut joc de munca mea”, spune, mâhnit, maestrul.

Şi pentru că tot anunţa primarul Marius Stan că primeşte opinii de la gălăţeni privind modernizarea Inelului de rocadă, Gheorghe Terescenco ne face cunoscut faptul că a câştigat o licitaţie de proiecte organizată de Primărie încă din anii '90, proiectul său reprezentând monumentul Sfântului Andrei. „Dacă se doreşte o fântână arteziană sau mai multe, am şi astfel de machete, numai să mă întrebe cineva de ele”, declară maestrul.

În prezent, Gheorghe Terescenco este pe punctul de a finaliza o lucrare intitulată „Mireasa”, realizată din praf de marmură, pe care o pregăteşte pentru următorul salon al plasticienilor gălăţeni: „Mireasa mea înfăţişează o fată cu un voal transparent pe faţă, care se roagă. Fiecare poate să înţeleagă ce crede de cuviinţă”, afirmă artistul.

Desenul i-a plăcut de mic. Dar s-a făcut sculptor pentru că, mergând la scăldat în Dunăre, l-a fascinat un pescar bătrân, care modela în fiecare zi o bucată de clisă, ca să treacă timpul mai uşor: „Atunci am avut o revelaţie. Mi-a plăcut ce făcea acel bătrânel şi am îndrăgit modelajul. Profesorii mei, doamna Emilia Iacob şi domnul Vasile Vedeş, m-au încurajat să-mi consum energia făcând facultatea de sculptură”, îi aminteşte artistul.

Gheorghe Terescenco nu e niciodată pe deplin mulţumit: „În artă, cel mai greu este să începi o lucrare, dar şi mai greu e să ştii când trebuie să te opreşti. Opera de artă nu trebuie să pară un lucru făcut chinuit, trebuie ca totul să fie cursiv, să dea impresia de spontan. Aici se vede priceperea artistului. Eu dau aceeaşi importanţă lucrării, de jur împrejur, şi să ştiţi că mai mult insist pe amănuntele privind spatele lucrării. Şi soclul contează foarte mult”.

L-am întrebat pe Gheorghe Terescenco ce îl motivează: „Eu lucrez firesc, natural, nu mânat de la spate. M-am născut ca să lucrez, nu pot să stau locului. Şi mai pun şi suflet în ceea ce fac. Contează”.

Astăzi, când împlineşte 67 de ani, îi mulţumim domnului Terescenco pentru tot ce a dăruit până acum Galaţiului şi îi dorim să-l ţină Dumnezeu sănătos, să-şi împlinească proiectele.   

Citit 3557 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Februarie 2014 00:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.