Taina Sfintei Învieri - bucuria întregii creştinătăţi

Taina Sfintei Învieri - bucuria întregii creştinătăţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noapte de sâmbătă spre duminică va fi cea mai luminoasă din an pentru creştinii ortodocşi de pretutindeni! Pe 20 aprilie, în acest, se serbează Sfintele Paşti sau Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Cu toţii suntem aşteptaţi în biserici sâmbătă seara, începând de la ora 23.30. Slujba durează până spre dimineaţă. În jurul orei 1.00, după ce se citeşte Pastorala Chiriarhului locului şi după ce preotul le tălmăceşte enoriaşilor sensul Învierii Domnului, parte dintre credincioşii adunaţi în biserici merg acasă, cu familiile, şi se aşează în jurul mesei pascale, iar parte rămân să se roage până la finalul slujbei. Televiziuni şi radiouri transmit în direct - total sau parţial - slujba Învierii Domnului din diverse biserici şi mănăstiri, astfel încât lumina să ajungă la noi toţi, cei care putem să venim la biserici şi cei care nu putem!

"Pentru ce căutaţi între cei morţi pe cel ce este viu?"

Învierea Domnului - eveniment esenţial în spiritualitate ortodoxă - nu este descris în mod direct de niciunul dintre Evanghelişti, pentru simplul motiv că niciunul nu a asistat, în mod direct, la Învierea cea de a treia zi de la Răstignire. Evangheliile ne pomenesc, însă, faptul că în prima zi a săptămânii, femeile mironosiţe au mers la mormântul Domnului pentru a-i unge, după rânduială, trupul cu miresme. Potrivit Evangheliilor: "au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Iisus. Fiindcă nu ştiua ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele în pământ. Dar ei le-au zis: "Pentru ce căutaţi între cei morţi pe cel ce este viu?". Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: "Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie." Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Iisus. Mai târziu, Hristos Însuşi le întâmpină pe femeile mironosiţe şi le spune: "Bucuraţi-vă" şi "Nu vă temeţi".

El le repeta îndemnul dat de înger: "Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea". Primii care ajung la mormânt sunt Ioan şi Petru, iar acesta din urmă este primul care intră. Ambii văd giulgiul şi mahrama, cred în Taina Sfântă a Învierii pe care merg să le-o vestească şi celorlalţi apostoli. Astfel începe să se răspândească vestea care anunţă cel mai important eveniment din istoria Mântuirii noastre: Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos.

Acolo unde nu sunt Biserici, preotul aduce lumina!

Misiunea unora dintre slujitorii Bisericii este cu atât mai dificilă cu cât trebuie să ducă lumina Învierii inclusiv la distanţe mari, în localităţi izolate. La noi, în cătune ca Lupele din Pechea, Crângeni din Nămoloasa sau Şipote din Bereşti-Meria, vârstnicii mai rămân pe acasă, neîncrezători în capacitatea lor de a bate kilometri prin câmp până la biserică şi înapoi. Preoţii merg şi le duc lumină neîntârziat, spun oamenii.

Citit 1334 ori Ultima modificare Vineri, 18 Aprilie 2014 10:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.