* Patronii gălăţeni se feresc să angajeze persoane cu handicap * Modul în care cei cu dizabilităţi sunt trataţi uneori în spitalele gălăţene se află la limita legii
Nu pentru puţini dintre gălăţenii cu dizabilităţi a fi etichetaţi drept victime este cât se poate de jignitor. Mulţi dintre ei duc o viaţă care se apropie uimitor de mult de cea a "oamenilor normali". Conduc maşini, fac sport, îşi fac singuri piaţa şi învaţă meserii la fel ca orice altă persoană. Ceea ce diferă, însă, este modul în care sunt priviţi şi trataţi de cei din jur. Tocmai aceste aspecte dau măsura unei societăţi nepregătite încă pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu handicap.
Singuri în mijlocul celorlalţi
Cristian Donose se consideră o persoană normală şi insistă să fie privit astfel şi de cei din jur. Tânărul consideră că aspectul cel mai deranjant, dincolo de indiferenţa societăţii, este lipsa de respect pe care unii dintre semeni o arată la orice pas. "Cred că cel mai mult ne doare faptul că nu ni se oferă şanse egale. Există şi în România o lege care reglementează dreptul la muncă al celor cu handicap. Legea este păstrată însă în sertar. Situaţiile de care ne lovim destul de des arată că foarte puţini dintre patroni sunt dispuşi să-i angajeze pe cei cu handicap. Angajatorul porneşte de la premisa că nu îl poţi ajuta să facă profit. Asta e tot ce contează. Suntem astfel nevoiţi să trăim izolaţi şi doar din ajutorul pe care-l primim de la stat", spune Cristi.
Frâna defectă
Cristi avea doar patru ani atunci când a fost lovit de o maşină. Traversase strada, nu înainte de a se uita în stânga şi în dreapta. Abia ajuns pe celălalt trotuar, a fost lovit însă de o maşină. Şoferul mergea cu viteză şi, deşi a frânat, roţile nu s-au mai oprit. Maşina s-a întors în loc şi l-a lovit pe copil cu toată forţa.
A fost luat de salvare şi dus la spital, unde medicii au ridicat din umeri, trimiţându-l mai departe la Bucureşti. Doctorii din Capitală au descoperit că micuţul avea coloana vertebrală zdrobită. L-au operat, dar copilul rămăsese fără simţuri de la mijloc în jos. Patru ani mai târziu, în 1997, a urmat o nouă operaţie, de data aceasta la Iaşi. În urma intervenţiei copilul a început să-şi recapete o parte din simţuri. Picioarele însă tot nu voiau să-l asculte, stare care continuă şi azi.
"Am avut totuşi norocul ca, în anul 2005, să intru în legătură cu Fundaţia "Motivation", din comuna Bragadiru (judeţul Ilfov - n.r.). Acolo am urmat diverse cursuri, unde am învăţat cum să mă descurc mai bine în viaţă. Aşa am aflat cum pot să obţin o locuinţă, spre exemplu, ceea ce mi-a fost de mare ajutor", adaugă gălăţeanul.
Experienţa din spital
În urmă cu doi ani, Cristi a răcit la rinichi. A chemat salvarea care, în miez de noapte, l-a dus la Spitalul Judeţean. "La Urgenţe, am fost văzut de un medic rezident. M-a pipăit prin haine (era iarnă - n.r.), spunându-mi că nu am nimic grav şi că nu mă poate interna. Mi-a scris o reţetă şi mi-a spus la revedere. Aşa m-am trezit noaptea, stând singur şi nedumerit pe holul rece al spitalului. Mă gândeam cum pot ajunge acasă. M-am apropiat de un taxi, dar şoferul a crezut că vreau să cerşesc şi m-a gonit. Am avut noroc apoi de un taximetrist mai înţelegător", îşi aduce aminte Cristi.
În ciuda celor două operaţii, medicii nu sunt prea optimişti în privinţa şanselor tânărului de a merge din nou. Singura posibilitate ar fi o operaţie cu celule stem, făcută în străinătate. Cristi rămâne însă realist. "Nu dispun de banii necesari pentru o asemenea intervenţie şi nici nu ştiu care ar fi şansele de reuşită. Îmi doresc măcar ca ceilalţi să ne considere oameni normali. Eu conduc acum (are carnet auto de cinci ani - n.r.), confecţionez diverse obiecte din traforaj, fac sport cât pot de mult şi chiar pot coborî pe scări acolo unde rampele sunt făcute inadecvat. Aş putea munci, dacă cineva mi-ar oferi şansa", mai spune tânărul.
