Campania VL "Lada de zestre"/ Un dogar de esenţă tare

Campania VL "Lada de zestre"/ Un dogar de esenţă tare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nea Tache Căptar, de la sanie la roată


Nea Tache, dogarul din Şiviţa, are şi acum comenzi. 62 de ani a făcut butoaie! Pe lângă roţi de car şi de căruţă, sănii boiereşti, bărci, ferestre, uşi; dar şi blocuri, ca dulgher pe şantier, în cele cinci Ţigline, cartierul Dunărea sau viaductul Combinatului… Are degete scurtate niţel - meserie grea! Rândunicile şi-au făcut cuib în atelierul său din sat, uite că suportă ciocăneala! E o meserie care „se aude”: nu poţi lucra fără să te ştie satul. Şi Fiscul. De vreo lună, bocăne iar, deşi are coaste rupte şi vertebre fisurate: s-a rupt scara cu el şi a căzut de la patru metri. Tovarăş de muncă bărbătească, nevasta, tanti Anicuţa. Meşterul, un Pygmalion care şi-ar fi făcut Galateea din lemn, trage de un capăt al beschiei, ferestrăul mare, dânsa, de celălalt!

Cum se făcea „şina fiartă”

Buturugile de stejar din care se vor face toate cele sunt ţinute în coajă şapte ani, să se usuce. Dogarul care a făcut mii de butoaie într-o viaţă de om, a făcut şi roţi, vechi meşteşug, cu chichirez! Acum sunt cauciucuri! ”Ei, de prin ´58 aveam şi un strung la picior, puneai trei-patru oameni să tragă, iar eu ţineam cuţitul şi strunjeam.” Folosea lemn de frasin şi carpen, obţinut pe atunci, după… tradiţie, „haiduceşte”: „Aveam pădurea aproape, eram numai între păduri. Şi când ningea bine afară, nici dracu´ nu stătea în pădure, nici pădurar, nici brigadier. Până dimineaţă se punea zăpada, venea pădurarul şi nu mai găsea nimic. Se fura, eiii... Pădurarului şi cu brigadierului le mai lucram câte ceva, ca să nu „vadă”. Aveam de lucru o săptămână, din ce aduceam o dată din pădure.”

Obezile roţii - bucăţile încovoiate puse cap la cap, se fac din lemn opărit la 90 de grade, rotunjit după nişte cuie. Şina roţii, de 10 mm, „nu se suda, nu era sudură pe atunci, se ferbé - băgai la foi (foale, n.red.), mai târziu o apărut forja: o gură de cuptior aici-aşa, puneai mangal sau ciocane de porumb şi înroşeai fierul şela până când se făcea ceară din el. Puneai una peste alta părţile şi între ele o mână de lut galben şi băteai bine-bine-bine, îl băgai în apă. Nu ţine sudura cât ţinea fierul bătut, nu se desfăcea niciodată, la sudură mai pocneşte! Aşa i se spunea: şină fiartă.” Apoi a apărut sudura modernă, dar şi cauciucurile. „Merge mai uşor cu cauciucul, da´ la nămol, când urci pe deal, când te prinde ploaia, îţi trebuie să te tragă tancul, dar roata de lemn taie glodul şi se spală clisa de pe ie, nu se prinde!”

Tăiatul din groapă

„Mai uşor se lucrează cu fierul decât cu lemnul: dacă l-ai greşit mai subţire, n-ai cum să-l faci mai gros… Ce tăiem acu´ la pânzele ăstea [de fierăstrău], atunci tăiam la clovnic” - fierăstrăul uriaş, vechi de două decenii: făcea o groapă în pământ, mă băga pe mine în groapă. El trăgea de sus [fierăstrăul], eu trăgeam jos, şi tot rumeguşul îmi curgea în ochi”, spune… Aniţa acestui meşter Manole. Aşa se taie doagele, pe verticală. Dar dacă… nu-i mai punea scara? Râde: „Păi, n-avea nevoie de mine şi sus, cu cine lucra?” Alături, un soi de rândea uriaşă, bătrână de 58 de ani. Butoaiele obişnuite se bat cu barosul de cinci kilograme. „Ea are 76 de ani, poate cât una de 30, s-o învăţat, e antrenată! Dacă aduc una tânără, dă de două ori cu barosul şi oboseşte!”

„Unde-s zăpezile de altădată?”

El are două sănii - de un cal şi de doi - achiziţionate de cinci ani chiar de Muzeul Satului, de la Gârboavele. Prima sanie, din stejar, a făcut-o, copil fiind, tot pentru a lua lemne din pădure: sanie de-un cal, dar trăgeau el şi alt copil. Într-o sanie din salcâm sau alt lemn tare, trasă de cai ori de boi, încap vreo opt sau zece inşi. Duceai grâne la moară ori la lemne din pădure, încărcai şi două tone, cât un tractor! Cu şapte-opt sănii, verzi ori roşii, erau luate miresele cu zestrea, în văzul lumii, cu perne, paturi şi covoare, grâne; cu căruţa, mergeai doar la zestre mică… Aveam şi pe-aici sănii „ca pe la ruşi”? „Erau şi de acelea. Asta era maşina boierului: trăsura şi sania.”

Meseria? Şi ea se fură!

„Aveam 12 ani când am început să lucrez dogărie, în ´52 - m-a făcut nevoia să învăţ!” - spune nea Tache. „Că era o sărăcie pe vremea aceea… N-aveam nici ce mânca… Am furat meseria peste gard…” Pe moş Costică Saveciuc, vecinul ce făcea şi el sănii vara şi roţi iarna, iar butoaie tot timpul, îl „ischitea” când omul era băut sau avea nevoie de ajutor, în rest îl urmărea de pe gard, că nu voia să-l înveţe. Moşul chiar a sărit să-l bată cu ghioaga când a văzut că-i luase clienţii: copilul făcea treabă mai bună şi nu ţinea preţul. Acum, nea Tache vrea să-i lase altuia meseria, dar nimeni nu vrea. Unul i-a oferit chiar bani să-i înveţe băiatul, a acceptat pe degeaba, însă puştiul a fugit, cu băşici în palmă.

Citit 1833 ori Ultima modificare Vineri, 25 Aprilie 2014 10:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.