Are BALTA fonduri europene: Au VENIT bucureştenii să ne ÎNVEŢE cum să PESCUIM

Scris de  Joi, 10 Iulie 2014 08:55
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un agent economic din Bucureşti, SC DHM Printing and Advertising SRL, a demarat, miercuri, la Galaţi, proiectul „Valorificarea potenţialului Zonei pescăreşti Lunca Prutului Inferior - Dunărea Inferioară prin utilizarea informaţiei şi realizarea unui studiu de prospectare a pieţei”. Acesta este finanţat prin Fondul European de Pescuit - Programul Operaţional pentru Pescuit, în cadrul Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei pescăreşti Prut Dunăre din judeţul Galaţi şi are o valoare de 156.000 de lei.
Proiectul bucureştenilor urmăreşte ca, prin întâlniri cu pescarii din municipiul Galaţi (cartierul Valea Oraşului), dar şi din comunele Cavadineşti, Suceveni, Oancea, Vlădeşti, Măstăcani, Folteşti, Frumuşiţa şi Tuluceşti, să identifice problemele care au cauzat involuţia zonei pescăreşti, dar şi să găsească soluţii pentru a le rezolva.
Proiectul se va finaliza printr-o bază de date cu nevoile pescarilor din zonă, care, în final, va fi pusă la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală Pescuit.
Se pare că bucureştenii au ales să demareze proiectul la Galaţi, iar accesarea fondurilor a fost aprobată, pentru a nu fi pierdute finanţările europene, întrucât pe această strategie de dezvoltare durabilă, după estimările Grupului Local de Acţiune pentru Pescuit (FLAG) Galaţi, la nivel judeţului nostru sunt puşi în joc nu mai puţin de 5,2 milioane de euro, din care s-au atras mai puţin de 4 milioane de euro.

Citit 2142 ori Ultima modificare Joi, 10 Iulie 2014 09:05

10 comentarii

  • postat de eueu Duminică, 13 Iulie 2014 23:00 5.13.213.*** Link la comentariu
    0
    1

    Da, nu e mai bine sa ne asezam cu fundul pe scaun, ca cinstita noastra reporterita
    si sa comentam precum spectatorii pe stadion. Daca sunteti asa buni sa va vad...
    cu proiectele pe masa. Din pacate Viata libera in loc sa incurajeze eforturile unor
    oameni care incearca sa faca ceva , sustine gasca de comentatori si chiar face
    parte din ea. Vreodata v-a interesat ce se face prin acest program?

    Raportează
  • postat de ion Duminică, 13 Iulie 2014 08:34 92.80.133.*** Link la comentariu
    0
    0

    Multe fonduri europene sunt dirijate pentru folosul unor băieţi deştepţi !
    Se organizează tot felul de cursuri de calificare şi recalificare în condiţiile inexistenţei locurilor de muncă !
    Se organizează cursuri de creştere a sturionilor în munţii Zarandului şi multe alte S.F.-uri .
    Banii ăştia ,cheltuiţi fără sens,puteau fi folosiţi pentru crearea unor locuri de muncă !
    Eventual ,pentru organizarea cursurilor de genul " Cum să furi fără riscul de a fi prins " care ar fi asigurat mobilizarea totală a domnilor Stănescu !

    Raportează
  • postat de spysoby Sâmbătă, 12 Iulie 2014 18:19 83.103.200.*** Link la comentariu
    1
    1

    Asa se sifoneaza bani.Tot felul de proiecte pompos numite :Vin baieti trag doua sedinte sau un weekend la tara pe malul apei.Si pac au luat 150000 de lei.

    Raportează
  • postat de Anodin Vineri, 11 Iulie 2014 16:02 89.121.158.*** Link la comentariu
    1
    0

    Lobos,nu vreau sa incrucisez sabiile cu tine. Am dat un exemplu aleatoriu. Dar am sa-ti raspund printr-o intrebare. Prin anii 90 cumparam aur de la turci cu 8$ , la noi era 12$ Ce spuneai de conservarea avutiei nationale?Ori esti unul din ala care tipai ,,Nu ne vindem tara'?

    Raportează
  • postat de lobos Vineri, 11 Iulie 2014 11:00 86.124.200.*** Link la comentariu
    4
    1

    ANONDIN
    Si de ce, ma rog ,ar trebuie "să vinzi aurul din batatura"? Ca sa faci rost de bani de băutură?
    Logica ta e strâmbă: dintotdeauna aurul a fost capitalizat, a fost o formă de conservare a avutiei.
    Iar programul acesta cu conservarea pisciculturii e o mare golanie. Bani irositi pentru a conserva ceea ce nu mai exista demult.
    Nu m-as mira sa aflu ca firma aceea bucuresteana e de prin anturajul vreunui ministru, parlamentar, ceva.

    Raportează
  • postat de Anodin Vineri, 11 Iulie 2014 10:51 89.121.158.*** Link la comentariu
    3
    1

    Titlul articolului e facut sa racaie orgoliul moldoveanului.Si dupa comentariile facute, autoarea lui a reusit acest lucru. Din curiozitate am dat pe DHM Printing and Advertising ,sa vad cu ce se ocupa. Si mi-am amintit de zicala veche ,,, Reclama ,sufletul comertului". Degeaba stai cu auru-n batatura, daca nu stii cui sa-l vinzi.

    Raportează
  • postat de dan Joi, 10 Iulie 2014 16:24 89.42.179.*** Link la comentariu
    1
    4

    Bani irositi inutil

    Raportează
  • postat de un idiot obligat sa plateasca taxe Joi, 10 Iulie 2014 15:17 185.26.182.*** Link la comentariu
    3
    4

    Banuiati ca ar fi careva pus pe treaba in carciumile din bucale' ?
    Doar ei este destepti si frumosi, cu vlaicu in buzunar ce sa iasa?
    Au dat NISTE bani unora din nordul tarii sa creasca sturioni dupa ce s-au asigurat ca braconajul in Delta si pe Dunare a pus pe chituci ansamblul Facultatea de profil si Centrul de cercetari - AMBELE GALATENE - .

    Sa traiasca gasca de "consultanti" implementati de gasca basista pe langa menesterele care conduc falimentul Romaniei in frunte cu TERORISTUL ECONOMIC NR. 1 = MENESTERU' DE FINANTE.

    Raportează
  • postat de Alexander leg. a V a Macedonica Joi, 10 Iulie 2014 12:12 92.80.169.*** Link la comentariu
    0
    7

    Se cheltuiesc bani publici U E fara niciun efect economic ! Va creste productia de peste ? Se risipesc fonduri importante pe proiecte fanteziste, fara a se conditiona sumele alocate de realizarea unei cantitati minime de productie piscicola . S-a ajuns in situatia ca , desi s-au cheltuit sume mari de bani pe proiecte din acvacultura , consumul de peste pe locuitor in Romania sa ramana acelasi de cca 4kg cum era inainte de implementarea proiectelor. Productia de peste este de cca 7500t/ an fata de peste 75ooo t/an cat era in anul 1988.[ in bazine natural si bazine amenajate ]

    Raportează
  • postat de jocher Joi, 10 Iulie 2014 07:31 59.4.134.*** Link la comentariu
    1
    13

    cum sa mai fure si ei niste bani, oarecum legal, pont dat tot de acolo de la ei din bucurdistan...de fapt dansii nu fac nimic, doar flutura niste pliante prin ochii presei si ai oamenilor, le pun cateva intrebari, cand pleaca din saracia satelor isi fac cruce si scuipa in san nedorindu-si vreodata sa se mai intoarca, si se aleg cu un miliard si jumatate.....deci cheltuieli de o suta de milioane si de restul Ibiza si Mallorca nu Cavadinesti si Vladesti....dar da bine la prostime proiectul fara nici o finalizare....prosti sunt si aia de stau de vorba cu circarii astia, dar macar ei au o scuza, inteleg mai putine.

    Raportează