* "Totul a venit din suflet, am ştiut ce trebuie să fac!", susţine Felicia Bara, coordonatoarea caselor de tip familial din cadrul Protecţiei Copilului
Felicia Bara are 53 de ani şi este „tată” pentru sute de copii, pe care i-a crescut, în valuri, din 2001 încoace. Face totul firesc, fără întrebări şi fără teamă, exact ca un părinte. Ştie că trebuie să aibă grijă de copiii ei şi atât, nu-i trebuie motive, pur şi simplu o face. Este mândră de copiii ei şi este conştientă că o parte din ceea ce sunt ei astăzi i se datorează.
Felicia Bara este şefă "Case", un departament din imensa uzină de suflete păstorite de Protecţia Copilului. Este doar unul dintre angajaţii care fac lucrurile să meargă în această instituţie imensă. Acum are 40 de copii, care stau în cele cinci case pe care le coordonează. Cei mai mari sunt studenţi, cel mai mic are doar doi ani şi cinci luni.
Până în 2001, nici nu ştia cu ce se mănâncă această slujbă, a prins totul din mers şi cea mai mare lecţie pe care a învăţat-o este să se bucure de copiii pe care îi are, pentru că aceştia cresc foarte repede şi într-o zi nu mai au nevoie de sfaturi şi vor să fie priviţi ca egalii ei, nu ca micuţii ei.
De la "Bala bala" la "doamna Bara"
Când povesteşte despre copiii ei, ochii i se luminează brusc. "Niciodată nu mi-am auzit numele strigat în zeci de tonalităţi, aşa cum mi s-a întâmplat în vacanţa asta", şi-a început povestea „doamna Bara”. Este istoria taberei de la Costineşti, de unde s-a întors de curând împreună cu cei 20 de copii pe care i-a avut în grijă. Fiecare dintre ei a făcut câte o „nefăcută” şi ea le-a strâns pe toate, acolo, în sacul cu amintiri. „Bala bala”, aşa îi spune cel mai mic dintre pitici, puştiul de doi ani şi cinci luni, care a primit botezul mării, acum, la Costineşti. „Mergea la baie dimineaţa să se spele pe mâini, punea săpun lichid pe mâini şi aşa venea până la mine, să-i dau drumul la apă”, îşi aminteşte „Bala bala”.
În anul 2000 a fost disponibilizată de la Navrom, unde era inginer, şi a venit la Protecţia Copilului, pe post de administrator al Centrului de Plasament nr. 3. Habar nu avea ce însemna slujba respectivă, dar studiile tehnice au ajutat-o să organizeze totul să meargă ceas. "La început, am privit Protecţia Copilului ca pe un loc de muncă şi atât. O lună de zile însă m-am uitat către acei copii bolnavi şi eram uimită. Încet, încet, totul a venit din suflet. Am ştiut ce trebuie să fac. O vreme am fost şi şefa acelui centru. Mi-a plăcut să le asigur ceea ce aveau nevoie", a punctat Felicia Bara.
După ce a început să lucreze cu copiii, mai multe centre de plasament mamut s-au desfiinţat, iar soluţia alternativă instituţionalizării au fost casele de tip familial. Apartamentele au fost cumpărate în blocuri, unde oamenii i-au privit la început cu reticenţă. "Nici noi nu eram în regulă, coboram, spre exemplu, toţi odată şi făceam un zgomot infernal, iar oamenii se supărau pe noi, pe bună dreptate. Astăzi s-au învăţat cu noi şi ne privesc ca pe vecinii lor, dar şi noi am învăţat să-i respectăm. Copiii noştri merg în vizită la ei, iar ei vin la noi. Acum, suntem nişte locatari obişnuiţi”, ne-a spus zâmbind Felicia Bara.
"Simţi ce trebuie să faci doar dacă ai iubire în suflet"
Dacă ai răbdare, totul vine de la sine. Simţi cum şi ce trebuie să faci pentru a-i înţelege pe copii doar dacă ai iubire în suflet şi dorinţa de a ajuta. Acestea sunt cheile reuşitei, ne dezvăluite de „tatăl” celor 40 de copii. Felicia Bara coordonează cele cinci case, împarte bănuţii chibzuit, în aşa fel încât să nu le lipsească nimic celor de care este responsabilă, este tatăl care se ocupă de bunăstarea familiei şi la care copiii vin cu drag „la bilou”. Alternativa pe care au reprezentat-o casele de tip familial le-a dat o şansă unor copiii de a-şi vedea de viaţa lor. Au făcut facultăţi şi au mers să-şi îndeplinească visurile. Sistemul i-a ajutat, dar Felicia Bara este de părere că ajutorul comunităţii ar fi binevenit. "Am avea nevoie de oameni care să facă voluntariat şi să se ocupe de predarea limbilor străine pentru copiii noştri. Am avea nevoie de un club sportiv, unde să meargă băieţeii pasionaţi de fotbal. Ne-am dori ca şi comunitatea să vină către noi", a punctat şefa Caselor. Sfatul pe care-l dă tinerilor ce se îndreaptă spre sistemul de protecţie a copilului este să vină doar dacă simt că pot ajuta. Dacă o fac doar pentru a obţine un certificat care să le dovedească voluntariatul, atunci mai bine să aleagă altceva.
Cine este Felicia Bara
Felicia Bala este din Ardeal şi s-a mutat cu părinţii în Tecuci pe vremea când avea doi ani. Viaţa a adus-o în Galaţi. A fost angajată la Navrom şi nu s-a gândit niciodată că va ajunge să lucreze cu şi pentru copii. A fost disponibilizată, s-a angajat la Protecţia Copilului, a făcut şi Facultatea de Sociologie, ca să-i poată ajuta mai bine pe micuţi. Nu are copii, dar a crescut şi a educat sute. Pentru fiecare dintre ei a găsit un sfat, o vorbă bună şi pe toţi i-a tratat egal, „pentru că aşa face un profesionist”.
Vezi şi: Campania VL "Profesioniştii"/ Căpitanul Florentin Cârstea, unul dintre EROII GALAŢIULUI
