"La studenţi" nu prea găseşti să schimbi 50 de lei, ba nici măcar 10, căci afacerile se deapănă mai prost aici vara, în lipsa studenţilor care cheltuie acum în vacanţa altor oraşe! În tot cartierul străbătut de strada Domnească, găseşti presărată o salbă întreagă de cârciumioare şi restaurante, acolo unde odinioară era numai cel de la blocul Ialomiţa, poreclit "Sacramento" (acum, cu alt nume), fosta Terasă a Tineretului ("TT" şi acum) sau cel edificat mai târziu pe o fostă toaletă publică, de unde şi porecla, scuzaţi, "La Căcăciosu". Evenimente, seri de muzică, dar în primul rând atmosferă studenţească, „secată” vara! Şi totuşi, nu vezi aici numai vârstnici, ci şi tineri. Pentru copii, "Disney Kids" organizează evenimente, într-o clădire nu departe de Teatrul Muzical "Nae Leonard", centrul sonor al acestei lumi, care ar trebui poate să fie şi mai muzicală în oraşul lui Leonard şi Ivanovici, urbe dotată cu un singur bust al acelui adevărat Rudolph Valentino român, cântăreţ de talie mondială, şi cu nicio statuie dedicată autorului celebrului vals "Valurile Dunării"... Oricum, în Grădina Publică întâlneşti stâlpi de iluminat de inspiraţie retro şi auzi, pe lângă stropii artezienei mari, şi muzică la difuzoare; fado portughez superb, când am trecut ultima dată…
Dar să trecem de Grădina Publică, admirând încă o dată statuia lui Cuza, pusă pe soclul lui Lascăr Catargiu, uitându-ne la locul de unde un "întreprinzător" nocturn postrevoluţionar "s-a servit", furând un bou din bronz, numai bun să-i tragă necuratele afaceri… Din fericire, Grădina are contract cu o firmă de pază.
Orăşelul studenţesc
Ajungem apoi la, să spunem, "intrarea oficială" în Campusul studenţesc, care poartă numele domnitorului pârcălab de Galaţi: Căminul H, o frumuseţe refăcută şi bine întreţinută, ca şi căminele din jur, care se întind până la zona gunoaielor: o veche şcoală, dărâmată, aşteaptă doar fantomele… Traversând Domneasca (am văzut şi câinii traversând aici, frumos, doar prin loc marcat!), ajungi în zona veche, la îmbătrânitul complex comercial, unde magazinul Alcom, falimentar şi închis, te aşteaptă încă, aşa cum scrie deasupra intrării încuiate, cu un „Bine aţi venit!” Un cabinet medical, un sediu de partid (UNPR), un bancomat şi două magazine cu de toate stau la dispoziţia întregului cartier, la parterul vechilor blocuri A şi B, în care au locuit şi mai locuiesc multe cadre universitare, căci, odată cu deschiderea unei facultăţi de nave la Galaţi, au fost mutaţi aici mulţi tineri profesori universitari nefamilişti, cazaţi la început prin cămine şcolare. Alte magazine mici, inclusiv unul de panificaţie, sunt împrăştiate prin complex. Mai vezi chiar şi o cutie a Poştei Române! Dar tot cârciumile sunt mai multe, căci avem în campus peste 2.000 de studenţi, veniţi din ţară şi de peste Prut. Un arhitect pensionar, proprietar de apartament, venise recent cu o propunere interesantă: cele trei blocuri - A, B şi C, ridicate în anii ´50, printre primele blocuri noi "ale socialismului" la Galaţi, să fie clasate pe lista monumentelor istorice, ca să poată fi reparate pe banii statului (vorba vine, că statu´-i sărac!). În fond, este vorba de o istorie deja veche de 70 de ani, care ar putea atrage şi turişti, nostalgici sau numai curioşi. Stilul blocurilor este uşor aplecat spre clasic, iar portalul dintre blocurile A şi B, deteriorat, ar putea fi o rudă foarte săracă a Porţii Brandemburg… Cele trei blocuri, cu un total de 27 de apartamente, sunt construite în 1956. În 2007, s-a prăbuşit o parte dintr-un balcon de la scara II a Blocului C - noroc a fost că s-a întâmplat noaptea, căzând întâi în alt balcon! - iar anul trecut au căzut fragmente de cornişă de la B. Proprietarii, oameni în vârstă, cu pensii mici (doar vreo cinci familii de proprietari nu sunt de pensionari!), au trebuit să plătească reparaţiile. O pensionară, care a preferat să nu-şi dea numele, spune că a plătit cam mult. Oamenii lucrează însă de zor la faţadă, care arată deja proaspăt. Altfel, clădirea este solidă, nu a cedat la cutremure.
Se poate Rai fără sfinţi?
În spatele blocurilor B şi C, natura se dezvoltă după capul ei, înconjurând cămine mai vechi, marcate de trecerea timpului, un cămin devastat, Căminul A, fără uşi sau ferestre (dar cu trei recipiente noi pentru colectarea de sticlă, plastic şi hârtie), iar mai departe se văd construcţii noi - o dezvoltare imobiliară modernă, întreruptă însă de recesiune acum câţiva ani. E ca un Rai lăsat, în lipsa stăpânilor, să se sălbăticească! Sala de forţă a Clubului Sportiv Universitar împarte o fostă cantină a Universităţii de stat cu Poliţia de Proximitate a campusului studenţesc, în preajma unui părculeţ cu bănci frumoase şi multe-multe coşuri de gunoi. Sunt şi mese masive de ping-pong. Troiţa din lemn este o adevărată bijuterie. Păcat cu „hoitul” clădirii abandonate şi vegetaţia neîngrijită!
"Bătrâneţe, haine grele!"
Cetăţenii cu care am stat de vorbă au evitat să se plângă de ceva sau nu au recunoscut că stau în zonă. "Alimentara asta e închisă de când hăul, nu mai avem magazine, nu sunt decât buticuri” - ne-a spus pensionara Elisabeta Ispas, de la Blocul C. Fruncte, legume? "A, găsim aici, la aprozar, chiar în colţ. Este acolo de toate - şi pâine, şi dulciuri, şi… Peste tot este pâine, sunt de toate, bani să avem!" O spune oftând, sub povara anilor şi a stăruinţei de a-şi plăti datoria la întreţinere, de şapte sute de lei - mai mult decât pensia, de 600 lei: "Sunt unii cu datorii de zeci de milioane, da´ eu vreau să dau cât pot!”. Nu se plânge de ceva, doar că alături au rămas blocurile neterminate: "Turcul a plecat şi construcţia a rămas aşa…". "Eu stau aici de 60 de ani, de când s-a înfiinţat" blocul C: a lucrat în apropiere, alături de soţul acum decedat, la Filatură, la „Textila”, acum sucombată şi ea. S-au ales cu apartament la bloc chiar din ´56 - înainte a stat pe strada Ştiinţei. Primul bloc a fost chiar C-ul, construit pentru cei de la Laminorul de tablă „Cristea Nicolae” - INTFOR, azi. "Partidul (PCR, n.red.) ne-a dat locuinţă aici, aveam doi copii…". Se uită alături: "Iar căminul acesta (A, n.red.), de când a plecat Ceauşescu la cimitir, aşa a rămas! N-a rămas decât tabla s-o mai ieie, c-au furat tot-tot! Au furat şi schela din lemn!"
"Eu locuiesc la demisol - ne-a spus şi dna Niculina Guruenco, propietară de la Blocul A - iar când ninge zăpada acoperă geamurile. Acum, maşinile parchează în faţa ferestrelor. Ce să le facă administratorul? Mă deranjează că maşinile îmi iau lumina şi toate gazele de la eşapament vin la mine! Dar mai bine tac - un domn era să dea cu maşina peste mine acum vreo doi ani, după ce l-am rugat să nu mai parcheze aici. Dacă nu mă dădeam deoparte… Contorul de la energie şi altele sunt toate pe peretele meu. Mi s-a crăpat peretele, am făcut reclamaţie şi nu s-a întâmplat nimic!" Pensionara propune: căminul studenţesc A, rămas în fază de începere a consolidării, fără geamuri, să fie demolat şi să se facă o parcare. E de ani întregi abandonat! Deja s-au furat uşi, geamuri şi gratii - "chiar nu-i trage nimeni la răspundere pe hoţi?! Şi când vezi geamurile alea toate căscate, te îngrozeşti! Cine ştie cine se mai ascunde pe-acolo!"
Cămine "boboc"
Deşi nu mai sunt studenţi cazaţi vara, o firmă angajată de Universitatea „Dunărea de Jos” face curat şi tunde gazonul de două ori pe săptămână. Gazon, frumos, adus aici în pătrate mari, gata crescut, prinzându-se de minune! Am găsit oameni la muncă, lucrând conştiincios. În spate la H sunt puieţi de tei - plantaţi de studenţi. Îşi mai face omul ambient şi cu mâna lui… Am întâlnit şi câţiva studenţi cazaţi pentru un proiect: Universitatea de vară. Au lângă căminul G un spaţiu de recreere recent amenajat, într-un loc unde se arunca gunoi, cu băncuţe. Dacă mergi pe o parte a cartierului, este bine. Pe margine, în spatele căminelor, se termină fostul stadion „Portul Roşu”, cu gardul spart acum. Alături - gunoaie şi ruinele unei foste şcoli. Dacă traversezi strada Domnească, în spatele celor trei vechi blocuri dai tot de ruine. Putea să fie ceva perfect la noi? Nici perfect rău, măcar…
Un model pentru salvarea oraşului
Dacă vă mai amintiţi, un restaurant faimos al Galaţilor, prăbuşit în primii ani postrevoluţionari, "Cazinoul" din Grădina Publică, a fost victima alunecărilor de teren! Ca şi acum pe Faleza inferioară a Dunării, unde pânza freatică, prin închiderea scurgerilor (văilor) naturale şi proasta canalizare, a făcut terenul să se taseze! Prefectului Nicolae Beuran, chemat pentru altceva la Guvern, i s-au oferit atunci, chiar fără să ceară, fonduri pentru drumurile gălăţene, după ce televiziunile centrale au arătat un autobuz "mâncat" de strada Brăilei, după o astfel de prăbuşire. Managerii judeţului au ştiut să joace bine cartea fondurilor europene şi astfel zona Grădinii Publice a fost salvată! Acum, după realizarea, tot pe fonduri UE, a reabilitării Grădinii, scările care coboară spre Triajul CFR, cu un farmec sud-american scăldat în alb, acestea susţin malul, dar, şi mai important, pânza freatică este în continuare drenată, ceea ce nu se întâmplă la Dunăre, unde prăbuşirile se ţin lanţ!
La... "izvor"
Am întâlnit făcând plajă, printre pietrele şi bălăriile între care se sfârşesc scările, un gălăţean solitar. A coborât "la izvor" ca să ia apă. „E bună?” - întreb. „Eu o folosesc pentru flori, dar alţii mi-au spus că au băut şi n-au păţit nimic, că e doar apă de ploaie…” Apa se scurge printr-o ţeavă din plastic într-un pârâiaş în care sunt şi gunoaie. Îmi amintesc că, într-adevăr, ţevile montate sub Grădină duc apa la un puţ cu nisip şi pietriş, care decantează natural apa pluvială. Or mai fi bune filtrele? Important este însă că, deşi era zi călduroasă, curgea apa, deci drenul funcţiona! La Dunăre, de când s-a mutat punctul de deversare, nu mai pute, dar probabil că nici apa de ploaie nu mai are loc. Amintim: consolidarea Falezei Brateş la Grădina Publică (cu un grant de 191.000 euro) a fost făcută printr-un proiect PHARE, în acelaşi timp cu consolodarea malului din zona Turnului de Televiziune (299.990 euro). Erau de fapt bani pentru înlăturarea unor calamităţi naturale din ´97 şi ´98 şi tot aşa s-a câştigat grantul pentru reabilitarea Teatrului Muzical
Frumoasa Grădina Publică şi nişte greşeli
Ceva făcut cu cap: la intrarea în Grădina Publică, o hartă, după tipic occidental, cu explicaţii în română şi engleză, oferă date despre istoria acestui monument care este bătrânul parc. Strictul necesar, că n-are turistul mult timp. Astfel, afli că încă din 1846 pârcălabul Iorga Ghica ne făcea parc public sau că în 1866 s-a realizat Pavilionul de muzică, refăcut la 1900. Cu 12 ha după Primul Război Mondial, parcul a rămas acum cu doar circa 8,7 ha. Arteziana este din 1960, realizată de Stela Gănescu şi Nicolae Constantinescu - dar, atenţie, e doar o copie a Fântânii zodiacale din Parcul Carol. Ştiu asta bucureştenii?
Plăcuţe potrivite şi nepotrivite
Ce este deja depăşit pe schiţă este menţionarea, în vecinătate, a „Muzeului de Artă”, care nu mai este muzeu, ci va fi Palatul Arhiepiscopal - Muzeul Istoriei, Culturii şi spiritualităţii creştine de la Dunărea de Jos, precum şi a fostului Stadionul (numele „Portul Roşu” e tăiat, cu gingăşie, de ramă). Dacă pe hartă se va putea modifica, poate după reabilitarea completă a clădirii Palatului Arhiepiscopal, autorităţile ar putea să se deranjeze acum şi să scoată măcar trimiterile mincinoase, care-i pot încurca pe turişti: pe un stâlp de pe Domnească, vizavi de Palat, o pe o săgeată scrie încă, mare, „MUZEUL DE ARTĂ”! Nume, de altfel, incomplet, trebuia pus şi „VIZUALĂ”. Ar trebui adăugat: „mutat la bloc, la V3, în Piaţă, până la găsirea unui sediu mai potrivit:”
Bravo, s-au pus plăcuţe busturilor lui Enescu şi Caragiale din Grădina Publică! Ar trebui însă întreţinute şi soclurile… Şi o curiozitate - una dintre lucrările unei taberi de sculptură în metal, plasată la intrarea în parc, aproape că nu se mai vede! Poate pentru ca să nu-şi bată cineva capul cu rugina, s-au pus deasupra, ca pe o masă de bucătărie, ghivece cu flori. Flori frumoase, de altfel, cum mai vezi în parc.
