Spun că au pus trotuarul "pe margine"... deoarece puteau să-l pună şi pe mijlocul carosabilului, şi de-a latul, şi pe vertical, şi oblic... Oricum, nu se mai respectă nici o lege, nici o normă, nici o regulă care reglementează circulaţia pietonilor şi tablelor în Republica Noastră Nervoasă. Uite, chiar aici, în faţa Pescăriei, trotuaru-i îngust exact ca mintea proiectanţilor. Pot adăuga: exact cum e creieraşul cestor două babe, care blochează intrarea în magazin. Şi, peste tot, automobile parcate alandala. Trebuie să apelezi la formula "hocus-pocus", trebuie să invoci cabalisticul "abracadabra". Dacă nu ceri ajutorul magiei, n-ai cum să perforezi nesimţirea şi n-ai cum să te descurci în harababura/anarhia numită ţaţa Demos Kratos. Nu?
Iată, răsare o babă sprintenă dinspre biserica Sfântul Ilie. Vine spre peşte. Şi chiar începe să intre la peşte. Babele pasteurizate îi fac loc. Şi, victorie neaşteptată, intru şi eu! Intru şi las nonagenara salvatoare să târguiască. Ea târguieşte încet, foarte încet, din ce în ce mai încet... Chiar mă tem că poate să dea colţu-n mijlocul saramurii imaginare... Chiar e galbenă mai ceva ca lămâia lângă o pană de somn prăjit... Chiar am timp destul să mă holbez la gheţurile, preţurile şi dispreţurile dezarmante din galantare. În sud-estul vitrinei, lângă o cegă dispreţuitoare, văd şi un morman de icre negre. Vânzătoarea se uită la nehotărârea babei şi taie în zigzag văzduhul magazinului cu palma. Îi urmăresc traiectoria mâinii şi văd nişte puncte negre, mobile, ferindu-se de impact, de posibilitatea unui dezastru în aer condiţionat. Sunt muşte, nu icre. Nu?
În sfârşit, baba comandă o plătică, o plăteşte, negustoreasa i-o zvârle-n sacoşă... şi mă întreabă marţial: "Cumperi ceva... ori stai şi pierzi vremea p-acilea, pe la răcoare?"... Îi spun că vreau nişte ouă de sturion... dacă se poate, să fie de păstrugă. Cocoana-mi surâde subtil în colţul anvergurii şi-mi trânteşte vehement: "Nu dau decât pe bază de reţetă!"... Scot reţeta, i-o arăt, nu-i vine să creadă, se uită la parafa medicului... şi se luminează la faţă: "A, da, pricep, mă scuzaţi... cumpăraţi pentru doctorul Morun!? Câte vreţi? Am vreo două-trei kile! Dacă nu-i ajung, mai băgăm după-amiază! Dar să ştiţi că nu prea merg! V-aţi hotărât?"
Mă uit la vânzătoarea supra/elastică, acidulată, amabilă... şi-mi amintesc demultul: "Nici o masă fără peşte!"... "Cine nu mănâncă peşte, nu trăieşte româneşte!"... Cine ia o ştiucă, două... mai primeşte, gratis, nouă!"... Stai să vezi!
