Bătrâni gălăţeni, ajutaţi de VOLUNTARI străini (FOTO)

Bătrâni gălăţeni, ajutaţi de VOLUNTARI străini (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În timp ce bătrânii noştri sunt lăsaţi în voia sorţii de propriii copii sau de alţi membri ai familiei ori rămân singuri din alte motive, câţiva vârstnici din Galaţi au primit ajutor, săptămâna aceasta, din partea mai multor voluntari veniţi de peste hotare. Mai exact, şase persoane le-au deschis uşile celor 30 de adolescente din Austria, Elveţia, Spania, Italia, Irlanda, Germania şi Mexic, care au participat şi la Proiectul de Vară „International Fun”, derulat la Şcoala Nr. 31. Fetele au ajuns în România prin intermediul Centrului Cultural „Timona”, o organizaţie nonprofit din Capitală.

Adolescentele i-au ajutat pe bătrâni la curăţenia în locuinţă, la cumpărături şi la tot felul de lucruri pe care acestea nu mai reuşeau să le facă. Cinci adolescente vesele au ajuns şi la Maria, o doamnă care are venerabila vârstă de 87 de ani. Chiar dacă nu a înţeles bine cine sunt oaspeţii, femeia s-a bucurat enorm când a văzut că micul ei apartament cu două camere este acum curat şi mult mai frumos. Voluntarele au dat cu var, au vopsit geamurile, au curăţat bine obiectele din baie şi din bucătarie.

Dorinţa voluntarelor de a-i ajuta pe cei nevoiaşi a fost atât de mare încât acestea şi-au plătit singure biletele de avion şi celelalte cheltuieli de transport. Multe dintre fete au fost pentru prima dată în România şi ne-au mărturisit că vor să revină în ţara noastră. "Este primul proiect de voluntariat la care am participat, mi-a plăcut foarte mult şi mă bucur că, prin munca mea de săptămâna aceasta, am ajutat persoane nevoiaşe. Oamenii din România mi se par foarte prietenoşi, calzi. A fost o experienţă extraordinară, pe care aş vrea să o repet", ne-a spus Grace Bafoa, o tânără de 22 de ani, din Congo.

Şi mexicancei Carla i-a plăcut călătoria în România. "Familiile din Galaţi ne-au deschis uşile, ne-au primit foarte bine. A fost o muncă pe care am vrut să o facem, ne-a facut plăcere. Chiar dacă uneori ne-a fost greu, am avut numai satisfacţii şi ne-am dat seama că, ajutându-i pe ei, ne-am ajutat pe noi înşine, am descoperit lucruri complet diferite de cele din  ţara noastră", ne-a spus ea.

"E prima dată când vin în România, e o ţară care mi-a atras dintotdeauna atenţia prin peisajele superbe, prin cultura şi toată istoria de aici. Mi-ar plăcea să cunosc şi alte zone, am văzut pe internet câteva poze superbe din Braşov, din zonele de munte. În Galaţi m-am plimbat, mi-a plăcut mult faleza", mărturiseşte Lucia Villaescusa, în vârstă de 23 de ani, tot din Mexic.

"Noi am venit în Galaţi pentru prima oară şi ne-a plăcut foarte mult. Scopul nostru a fost să petrecem o săptămână făcând fapte bune, cunoscând o altă cultură, alţi oameni, pe care să-i ajutăm la orice au nevoie. Gălăţenii au fost foarte deschişi, ne-au lăsat să intrăm în casele lor, să le facem curăţenie", ne-a spus emoţionată Esther Darnes Vila, preşedintele Centrului Cultural „Timona” din Bucureşti.

Pentru ca experienţa românescă să fie completă, cele 30 de voluntare au vizitat şi principalele obiective turistice din Galaţi, au gustat din mâncarea tradiţională şi au învăţat câteva cuvinte în  limba română cum ar fi "bună", "bună dimineaţa" sau "mulţumesc".

CITEŞTE ŞI: Câte LOCURI DE MUNCĂ în străinătate sunt disponibile la AJOFM Galaţi

Citit 2596 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Iulie 2014 22:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.