* Vasile Cristea a înfiinţat în 1992 o asociaţie în care sunt înscrişi în prezent peste 600 de gălăţeni cu dizabilităţi
După un accident petrecut în copilărie, Vasile Cristea a fost nevoit să trăiască toată viaţa fără piciorul stâng. De la micile răutăţi ale colegilor din clasele primare, trecând prin discriminarea la care a fost supus de autorităţile comuniste şi ajungând la bolile care au fost la un pas să-l doboare, gălăţeanul de 56 de ani ar fi avut toate motivele să-şi piardă încrederea în viaţă. Surprinzător însă, atunci când îl întâlneşti pentru prima oară, rămâi uimit de optimismul şi siguranţa întipărite pe chipul său.
Sport într-un picior
Incidentul care i-a schimbat viaţa lui Vasile Cristea s-a petrecut în toamna anului 1961. Nu împlinise încă cinci ani, dar mergea zi de zi la câmp cu părinţii. Ajutat de fraţii mai mari, copilul s-a căţărat într-un nuc. Când a sărit din copac a căzut pe genunchiul stâng. După două săptămâni nu s-a mai putut ridica din pat. Speriaţi, părinţii l-au dus la Spitalul din Târgu Bujor. Vestea pe care le-au dat-o medicii de aici i-a lăsat fără grai. Artera femurală i se înfundase după căzătură, împiedicând astfel circulaţia sângelui în restul membrului. Pentru că apăruse cangrena, medicii au spus că îi vor amputa piciorul, în speranţa că băiatul va supravieţui.
Portar în echipa şcolii
Astfel, Vasile Cristea a rămas doar cu un picior. "Am avut norocul totuşi să găsesc înţelegere şi susţinere din partea familiei. Fraţii şi părinţii mei nu m-au răsfăţat însă, ci doar m-au susţinut în ceea ce-mi doream să fac. Îmi aduc aminte că nu aveam astâmpăr deloc. În anii care au urmat amputării am învăţat să înot, să joc fotbal şi să merg pe bicicletă. Eram foarte motivat, pentru că aşa reuşeam să capăt încredere în mine. Mergeam câte 16 kilometri pe o bicicletă improvizată şi am reuşit chiar să ajung portar în echipa de fotbal a şcolii. Era greu să mă menţin acolo, pentru că mereu îmi era teamă că voi putea fi înlocuit", ne-a povestit bărbatul.
Discriminare medicală
După ce a terminat liceul, gălăţeanul a mers la Sibiu pentru a da admiterea la Facultatea de prelucrare a lemnului. Nu a reuşit însă să treacă de examenul medical. Legea era lege, iar autorităţile nu voiau să le acorde şansa la studii superioare persoanelor cu handicap. Dezamăgit, Vasile Cristea s-a întors la Galaţi, unde a fost repartizat ca un simplu muncitor la Fabrica de Mobilă. De acolo a şi ieşit la pensie, după 22 de ani.
În 1981 a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie, doar un an mai târziu. În 1983 aveau deja un copil. În prezent, Vasile Cristea are un nepot de patru ani, pe care îşi doreşte să-l îndrume către sport.
CITEŞTE ŞI: Filip are nevoie de sprijin pentru a putea face primii paşi
La doar doi ani de la Revoluţie, bărbatul a înfiinţat la Galaţi Asociaţia Sporting Club. Dacă la început erau doar 21 de membri, pe listele asociaţiei se regăsesc acum aproximativ 600 de gălăţeni cu handicap locomotor. "Au fost persoane aflate la un pas de sinucidere, care după ce au venit la asociaţie şi au văzut că nu sunt singure, şi-au revenit. Organizăm cât de des putem competiţii sportive. Sportul este un mod fantastic de a lega prietenii între membri. Sunt cupluri care s-au format venind la astfel de evenimente. După o viaţă trăită doar într-un picior, pot spune că, dacă într-adevăr vrei să reuşeşti, poţi. Celor aflaţi în astfel de situaţii critice le spun că nu trebuie să se dea bătuţi. Să încerce să găsească susţinere de la familie şi prieteni şi, de asemenea, să nu se izoleze. Doar căutând, pot descoperi că nu sunt singuri în suferinţa lor", a concluzionat Vasile Cristea.
