Să mai spun despre câini, aceste substantive comune urlătoare, lătrătoare, de apartament, de ogradă, de sufragerie, de dormitor, de piele, de carne, de bucătărie, de păr, de companie, de pază şi protecţie, de asalt, de sanchi, de chichi... de morţii mamei lor de javre care, când tace (o clipă) maneaua, ciocanul, bormaşina şi fierăstrăul "gospodarilor", îşi unesc vocile de bas, bariton, soprană şi contrabas şi-ţi perforează/ronţăie timpanele chiar dacă-s astupate cu cele mai performante căşti antifonice din mulţimea cea care cuvântă şi care-a luat-o razna cu tot cu mulţimea cea care latră?... Cum să n-am ce să spun?... Iată, de pildă, câinele fostului colonel de peste stradă latră toată noaptea, n-ai nici o şansă pentru ca să prinzi o clipă de somn dacă nu eşti la cel puţin un kilometru distanţă de animal! Latră şi la luna nouă, şi la luna plină, şi la luna august, şi la luna mai... latră la toate lunile şi la toate stelele, latră la vrăbii şi la gărgăuni din grădină, latră de ciudă şi de fericire, latră de prost şi de şmecher... latră aiurea, adică! La ce i-o fi trebuind colonelului acest substantiv inutil când ograda-i este înconjurată de nişte garduri metalice şi ostile şi spăimântătoare până la cer?... şi când nici Statul nu are atâta siguranţă cât are căsoiul în curtea căruia jigodia se comportă nimicitor?... Altă jigodie, exact în acelaşi moment şi cu aceeaşi convingere în glas, face promenadă între nesimţirea stăpânului său şi ne-simţirea altui stăpân... şi dă-i lătrare, şi dă-i urlare!... Şi când îi auzi şi pe ceilalţi din cartier cum îşi adună vocile de artişti contemporani şi intră în tonul general, nici în mormânt, cu ultima mamă a căştilor antizgomot şi cu-n hectar de pământ deasupra nu ai scăpare!... Şi-apoi, când începe să pornească şi fleacul cu păr al vecinului de scară şi de palier, gata, ai dat-o în bară, poţi să pleci la Urgenţă, aşa, cât te mai ţin picioarele, aşa, să nu-i mai chemi pe cei cu ambulanţa, că numai sirenă de alarmă mai trebuie n-acest decor, n-acest vacarm dantesc!... Nu?...
Îmi amintesc de băieţelul muşcat/mâncat de câini, de "grija" partidului şi statului pentru siguranţa străzii în acele momente, de uitarea şi indiferenţa şi nesimţirea de după!... Şi nu pot să nu citez iarăşi din Carlo M. Cipolla: "Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice altă însuşire a respectivei persoane!"... Nu?... Sau din Petre Ţuţea: "Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea!"... Da! Sigur că da!
